Astfel, latinescul magister a generat șapte cuvinte diferite (chiar nouă dacă luăm în considerare și femininele):
- măiastru (direct din latină);
- meșter (prin maghiară);
- maestru (prin italiană);
- magistru (prin germană);
- maistru (prin germană)
- maistoriță și maistor (prin bulgară/sîrbă);
- master (prin engleză);
- mister (tot prin engleză);
- metresă (prin franceză);
Desigur, se pot adăuga aici și derivatele create în limba română sau în celelalte limbi, însă lucrurile s-ar complica deja prea mult.
În altă ordine de idei, aș fi încîntat ca altcineva să descopere un etimon mai productiv!
5 comentarii:
Nu știu dacă este tocmai corect sa spui că latinescul magister a generat 8 cuvinte, deci este etimon în raport cu acestea. Mai ales când pe filiația directa din latină a venit doar unul din opt cuvinte.
Exemplu generic: dacă pentru română, cuvantul din care a derivat este luat din maghiară, etimon este [cred] cuvantul maghiar, nu forma latineasca. Mai ales că, foarte posibil, cuvântul a fost preluat în maghiara dintr-o altă limbă și nu direct din latina.
Habar nu am dacă există grade ale etimoanelor. Dacă ar fi, probabil s-ar contoriza și limbile prin care a trecut cuvântul orginal pâna la forma analizată. S-ar mai lua în calcul și dacă ... însăși varianta initială are la rândul ei un ... etimon.
În cazul de față, „magister” are, după mine, etimonul „magis”.
---
Am sa menționez ceea ce consider eu ca cel mai productiv etimon. Cel mai productiv in nuanțe, interpretari, sensuri (singur sau în expresii/ sintagme). Deci (posibil) cel mai productiv la imbogățirea limbii. N-am idee dacă este și cel mai prolific în generarea de cuvinte. Este vorba de etimonul „facere”.
Dau si cateva exemple (A face, prefacut, facere, prefacere, binefacere, binefacator, răufăcător, reface-refacere, prefăcut, desface-desfacere). Repet, nu înseamna că el genereaza cele mai multe cuvinte derivate.
P.S.
nu am înțeles rostul frazei: „Desigur, se pot adăuga aici și derivatele create în limba română sau în celelalte limbi, însă lucrurile s-ar complica deja prea mult.”
Păi, nu despre asta era vorba, de etimoane și derivatele ei în limba română ;)
Etimologia nu se oprește la limba din care a intrat cuvîntul (mai ales că poate fi vorba de mai multe limbi), ci are în vedere întregul arbore etimologic. Dvs. puteți să considerați că etimonul se referă doar ultima ramură, e dreptul dvs., dar asta nu înseamnă că și eu trebuie să consider la fel.
Dacă luați în calcul etimologia internă, dar nu și numărul de cuvinte pe care-l generează, ci doar numărul se sensuri, nuanțe, șamd (bănuiesc că vreți să vă referiți la extinderea cîmpurilor semantice), avem altă clasificare, care e suficient de interesantă ea însăși, încît ar fi păcat sa o amestecăm cu etimologia externă. Și dacă
În ceea ce privește PS-ul: etimologia poate fi și internă (derivare, compunere, conversie) și de aceea am ținut să explic că în articol este vorba doar de cea externă.
Să ne lămurim (dacă ... putem). Intâi, la modul general: dacă vorbim de etimoane, cred că e bine să ne rezumăm la ele. Etimologia la care faceți (oarecum, neașteptat și repetat) referință, acoperă o problematică mult mai largă.
Acum, s-o luam pe ... paragrafe.
1. Cred că, este mai puțin important ce cred eu sau, ce credeți Dvs. despre etimoane. Mai importante (în opinia mea) sunt definițiile din dicționare. Ori, în toate dicționarele, se specifică destul de clar ca etimonul reprezintă un „cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi”.
Nu am văzut în niciun dicționar specificat că etimon ar fi cuvantul inițial pe lanțul etimologic. Dacă totuși ar fi așa, după cum am mai spus, etimonul original ar fi, la exemplul dat de Dvs. „magis” NU ... „magister”.
2. Eu am specificat, în primul rând, un etimon (lat. facere) cu peste 10-12 moșteniri derivate (și lista aș putea să o lărgesc mai mult: făcut, nefăcut, făcătură ...), care mi se pare mai consistent prin prisma definiției de dicționar. Sunt de acord, am vorbit și despre sensuri și utilizări care înseamnă altceva (dar, mi s-a părut oportun de atras atenția dat fiind ștacheta ridicată de cuvântul prolific).
3. „am ținut să explic că în articol este vorba doar de cea externă” însă, v-ați exprimat incluzându-le pe toate: „... se pot adăuga aici și derivatele create în limba română sau în celelalte limbi ...”
Dacă doriți un dialog, încercați să citiți mai atent ce spune interlocutorul:
1. Nu am spus că etimonul ar fi primul din lanțul etimologic, deci toate inferențele care se bazează pe această premisă nu au suport. Conform definițiilor pe care le invocați magister este un etimon deoarece din el provin cele 7 cuvinte din articol (că provin indirect este altceva). Magis este și el etimon, însă nu respectă limitarea explicată în articol (vezi punctul 3.) pentru că magis-magister este etimologie internă (în latină).
2. Este interesant că, deși ați afirmat că abordarea mea este greșită pentru că etimon ar înseamna altceva, vorbiți totuși de etimonul (latinesc) facere care ar da 10-12 moșteniri derivate. Este clar că aplicați standarde diferite: unul pentru dvs., altul pentru ceilalți...
Ca să răspund, totuși: am explicat în comentariul precedent că articolul nu se referă la genul acesta de evoluții (derivare) și că o listă care să conțină evoluții de acest tip ar fi interesantă, dar nu este obiectul acestui articol.
3. Nu le-am inclus pe toate, ci am exclus modificările interne (fie din latină, fie din română, fie din altă limbă). De altfel asta era ideea articolului: să găsim cuvîntul (și limba corespunzătoare) care generează cele mai multe cuvinte în limba română, fără să apară etimologii interne (nici în latină, nici în română, nici în limbile intermediare).
Recomandarea cu citirea atenta a celorlalti e valabila pentru toti, nu? Imi permit sa remarc ca, abordarea excesiv de defensiva, va impiedica sa cititi in logica fireasca ceea ce va transmit.
1. Apoi trebuie sa pastram o minima consecventa. Mai ales atunci cand, incercam sa interpretam in stil propriu niste definitii de dictionar. Spuneti: "Nu am spus că etimonul ar fi primul din lanțul etimologic, deci toate inferențele care se bazează pe această premisă nu au suport". Si totusi, 7 din exemplele pe care le dati coboara undeva foarte departe in originea etimologica a termenului [contrazicand astfel definitiile etimonului care pot fi gasite in dictionare]. Dau doar unul din exemple:
Hungarian mester ethymology: From Italian méster, from mastro (“master”), from Latin magister (“teacher”)
Nu complic mai mult, pentru a fi cat mai usor de inteles. Etimonul pentru meşter este cuvantul mester din magiara, nu magister din latina.
Iar pentru a incerca o generalizare, etimon pentru un cuvant in romana este cuvantul indicat ca origine a sa in dictionare [unde, de obicei, se specifica si limba cuvantului de origine].
2. facere, este [pentru cuvintele mentionate de mine] consecvent [si] cu ce am spus si cu ... definitia etimonului. Exemplele pe care le-am dat sunt cuvinte derivate direct din prima forma intrata in limba romana a lui facere.
3. Greseala, pe care mi-o asum, este aceea de a lua de bun faptul ca ati facut invitatia de a identifica cele mai prolifice etimoane, inainte de a ma asigura ca intelegem acelasi lucru prin ... etimon [respectiv, intelesul dat in dictionare].
De altfel, ultima "definitie/ definire" pe care o utilizati, ma baga si mai mult in ceata:
"cuvîntul (și limba corespunzătoare) care generează cele mai multe cuvinte în limba română, fără să apară etimologii interne (nici în latină, nici în română, nici în limbile intermediare)."
... fiindca nu este consistenta cu exemplele pe care le-ati dat.
Trimiteți un comentariu