ea sau ia după ch sau gh?

Acum ceva timp am descoperit că forma corectă a verbului a îngenunchea nu este clară în mintea tuturor vorbitorilor, dar am crezut că magnitudinea problemei e limitată și nu merită mai multe explicații.

De ce nu e clar tuturor că scriem a îngenunchea nu a *îngenunchia sau gheață nu *ghiață? E clar, răspunsul trebuie să fie școala: am verificat cîteva manuale și am descoperit insistența pe anumite reguli ortografice (cea cu î și â, m înainte de p și b și pe ortograme), dar totala lipsă a altora, cum ar fi, de exemplu, cea necesară aici, adică cea referitoare la ea sau ia!

Mai exact, ce găsim în manuale de limba română de gimnaziu legat de ortografie?

• clasa a V-a: nu apar noțiuni de ortografie*, doar ortoepie (silaba și accentul) și punctuație;
• clasa a VI-a: nu apar noțiuni de ortografie, doar ceva despre despărțirea în silabe
• clasa a VII-a: nu apar noțiuni de ortografie, doar ortoepie (despărțirea în silabe și accentul), fonetică și punctuație;
• clasa a VIII-a: nu apar noțiuni de ortografie; 

____________

* există într-un manual exerciții despre formele corecte ale unor cuvinte, dar fără explicații prealabile; 

Ce găsim în DOOM2 doar pe acest subiect?

Se observă că explicația are o logică destul de clară, care se respectă și la alte reguli din DOOM2, dar regula ne îndepărtează ortografia fonetică!

Întrebarea evidentă care se pune acum este: dacă școala nu pregătește corect elevii pentru a înțelege ortografia, de ce se pune accent pe ea la examene?! Cine dorește să afle mai multe despre regulile de scriere și pronunțare literară poate să citească regulile acestea în DOOM sau la rubrica articolelor lingvistice de pe site-ul dexonline.ro - folosiți acest link! 

Două exerciții suplimentare referitoare la a îngenunchea:

1. la ce grupă de conjugare este verbul?
2. ultima silabă a verbului conține un diftong sau nu?

*Virtute et sapientia

Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul zice înțelepciunea populară. Ne confirmă și gazeta și despre Universitatea din București. Care cică și-au tras fundație ca să sprijine educația... S-au gîndit că limba latină exprimă, căci limba română nu mai este suficientă pentru un scop atît de măreț. Au chemat heraldistul (că, mde, fără blazon nu se poate), au dat la pilă pînă a fost excogitat numele Virtute et sapientia. Cam așa:

Aflăm de pe site că „fundația «Virtute et Sapientia» își propune să susțină și să promoveze valorile educației și științei”... Umila mea părere e că ar fi putut începe cu numele fundației, care e un pic oblic. Oblic, pentru că ablativul este caz oblic: virtute este ablativul singular de la virtus (da „virtute”), iar sapientia este ablativul lui... sapientia (da, i-adevărat e și nominativ, dar doară n-om pune un et „și” între un ablativ și un nominativ, că nu sîntem inculți, nu?). 

Cui i-o fi trăsnit să pună pe blazon două ablative, nu știu, dar întrebarea care se pune e de ce nu au verificat cu un profesor de latină. După cum se vede, există, ba chiar face treabă bună, doar că cel care se ocupă de blazoane cu texte în latină, n-are timp de latină... că merge și așa, nu? Cel mai trist lucru este faptul că numele ales dăunează enorm imaginii Universității din București...

*alfalfa

Netflix și-a făcut un obicei în a ne oferi subtitrări de proastă calitate, însă pînă de curînd părea că folosesc numai greșeli neaoșe (din DEX). Am descoperit că nu este așa: *alfalfa fiind folosit în loc de prozaicul „lucernă”. Inițial am crezut că e o traducere proastă special (că personajul vorbea greșit), dar culmea, în original (în italiană) se spune termenul standard pentru lucernă – erba medica – adică pînă și Google Translate putea să îi ofere o traducere corectă!

Acordul pronumelui fiecare cu predicatul

Este o regulă destul de veche, apare și în vechile gramatici că fiecare se acordă întotdeauna cu verbul la singular (persoana a III-a):

 dar e menținută și în GLR 2008:

E adevărat, în GLR nu se folosesc cuvinte „tari” și astfel autoarele spun recomandabil în loc de corect, căci GLR se dorește descriptivă, nu prescriptivă!

Din păcate acest lucru pare să nu mai fie cunoscut de cei care apar la TV...

Cum citim - episodul 3 (amestecul)

Capacitatea creierului de a corecta greșelile de scriere este excepțional de mare. Bine, ca să fie clar, de aceea citiți (de obicei) greșit un cuvînt nou care are formă similară cu unul pe care îl știți deja! Sau, mai dubios, preferați anumite grupuri de litere...

În exercițiile anterioare am ascuns o parte din litere pentru a demonstra că putem deduce cuvintele din părțile componente. Am putea însă „strica” textul și în multe alte feluri!

Anumite persoane au remarcat, pe bună dreptate, că putem citi și înțelege fără mari probleme cuvintele care au mici greșeli de tipar, uneori fără a le observa erorile. Mai mult, este suficient ca aceste cuvinte să aibă doar prima și ultima literă la locul lor. 

Și mai interesant este faptul că dacă la început citim mai greu aceste cuvinte care au literele amestecate cu timpul ne obișnuim și citim din ce în ce mai repede textul modificat!

 

Cum citim - episodul 2 (cuvintele)

Al doilea experiment despre modul în care citim este realizat tot prin prezentarea parțială a cuvintelor, însă de data asta nu pe vertical, ci pe orizontală. Asta înseamnă că unele litere vor lipsi cu desăvîrșire, iar creierul nu va avea probleme în a le reconstitui:

Dacă nu ați reușit să citiți textul întreg, e pentru că exercițiul este ceva mai greu decît data trecută (adaptare tot după Psihologie distractivă, K. Platonov): 

Esențialul se concentrează în începuturile și finalurile cuvintelor, iar începutul are mai mare importanță față de final. Totuși este ceva mai anevoios să citim fie prima, fie ultima parte a cuvintelor comparativ cu jumătatea lor de sus sau cea de jos, astfel că cititorului îi va trebui, fără îndoială, mai mult timp ca să citească oricare din aceste din urmă alineate față de cele din exercițiul anterior.

Cititorii pricepuți și cu experiență pot parcurge o listă formată din cincizeci de cuvinte așezate în coloane verticale aproximativ în cincisprezece secunde și jumătate. De asemenea, ei pot citi cincizeci de cuvinte formate din patru litere fiecare în șaptesprezece secunde, iar cincizeci de cuvinte a opt litere fiecare cam în nouăsprezece secunde și jumătate. Asta înseamnă că nu este nevoie să se citească literele și cuvintele în întregime.

De multă vreme se știe că finalurile cuvintelor se pot deduce ușor, lucru pe care autocomplete-ul ni-l demonstrează de multe ori: cu cît scriem mai multe litere, cu atît avem mai puține variante oferite. E mai puțin intuitivă partea cu finalul (căci nu există autocomplete pentru final), dar exercițiul o dovedește destul de clar!

în ceea ce *privesc...

Folosirea lui „în ceea ce privesc” în locul expresiei „în ceea ce privește” este o greșeală din categoria hipercorectitudinilor, în care, din teama de a nu face o greșeală se aplică printr-o analogie greșită o regulă gramaticală care nu se potrivește situației respective. 

În particular, în acest caz, vorbitorul încearcă să acorde verbul din expresia invariabilă cu substantivul care urmează, crezînd că acela este subiectul. 

Situația poate apărea la persoanele care nu-s obișnuite cu vorbitul în public, dar nu ar trebui să fie cazul politicienilor, în acest caz fiind mai probabilă lipsa noțiunilor elementare de sintaxă!

Cum citim - episodul 1 (litera)

Firile mai cercetătoare și-au pus cu siguranță întrebări despre cum citim și ce se întîmplă în creierul nostru cînd citim. Mă simt obligat să menționez că mie impulsul mi l-a dat băiatul meu cel mic, pe cînd avea aproape 3 ani, cu întrebarea pe care mi-a pus-o cînd citeam absorbit o carte: Tată, tu vezi altfel? N-am înțeles din prima la ce se referea. După o scurtă anchetă, am realizat că nu fusesem atent să observ că se uitase și el în carte și nu găsise nimic interesant de privit, ceea ce l-a pus pe gînduri, de unde și întrebarea.

Înțelepciunea populară ne oferă o ghicitoare pe o temă similară (nu dau răspunsul, fiind evident):

Cîmpu-i alb, oile negre,
Cin' le vede nu le crede,
Cin' le paște le cunoaște.

Cîteva experimente ne pot ajuta să ne facem o idee despre natura și complexitatea cititului, iată-l pe primul (voi încerca să păstrez corespondența un articol - un experiment):

Probabil că ați reușit să citiți textul întreg (adaptare după Psihologie distractivă, K. Platonov):

Un cititor cu experiență parcurge repede cu ochii un text tipărit – am putea oare fi îndreptățiți să conchidem că toate părțile literelor și cuvintelor au importanță egală, sau că unele părți ale literelor lasă în conștiința cititorului o urmă mai puternică față de altele? Fără îndoială, cei mai mulți dintre cititori vor înclina să afirme că toate elementele caracterelor percepute de ei au cam aceeași importanță.

Există însă un experiment – cel al cărui subiect sînteți chiar acum – care dovedește că lucrurile nu stau așa. De obicei, e nevoie de mai mult timp pentru a citi cuvinte dacă se vede numai partea de jos a literelor față de cazul cînd se văd numai jumătățile lor de sus. Jumătățile de sus ale literelor produc o impresie mai puternică, adică poartă în sine o semnificație mai mare decît jumătățile lor de jos.

Reconstrucția relativ rapidă a literelor din bucăți ne demonstrează faptul că există o anume redundanță a literelor (ca desene), iar unde există ambiguitate, contextul e de mare ajutor. Ar fi de remarcat importanța alfabetului: în cazul ideogramelor sigur nu se întîmplă așa, din motive lesne de înțeles (totuși, nu mi-e clar dacă și în cazul hieroglifelor putem spune același lucru)!

a arde din temelii...

Se întîmplă des să golim o sintagmă de conținutul semantic și să o folosim automat, fără să ne gîndim, generînd astfel exprimări rizibile! Totuși, dacă ne cîștigăm existența prin mînuirea condeiului (vorba vine, acum lumea scrie la tastatură!), ar trebui să fim mai atenți la ce spunem/scriem!  

În cazul de față, sintagma „a arde din temelii”, care se referă evident la construcții, eventual s-ar putea folosi la figurat, neavînd sens pentru un lucru concret, dar fără fundație. Sigur, se înțelege ce vrea să spună autorul, însă e greu sa te poți abține de la un zîmbet (sardonic, cel mai probabil), ceea ce nu se potrivește cu problema tratată în articol!

Colac peste pupăză, avem în „știrile calde” și anunțul: Audiențele serialului «The Crown» au explodat. 

Nu pot să nu remarc că incendiile par să stimuleze jurnaliștii să folosească expresii nepotrivite cu situația, vezi de exemplu și acest articol.

Romgleză un pic pleonastică...

Nu a fost suficient că cei de la Digi s-au gîndit să promoveze niște denumiri de boli în engleză (nu comentez liniuța de despărțire, că, deși în engleză termenul e burnout, și DOOM mai adaugă uneori cratimă între cuvintele din expresii adaptate: ad-hoc, week-end), deși există un echivalent românesc destul de apropiat (epuizare), dar au băgat cratima aiurea și la final, deși e mai simplu și intuitiv să urmezi regulile din DOOM².

În plus, descrierea făcută de crainică burnoutului este rizibilă: „epuizare totală” (de parcă ar exista și alt fel de epuizări)!

Iată și momentul: