Texte... orale!

 Cum or fi alea „texte orale”?

Și dacă nu ar fi pe o pagină care vorbește de competențe lingvistice! Că nu e o greșeală întîmplătoare vedem în textul „oficial” (nu mă plîng și de diacriticele greșite, deși poate ar trebui):

În cadrul primei etape de colectare a datelor, testele se vor axa pe trei competențe lingvistice: înțelegerea unui text scris; înțelegerea unui text oral; și probă scrisă.

Problema este, evident, la traducătorul român, căci în franceză avem:

La première opération de collecte des données nécessitera la mise au point de tests portant sur trois compétences linguistiques: lire, écouter et écrire.

Iar în engleză:

In the first round of data-gathering, tests will be developed on three language skills: reading comprehension; listening comprehension; and writing.

Sau italiană dacă doriți:

Nella prima tornata di raccolta dei dati, verranno elaborate prove su tre competenze linguistiche: comprensione alla lettura; comprensione all'ascolto; espressione scritta.

Dar ne putem mira de asta, cînd în manuale avem chestii similare?

Comunicarea orală nonverbală...

După cum (cred că) înțelege tot românul, oral se referă la gură! Chiar dacă nu știe latină (unde os, oris însemna „gură”), măcar din limbajul de cartier învață...

Oricum, scrie în dicționar:

Pe de altă parte, verbal e un pic mai neintuitiv (căci verbum, verbis înseamnă „cuvînt”) și te-ai aștepta să die ceva legat de folosirea cuvintelor (și scris, și oral). Dar, nu, e doar oral! Practic cele două sînt sinonime!

De aceea nu poți decît să faci ochii mari cînd vezi în manualul de română de clasa a V-a ditamai titlul: „Elemente nonverbale în comunicarea orală”. Nu te întrebi ce vrea să zică autorul numai din cauza contradicției, dar te uimește și faptul că terminologia este total inadecvată vîrstei copiilor cărora li se adreseaza manualul (11 ani)!

Prostia din casetă e și mai distractivă, dar nefiind la fel de mare scrisă precum este titlul, îți poate scăpa: „în comunicare orală oamenii folosesc gesturi” (sic!)... Folosind gura, evident! ☺

Iar dacă știi și că manualele au obligația de a folosi sensurile din DEX, atunci te crucești (chiar ateu fiind) cum au putut cei de la minister să îl aprobe (nu trebuia nimeni să se uite peste conținut, titlurile erau suficiente!)

Texte... orale

Nici programa de limba și literatura română de clasa a VIII-a nu a reușit să evite greșelile de limbă:

Sigur, cel care a conceput programa ar fi trebuit să știe că text implică exprimare în scris, mai ales că presupunem că este profesor de română...

TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat în scris; cuprinsul unei opere literare sau științifice, al unui discurs, al unei legi etc. ♦ Fragment, parte dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei compoziții muzicale. 3. Literă de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice. – Din fr. texte, lat. textus.

De ce ne mirăm oare de calitatea învățămîntului românesc?

Despre muie...

    Nu este un secret pentru nimeni că mulți români suferă de „boala” pudibonderiei, motiv pentru care mult timp cuvintele licențioase nu au apărut în dicționare. O situație aparte avem în cazul cuvîntului muie, termen practic neuzitat pînă acum 30-40 de ani în afara zonei de sud-est a țării. Singurul înțeles al acestui termen era „gură”, un fel de variantă argotică, precum fleancă sau meclă. Acesta este și sensul cu care figurează în toate dicționarele ceva mai vechi, de la Dicționarul Limbii Române pînă la Dicționarul de Sinonime. Inclusiv în romanul Cireșarii, de Constantin Chiriță, (o lectură școlară!) cuvîntul este folosit cu acest sens:

Cireșarii, volumul I, capitolul II

    De asemenea, și în romanul Elevul Dima dintr-a VII-a, de Mihail Drumeș, (tot lectură pentru adolescenți) apare în cadrul unei expresii:

Elevul Dima dintr-a VII-a, Regența Grigoridei

    Trebuie menționat că înțelesul licențios al lui muie este forțat, inițial cuvîntul folosit singur neavînd nici un semantism neortodox. Începe să capete un sens obscen doar în expresii cu verbele a da/a lua și cu prepoziția la. Putem presupune că conotația sexuală e rezultatul neînțelegerii sensului primar al termenului de către vorbitori (căci este provenit din limba romani/țigănească). De exemplu, sensurile cuvintelor cioc, flaut, pix, clanță, folosite în alte expresii similare ca înțeles, nu au migrat. Astfel, sensul a fost recreat din context (extrapolare), fenomen lingvistic destul de întîlnit: vezi și evoluția lui cataroi.
    Fiind un termen argotic, DEX-ul îl evită; în DTLR apare doar sensul „cuminte” (scuza fiind că la momentul apariției volumului M probabil nu se folosea cu vreo conotație sexuală), Dicționarul de sinonime (edițiile din 1982 și 1989) îl oferă pe „gură” ca unic sinonim, iar în Micul dicționar academic (2010) doar sensurile 4-6 au conotații triviale. Doar DEXI (2007) pune pe primul plan sensul obscen derivat.

„muie” în Dicționarul (Tezaur al) limbii române

„muie” în MDA2

„muie” în Dicționarul de sinonime

„muie” în DEXI

Curios este și faptul că nici unul din dicționare nu are explicații pentru sensurile recent apărute care au evoluat din cele triviale. De pildă, ar fi absurd să credem că în scandările de pe stadioane (de tipul „Muie, Steaua!”) se are în vedere inițierea unui act sexual oral cu o entitate abstractă precum un club de fotbal, ci mesajul transmis se dorește a fi doar insultător (și cred că merită găsită explicația faptului că folosirea acestui cuvînt a prins, dar cele cuprinzînd cuvinte obscene mult mai aproape de fibra neamului nu)!

În concluzie, „frumusețea e în ochii privitorului”: un cuvînt i se va părea obscen cuiva numai pentru că acel cuvînt îi evocă respectivului imagini obscene...