Cum citim - episodul 3 (amestecul)

Capacitatea creierului de a corecta greșelile de scriere este excepțional de mare. Bine, ca să fie clar, de aceea citiți (de obicei) greșit un cuvînt nou care are formă similară cu unul pe care îl știți deja! Sau, mai dubios, preferați anumite grupuri de litere...

În exercițiile anterioare am ascuns o parte din litere pentru a demonstra că putem deduce cuvintele din părțile componente. Am putea însă „strica” textul și în multe alte feluri!

Anumite persoane au remarcat, pe bună dreptate, că putem citi și înțelege fără mari probleme cuvintele care au mici greșeli de tipar, uneori fără a le observa erorile. Mai mult, este suficient ca aceste cuvinte să aibă doar prima și ultima literă la locul lor. 

Și mai interesant este faptul că dacă la început citim mai greu aceste cuvinte care au literele amestecate cu timpul ne obișnuim și citim din ce în ce mai repede textul modificat!

 

Cum citim - episodul 2 (cuvintele)

Al doilea experiment despre modul în care citim este realizat tot prin prezentarea parțială a cuvintelor, însă de data asta nu pe vertical, ci pe orizontală. Asta înseamnă că unele litere vor lipsi cu desăvîrșire, iar creierul nu va avea probleme în a le reconstitui:

Dacă nu ați reușit să citiți textul întreg, e pentru că exercițiul este ceva mai greu decît data trecută (adaptare tot după Psihologie distractivă, K. Platonov): 

Esențialul se concentrează în începuturile și finalurile cuvintelor, iar începutul are mai mare importanță față de final. Totuși este ceva mai anevoios să citim fie prima, fie ultima parte a cuvintelor comparativ cu jumătatea lor de sus sau cea de jos, astfel că cititorului îi va trebui, fără îndoială, mai mult timp ca să citească oricare din aceste din urmă alineate față de cele din exercițiul anterior.

Cititorii pricepuți și cu experiență pot parcurge o listă formată din cincizeci de cuvinte așezate în coloane verticale aproximativ în cincisprezece secunde și jumătate. De asemenea, ei pot citi cincizeci de cuvinte formate din patru litere fiecare în șaptesprezece secunde, iar cincizeci de cuvinte a opt litere fiecare cam în nouăsprezece secunde și jumătate. Asta înseamnă că nu este nevoie să se citească literele și cuvintele în întregime.

De multă vreme se știe că finalurile cuvintelor se pot deduce ușor, lucru pe care autocomplete-ul ni-l demonstrează de multe ori: cu cît scriem mai multe litere, cu atît avem mai puține variante oferite. E mai puțin intuitivă partea cu finalul (căci nu există autocomplete pentru final), dar exercițiul o dovedește destul de clar!

Cum citim - episodul 1 (litera)

Firile mai cercetătoare și-au pus cu siguranță întrebări despre cum citim și ce se întîmplă în creierul nostru cînd citim. Mă simt obligat să menționez că mie impulsul mi l-a dat băiatul meu cel mic, pe cînd avea aproape 3 ani, cu întrebarea pe care mi-a pus-o cînd citeam absorbit o carte: Tată, tu vezi altfel? N-am înțeles din prima la ce se referea. După o scurtă anchetă, am realizat că nu fusesem atent să observ că se uitase și el în carte și nu găsise nimic interesant de privit, ceea ce l-a pus pe gînduri, de unde și întrebarea.

Înțelepciunea populară ne oferă o ghicitoare pe o temă similară (nu dau răspunsul, fiind evident):

Cîmpu-i alb, oile negre,
Cin' le vede nu le crede,
Cin' le paște le cunoaște.

Cîteva experimente ne pot ajuta să ne facem o idee despre natura și complexitatea cititului, iată-l pe primul (voi încerca să păstrez corespondența un articol - un experiment):

Probabil că ați reușit să citiți textul întreg (adaptare după Psihologie distractivă, K. Platonov):

Un cititor cu experiență parcurge repede cu ochii un text tipărit – am putea oare fi îndreptățiți să conchidem că toate părțile literelor și cuvintelor au importanță egală, sau că unele părți ale literelor lasă în conștiința cititorului o urmă mai puternică față de altele? Fără îndoială, cei mai mulți dintre cititori vor înclina să afirme că toate elementele caracterelor percepute de ei au cam aceeași importanță.

Există însă un experiment – cel al cărui subiect sînteți chiar acum – care dovedește că lucrurile nu stau așa. De obicei, e nevoie de mai mult timp pentru a citi cuvinte dacă se vede numai partea de jos a literelor față de cazul cînd se văd numai jumătățile lor de sus. Jumătățile de sus ale literelor produc o impresie mai puternică, adică poartă în sine o semnificație mai mare decît jumătățile lor de jos.

Reconstrucția relativ rapidă a literelor din bucăți ne demonstrează faptul că există o anume redundanță a literelor (ca desene), iar unde există ambiguitate, contextul e de mare ajutor. Ar fi de remarcat importanța alfabetului: în cazul ideogramelor sigur nu se întîmplă așa, din motive lesne de înțeles (totuși, nu mi-e clar dacă și în cazul hieroglifelor putem spune același lucru)!