Probabil că sigur

Nu știu de ce s-a încetățenit această combinație, că pare la mintea cocoșului că dacă e probabil nu poate fi sigur (sau viceversa)...

 

*eu și alți colegi

Tocmai am auzit un europarlamentar (care, pare-se, a fost și jurnalist înainte) explicînd că nu știu ce ar fi făcut „eu și alți colegi”! Nu-mi este clar ce este în mintea cuiva care formulează o asemenea sintagmă, singura explicație ar fi că folosește un șablon (pe care, evident, nu îl înțelege).

Prin construcția „eu și alți...” se face o asociere în aceeași clasă, deci prin folosirea șablonului „eu și alți colegi” vorbitorul se consideră și el un coleg, lucru evident contradictoriu cu înțelesul lui „coleg”, care se referă la alte persoane decît cea de referință.

Căutînd pe internet, am descoperit că șablonul este destul de folosit:

De menționat că șablonul verbal se poate se regăsește în asociere și cu alte substantive cu același tip de semantism: vecin, prieten, coechipier șamd! 

A avea sau a nu avea...

Mai are sens citirea articolului după ce citim titlul și prima propoziție?

Texte... orale

Nici programa de limba și literatura română de clasa a VIII-a nu a reușit să evite greșelile de limbă:

Sigur, cel care a conceput programa ar fi trebuit să știe că text implică exprimare în scris, mai ales că presupunem că este profesor de română...

TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat în scris; cuprinsul unei opere literare sau științifice, al unui discurs, al unei legi etc. ♦ Fragment, parte dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei compoziții muzicale. 3. Literă de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice. – Din fr. texte, lat. textus.

De ce ne mirăm oare de calitatea învățămîntului românesc?

Cum arată o lege în România...

    Voiam să îmi continuu periplul gafelor constituționale (din punctul de vedere al limbii și logicii, însă am avut o discuție despre barou cu amicul klewos din care a ieșit la iveală „perla coroanei”: legea 51/1995 modificată de mai multe ori, ultima oară de legea 255/2004.
    Lăsînd la o parte că legea în sine (care impune avocaților pledanți să facă parte dintr-un barou) îmi pare de sorginte comunistoidă (cînd toată clasa muncitoare trebuia să facă parte din sindicat, ca să cotizeze probabil), conținutul ei este o adevărată mină de aur!
    Încă de la primul articol, alineatul al doilea avem:

Profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte.

Profesia care este, ce mai! Cred că explicația era necesară pentru cei care aveau impresia că pot fi avocați dacă sînt înscriși în baroul din care nu fac parte sau că profesia de avocat poate fi exercitată și de inginerii înscriși în baroul respectiv... 
    În articolul al doilea, alineatul al patrulea ni se dă și nouă, muritorilor de rînd, o șansă: 

Orice persoană are dreptul să își aleagă în mod liber avocatul.

E, asta e numai pentru guguștiuci. De fapt nu este chiar în mod liber. Căci avocatul trebuie sa fie „girat” de Baroul Unic, după cum zice în primul articol. De ce oare nu s-o fi specificat clar că libertatea e limitată? Habar nu am, dar pe orice „expert” în drept întrebi, vei primi același răspuns...
    Trecînd mai departe (am sărit direct la următoarea secțiune), am ajuns la articolul al 14-lea:

Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;

Frumos, dar ce zice articolul al 15-lea:

Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:
a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau județene;
b) activități și funcții didactice în învățământul juridic superior

Adică exact incompatibilități prevăzute la articolul de mai sus... Nemaicomentînd contradicția evidentă de termeni, mă întreb oare dacă nu cumva se încalcă Constituția care ne propovăduiește egalitatea în fața legii (și care statuează și ea niște incompatibilități pentru deputați și senatori)? Trist este că dacă întrebi orice avocat despre aberația asta legislativă o să îți răspundă că e perfect normal ca două prevederi să se contrazică, că de fapt nu înțelegem noi, pulimea, chestii pe care, ei le știu încă din anul I la nu-ș ce curs care revoluționează logica și limba română!
   În fine, cum procesorul a început să se supraîncălzească, m-am pregătit să mă dau bătut... Totuși, la final, o altă prevedere m-a dat literalmente pe spate: articolul al 26-lea, punctul b:

Calitatea de avocat încetează:
[...]
b) prin deces;

Întotdeauna mi s-a părut ambiguu în cimitire văzînd pietrele funerare sau crucile avînd inscripționat un nume precedat de „Av.”. Legea aceasta mi-a confirmat că nu poate fi vorba de avocați, deoarece calitatea de avocat încetează prin deces, așa că singura posibilitate a rămas cea de aviator! Cu toate acestea, nu mă pot opri să mă întreb dacă punctul acesta din lege nu cumva a fost introdus în urma unei experiențe traumatizante în care decedatul voia să pledeze în continuare...

Presupun că punctul a fost introdus pentru ca decedatul să nu ocupe un loc în barou (să nu mai aibă obligații financiare), însă chiar trebuie să ajungem în situația asta hilară?! Să trebuiască legiferat că mortu' nu mai are voie să fie avocat?!

În plus, dacă aplicăm principiul de drept exceptio firmat regulam in casibus non exceptis („excepția explicită confirmă regula pentru cazurile neexceptate”), ar însemna că toate celelalte calități la care nu se specifică acest lucru explicit se păstrează și după deces (și m-aș limita doar la calitatea de votant!)...