ouă... funcționale

În marketing există de multă vreme o tehnică păguboasă de a inventa combinații nepotrivite de cuvinte pentru promovarea produselor. Dacă am face un clasament, cred că ouăle ar fi pe primele locuri în topul produselor cu marketing deficitar!

În imaginea de mai sus, nu poate fi clar ce vrea să spună autorul prin „ouă funcționale”. Practic cuvîntul funcțional este deja golit de sens pentru că este folosit în nenumărate combinații, cu sensuri total diferite (unele asociate cu funcție, altele pur și simplu... inventate, ca în tentativa „aliment funcțional”):

• analiză funcțională;
• maladie/dereglare funcțională;
• analfabet funcțional;
• gramatică/lingvistică funcțională;
• explorare funcțională;
• calcul funcțional etc.

Sigur, poate veni cineva să explice sfătos că a găsit pe internet noțiunea de „aliment funcțional” și că deci nu e nimic greșit! În primul rînd trebuie să spunem că greșeala aici apare în transmiterea mesajului: dacă întrebăm 100 de oameni ce înseamnă funcțional din ouă funcționale, fără un context din care să își poată da seama, probabil nici unul nu va nimeri o explicație similară cu cea de la „alimentul funcțional”. Apoi, combinația „aliment funcțional” nu există în limba uzuală (chiar ca noțiune pasivă). Chiar dacă putem găsi. Nu în ultimul rînd, chiar dacă oamenii ar avea în vocabular sintagma „aliment funcțional”, nu se poate transfera sensul de la generalitatea noțiunii de aliment la particularul ouă (sau orice alt termen care este aliment). Ca să dau și un exemplu: înțelegem ce înseamnă  „aliment de bază”, dar dacă am spune  „ouă de bază”, procesul de înțelegere ar avea de suferit...  

Ce înseamnă numele deserturilor?

Unele prăjituri sînt botezate după nume de oameni, altele au nume fără o etimologie clară, dar multe dintre prăjiturile preluate au un nume care are sens în limba de origine!

Copil fiind, în majoritatea timpului mă gîndeam la prăjituri doar ca să le mănînc și nu să le înțeleg numele. Și, deși numele prăjiturii melanj (nu mai țin minte dacă era scris franțuzește Melange) mi-a cam atras atenția încă de pe la 6 ani (chiar atunci am aflat ce înseamnă în română), abia pe la 14 ani am aflat că pandișpan este de fapt versiunea românizată a lui pain d'Espagne „pîine spaniolă” (dacă nu mă înșel, din revista Rebus). De atunci, aproape tot timpul am încercat să deduc sau să aflu ce înseamnă fiecare!

chou à la créme – literal „vază cu frișcă/cremă”

Cîteva exemple:

• amandina – în franceză ar fi „care conține migdale”. Dar pentru că prăjitura românească nu conține migdale, am putea să ne gîndim că este un diminutiv al numelui Amanda (care înseamnă „ce merită să fie iubită”);
• bezeaua – cine s-a uitat vreodată în dicționar știe deja că provine de la sărut (în franceză baiser);
• chou à la créme („șoalacrem” cum se zice pe la noi) – în franceză chou este „varză”, deci am avea o varză cu cremă/frișcă;
• checul – din englezescul cake;
• eclerul – eclaire „fulgerat, luminat”, se zice că numele provine de la faptul că prăjitura dispare ca un fulger în gura gurmandului;
• forêt-noire – „pădurea neagră” prăjitură „importată” din Germania unde se  numea Schwarzwälder Kirschtorte;
• fursecul – din franceză: four sec „uscat la cuptor”;
• a glasa și glazura vin de la... gheață – în franceză glacer, în germană Glasur (în engleză se spune... icing!);
• pișcotul și biscuitul au aceeași origine „dublu copt”, doar că vin pe filiere diferite: din italiană (bis cotto) sau franceză (bis cuit);
• pricomigdala (picromigdală a fost corect pînă în 2004) – din grecește „migdală amară” (πικρος - picros înseamnă „amar”);
• profiterolul – din franceză, este diminutivul lui profit, deci „mic profit, gratificație” (chiar se găsește cu acest sens în Pantagruel al lui Rablais;
• rahatul – toată lumea știe că vine din turcește, dar în turcă se spune lokum, rahat însemnînd „plăcere, încîntare”. De fapt desertului i se mai spunea și rahat lokum, combinație preluată din arabă, care în forma originală  (rahat-ul hulküm) înseamna „încîntarea gîtului”;
• rulada și ștrudelul sînt echivalentele învîrtitelor noastre (roulade înseamnă „rulat ca un sul”, iar Strudel „vîrtej”);
• deși nu știm clar de unde vine baclava, știm că sarailie înseamnă „(aparține de) palatul sultanului”;
• tiramisu – în italiană „trage-mă sus” (trezește-mă);

În plus, există multe nume de prăjituri care provin de la numele unor persoane (fie autorii, fie celebrități care le-au făcut cunoscute): savarina (scriitorul Brillat-Savarin), pavlova (balerina Ana Pavlova), jofra (generalul Joffre), doboșul (bucătarul maghiar József Dobos), prăjitura-înghețată melba (soprana Melba), șarlota (regina consoartă Charlotte de Mecklenburg-Strelitz) șamd. De asemenea, mai sînt cîteva prăjituri care încă scriu numele purtătorului cu literă mare: Napoleon, un fel de cremșnit, Sacher, un fel de negresă cu cremă de ciocolată etc.

Trebuie amintit că și termenii (mai mult sau mai puțin) autohtoni au uneori etimologia uitată:

• chiar termenul prăjitură provine de la verbul a prăji (deși a prăji e sinonim aproximativ cu a frige, prăjitură și friptură sînt total diferite!);
• colac din bulgara medie колач „pîine (dulce) rotundă”, înrudit cu коло „roată”;
• cozonac vine din grecescul ϰοσωνάϰι „păpușică”, probabil prin intermediar bulgar козунак „pîine de Paște”;
• plăcinta însemna asta încă din latină (placenta), dar e demn de menționat că asemănarea cu placenta nu este întîmplătoare!
• scovearga (scovarda) înseamnă „tigaie” în bulgara medie (seamănă cu pan cake „clătită”, nu?);
• turta provine cel mai probabil din latinescul *torta (panromanic, dar neatestat decât în latina medievală, care sigur nu a influențat româna);
• tortul (torta) vine din... germană. Da, e vorba de același cuvânt ca mai sus, dar cu noua accepțiune, l-am preluat de la ei;
• tarta vine din franceză, dar originea e probabil același cuvânt de mai sus!

Trebuie spus și că denumirea generică desert vine din francezul desserte „ultimul fel al mesei” și este deverbativ de la desservir „a deservi” (iar la francezi nu reprezintă neapărat ceva dulce, poate fi și brînză cu nuci, de exemplu). 

De remarcat că și la noi termenul desert a intrat în limbă cu sensul de mai sus, de exemplu:

Adevărul literar și artistic, 1933

Cassus (sic!) belli sau când

În ziua de astăzi pare că nu mai este rușinos ca un filolog să nu știe limba latină, dar, dacă luăm în considerare posibilitățile tehnologice, este impardonabil să îți exhibi lipsa de cunoștințe fără cea mai mică jenă (=încercare de a-ți corija lipsurile).

Hai să zicem, doamna profesoară nu știe limba latină, dar ce ne facem cu regulile ortografice? Oare ce o căuta virgula aceea înainte de sau?

Cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei...

În titlu i-a surprins un lucru. În subtitlu două. Am citit articolul repede sperînd că voi descoperi în text trei lucruri, însă am fost dezamăgit...

Jurnalismul a fost multă vreme zona din care cultura românească a reușit să își extragă seva (scuze pentru exprimarea șablonardă): mulți dintre marii scriitori români au cochetat cu jurnalismul! Din acest motiv, îmi permit să echivalez nivelul gazetarilor români cu cel al culturii!  

Google celebrează... peșteri

În limba română, verbul a celebra se referă la evenimente, de obicei însemnînd „a oficia o ceremonie”, iar prin extensiune „a sărbători”. Mai rar se poate referi la persoane („le sărbătorim”) sau chestiuni abstracte (de exemplu „celebrăm tinerețea”). 

De aceea pare ciudat să vedem că Google îl folosește referind locuri:

Nu este foarte clar dacă avem de-a face cu o confuzie de sens, o mostră de romgleză sau o încercare de a promova un nou sens a lui a celebra „a face celebru”, dar aș crede că este vorba de prima variantă!

Din nou despre Peru

Scriam mai demult despre pronunțarea greșită a unor nume străine, iar unul dintre exemple era Peru, în conformitate cu norma (și identic/similar cu pronunția din țara de origine): Perú, cu accentul pe ultima silabă, nu pe prima! 

Ei bine, argumentul cu norma nu mai este valabil pentru că, în înțeleciunea sa, Institutul de lingvistică s-a gîndit că ar fi mai bine să schimbe norma după cum pronunță majoritatea populației. Lucru care nu ar fi neapărat greșit, dar, dacă ne uităm la intrarea corespunzatoare din dicționar, observăm următoarele:

1. Intrarea figurează cu + (adică cuvînt nou), ceea ce reprezintă o inducere în eroare, căci intrarea există în DOOM, iar în DOOM2 nu apare pentru că acolo s-a luat hotărîrea să se pună doar intrările cu probleme!

2. Schimbarea vine în contradicție cu politica dicționarului de a promova numele oficiale (vezi și articolul despre Belarus, Myanmar, Țările de Jos). Vezi secțiunea 2.4.1:

și 2.5:

La Peru nu putem vorbi de o tradiție, iar dacă vrem musai să ne referim la așa ceva, trebuie să o considerăm pe cea din DOOM (1982)!

Nu numai mă-ta are cratimă, ci și Tîrgu-Neamț

Nu numai mă-ta, ci, conform DOOM3, și Tîrgu-Neamț! Nu știu ce are special, dar numele a fost ridicat la rangul de oraș cu cratimă (nobiliară? 😀)

În realitate nu e nimic special, doar vedem încă o dată servilismul unor lingviști/academicieni față de directivele „de sus”. Pur și simplu a fost copiată lista de orașe din legea (!) care schimbă oficial (la „doar” 25 de ani după „reformă”) numele localităților care conțineau î pentru a-l modifica în â, chestie care are o anumită logică. Chestie care a lipsit la ediția anterioară (Târgu Mureș fiind introdus în DOOM2 cu â și cu cratimă, deși în lege era cu î și fără cratimă)! Dar asta e: cratimele nu ne arată „latinitatea”!

Remarc și inconsistența construirii formelor de genitiv-dativ: la Tîrgu Jiu și Tîrgu Mureș avem primul termen invariabil (de exemplu Tîrgu Mureșului), iar la Tîrgu Lăpuș, Tîrgu Neamț, Tîrgu Ocna și Tîrgu Secuiesc avem invariabil al doilea termen (de exemplu Tîrgului Lăpuș). 

Nici accentele nu o duc prea bine: observăm că nici măcar un Târgu nu are accent. Am verificat mai multe cuvinte și pare că există și o „inovație” lingvistică: cuvintele fără accent, și asta în condițiile în care unele cuvinte au în DOOM două accente (unul secundar), de exemplu autoapărare. 

Deocamdată nu am descoperit explicația acestei noi minunății!