moment de respiro

Dintre șabloanele folosite de comentatorii Campionatului Mondial din Rusia mi-a atras atenția moment de respiro, folosit într-un moment de acalmie în joc. Prima impresie ar fi că avem de-a face cu o expresie sudată, însă DEX-ul are altă părere:
expresia

RESPÍRO s. n. Moment de relaxare, de repaus între două perioade tensionate, agitate. – Din it. respiro.
sursa: DEX '16 (2016)

Cuvîntul respiro este împrumutat din italiană, unde se folosește ca variantă prescurtată a expresiei momento di respiro. Ca și la noi, termenul este folosit cu precădere în jargonul sportiv. Nu e clar dacă a fost împrumutat doar respiro (cum sugerează dicționarul) sau întreaga expresie (care a fost și tradusă). Echivalentul românesc ar fi expresia „a-și trage sufletul”.

O mică problemă ar putea fi că, în conformitate cu definiția din dicționar, respiro conține ideea de moment, astfel că exprimarea ar putea fi considerată pleonastică. Cred, totuși, că nici cel mai înverșunat luptător împotriva pleonasmelor nu poate condamna folosirea expresiei pentru că, cu excepția lui respiro folosit ca nume propriu, nu-l putem descoperi separat în limba română, cel puțin printre documentele care se pot consulta pe Internet (în DCR2 avem două exemple care îl folosesc pe respiro singur, dar de acum 40-50 de ani).

Din punct de vedere semantic, DEX-ul impune în definiție ca momentul de relaxare să apară între două momente tensionate, chestiune nu se potrivește întotdeauna uzului (în transmisiunile sportive): de cele mai multe ori este vorba de o perioadă în care nu se întîmplă nimic interesant. În plus, pare evident că un comentator nu poate ști în direct dacă va mai veni o perioadă tensionată/agitată în joc! Din acest motiv aș spune că definiția corectă este cea din dicționarul de neologisme:

RESPÍRO s. n. moment de relaxare, de repaus; răgaz, odihnă. (< it. respiro)

sau cea din Dicționarul de cuvinte recente (edițîa a II-a):

respíro s. sg. tant. (livr.) ♦ 1. Relaxare, repaus ◊ „În genere, ziua de odihnă este un eficient «respiro» pentru toți membrii caravanei despresurați de grijile presante ale programului zilnic.” R.l. 17 VI 74 p. 5; v. și Sc. 19 XII 79 p. 1. ♦ 2. (impropriu) (Ultima) oră ◊ „Știrile de ultim respiro referitoare la mode.” Săpt. 23 I 76 p. 8 (din it. respiro; DEX-S; cuv. este mai vechi în română)

sticle incendiate (sic!)

Deși la prima vedere eroarea pare o simplă greșeală de editare, dacă facem efortul să căutăm expresia pe Google ne putem convinge că expresia sticle incendiate este în realitate un trend. Sau o memă dacă folosim termenul consacrat de Richard Dawkins!

Probabil la un moment dat cineva a făcut o greșeală (nu contează dacă a fost greșeală de editare sau s-a datorat inculturii), iar apoi această greșeală a fost propagată din motive de necunoaștere a sintagmei sticlă incendiară –„cocktail Molotov”. Sticlă „incendiată” nu înseamnă nimic: incendiu se referă la un foc de mari dimensiuni (iar o sticlă nu poate fi prea mare) și, în plus, sticla nu este inflamabilă...

Din păcate, este jenant ca acest gen de greșeli să fie distribuite de televiziuni cu impact, căci cei cu educație precară își pot însuși sintagma!

P.S. În mod amuzant, deși ceasul indică ora 20.30, burtiera anunță că la ora 21.00 sediul PSD a fost atacat! Probabil intenția a fost să se anunțe că la ora 21.00 se va discuta despre subiectul respectiv, însă realizarea este defectuoasă!

Cum îl folosim pe „doar”

Încă de pe vremea lui Confucius se făceau paralele între capacitatea organizatorică a unei persoane și modalitatea de exprimare a acesteia! Dacă există o asemenea legătură, atunci trăim vremuri dificile: din ce în ce mai multe persoane cu rol de conducere au dificultăți serioase în a emite propoziții coerente logic și, în același timp, corecte gramatical!

Topica poate confirma și ea nivelul de înțelegere a vorbitorului asupra discursului sau, mai grav, asupra ideilor exprimate în scris (care beneficiază și de mai mult timp de chibzuință, și de avantajul corecturii ulterioare).

Hai să luăm un exemplu simplu:

Nu voi comenta lipsa diacriticelor, corectitudinea folosirii semnelor de punctuație sau organizarea în pagină (ar conduce la o discuție prea lungă), ci mă rezum la folosirea în context a semiadverbului doar, care exprimă exclusivitatea și, în limba îngrijită, precede termenul suport (colocvial se folosește și postpus, dar în acest caz intonația lui doar clarifică termenul pe care îl determină).

Unde-l punem pe în cazul acesta pe doar? Am avea următoarele variante:

1. Doar CSM dă avize consultative pentru legile justiției (doar CSM, nu și altă instituție);
2. CSM doar dă avize consultative pentru legile justiției (doar dă, nu ia, nu validează, nu etc.);
3. CSM dă doar avize consultative pentru legile justiției (doar avize, nu și altceva);
4. CSM dă avize doar consultative pentru legile justiției (avizele-s doar consultative, nu de alt fel);
5. CSM dă avize consultative doar pentru legile justiției (nu și pentru alte acte);

În mod clar mesajul nu se dorește a fi cel de la punctul 5., ci, mai probabil, ar vrea să transmită (tautologic) ideea că avizele consultative ar fi doar consultative (adică punctul 4.). 

Sigur, ar mai fi posibilitatea ca autorul să fi avut o exprimare colocvială (nepermisă, totuși, la o oficialitate, în special în domeniul juridic, unde ambiguitatea nu trebuie să existe!) în care doar să fie postpus termenului suport (consultativ).

În ambele cazuri, nivelul discursului ministrului Toader se încadrează perfect în peisajul celui mai agramat guvern postdecembrist, alături de Viorica Dăncilă, Valentin Popa sau Petre Daea (sper să nu se supere cei nenominalizați)...

roșii portocali

În toate hipermarketurile puteți găsi o nouă specie de roșii: roșii portocali (sic!)...

Greșelile de tipul acesta au apărut practic în același timp cu adoptarea grafiei latine și încă nu au fost îndreptate, astfel că poate ar trebui luată în calcul propunerea lui Al. Graur făcută prin anii '60 care sugera să se reintroducă i-ul scurt: ĭ, ceea ce ar face scrierea mai aproape de pronunțare (cu compromisul adăugării unei noi litere în alfabet)! i-ul (fără căciuliță) ar fi tot timpul plenison, așa că nu ar mai apărea confuzii! Astfel, am avea la singular portocalĭu și portocali la plural. Chiar dacă nu va fi adoptată, o discuție (publică dacă se poate) pe această temă ar fi realmente utilă!

La Mega...

... și la Carrefour

Meserii de acum 135 de ani

La prima vedere, 135 de ani nu pare o perioadă mare de timp, însă pentru progresul social și/sau tehnologic a fost o schimbare drastică! Poate evoluția socială e mai greu de cuantificat, dar avem cel puțin o zonă în care schimbările se pot vedea ușor: meseriile căutate!

Am descoperit în cuprinsul Cărții de adrese a Bucurescilor – redenumit apoi în Anuarul Bucurescilor din 1883; un echivalent de azi ar fi Pagini Aurii – o listă de (categorii de) meserii care, conform autorilor, ar fi fost utile în acea perioadă. Sigur, nu este un nomenclator complet de meserii, dar poate oferi o imagine destul de bună a evoluției, inclusiv a limbii (în paralel cu tehnologia și nevoile societății)! 

De ce limbă? Din cele peste 130 de activități din listă mai există azi mai puțin de jumătate – doar cam o treime dacă eliminăm și dubletele – cele mai multe fiind meserii înlocuite în procesul de industrializare și automatizare. Remarcăm ponderea industriei ușoare (obsesia pentru îmbrăcăminte nu e de ieri, de azi) – mai mult de un sfert dintre activități – și, deloc surprinzător, a meseriilor care au legătură cu crearea produselor pentru casă. 

În plus, tot la capitolul limbă, putem observa și modificările semantice apărute în această perioadă: de exemplu pensionarul, care de fapt era administratorul unei pensiuni, sau brașoveanul, în fapt vînzătorul de brașovenii (produse specifice ardelenești – trebuie ținut cont că în acea perioadă Transilvania nu era parte a României). Mi se pare interesant și că se face distincția între doctori și licențiații în medicină!