În ultimul timp a intrat în „arsenalul” unor jurnaliști o nouă greșeală: lipsa articolului la numele proprii (de țări și orașe în special)! Cu siguranță este un model preluat de jurnaliști care nu înțeleg prea bine nici limba sursă (engleza sau franceza) și nici cea țintă (româna)!
Există o anumită categorie de oameni cărora le lipsește total creativitatea și expresivitatea, astfel că încearcă să epateze folosind cuvinte neobișnuite, evident, încercînd să ascundă lipsa fondului în spatele formei. Altă categorie de oameni au un vocabular sărac și folosesc cuvintele din auzite, căci sînt incapabili să deschidă un dicționar. Cuvinte precum termie (în loc se încălzire) apar în vorbire cînd cele două categorii se intersectează! Și de aceea apar în topul căutărilor: ca în proverbul „un prost aruncă o piatră în apă, o mie de înțelepți nu pot să o scoată”, căci atunci cînd cineva cu bun-simț lingvistic aude termenul în contexte dubioase, în mod cert îl va căuta în dicționar:
De unde s-a iscat neliniștea? Simplu: în ședința de guvern de azi, premierul Ciucă a avut o fixație cu termia (fiind probabil inspirat de alt maestru al limbii române, Nicușor Dan)...
Doar că termenul înseamnă un pic altceva:
TERMÍE, termii, s. f. (Fiz.) Unitate de măsură a cantității de căldură, egală cu căldura produsă prin transformarea în energie termică a unei unități de lucru mecanic. – Din fr. thermie, germ. Thermie.
sursa: DEX 2016
Probabil s-au plictisit de agentul termic și s-au hotărît să schimbe placa! Dar misterul rămîne: prozaicul încălzire nu o transmite mai clar mesajul decît un sens inventat? Sigur vor apărea nemulțumiți care să cîrcotească că din context putem înțelege despre ce vorbește, însă aici e nevoie să înțelegem un lucru: persoanele oficiale trebuie să transmită mesaje clare, nu interpretabile. Ce-ar fi să înlocuim în legi toate cuvintele care se pot interpola din context cu „chestie”?
Personal nu-mi dau seama cum se poate ajunge la această realizare deosebită, nici dicționarele, dar președintele României pare convins că este posibil!
La Euronews am tot auzit că numele strîmtorii dintre Crimeea și Rusia este pronunțat în două silabe: Ker-ci. Interesant e că tot acolo Soci este pronunțat într-o singură silabă (deși, cum am tot spus, ar trebui două).
De fapt, Kerci trebuie pronunțat într-o singură silabă [kerč], căci în limbile ucraineană și rusă avem o singulă vocală, e, scrierea fiind Керч și respectiv Керчь!
Contrar părerii generale (includ aici și profesorii), dascăl nu are sensul „profesor” (evident, cu excepția figurilor de stil), ci „învățător (de țară)”!
De Ziua Educației am avut parte de o coliziune între noua limbă de lemn – care a inundat rețelele de socializare cu termenul dascăl (folosit în loc de profesor) – și cei care au hotărât că trebuie să ia măsuri împotriva acestora! Din păcate, majoritatea au făcut-o într-un mod greșit (vezi, de exemplu aici sau aici)
Dacă nici un absolvent de Litere (ba zice că ar fi fost profesor acolo) nu înțelege chestiuni minimale de lingvistică, atunci situația e gravă la Universitate! Și mai penibil este autoaprecierea „riguros vorbind” cînd tocmai rigurozitate nu descoperim în explicație!
Chiar dacă poate fi supărător să auzi o zi întreagă „dascăl” folosit în mod eronat în loc de „profesor” – el însemnând de fapt „învățător (la țară)” – este și mai enervant să auzi explicații sfătoase pe ton superior cum că de fapt dascăl ar însemna la origine „șef al corului bisericii” sau alte bazaconii similare!
Nu trebuie neapărat să cunoască sensul termenului de origine δασκαλος, nu trebuie să știe sensul intermediarului slavon даскал (în ambele cazuri „învățător, instructor”) și nici nota sensului II al lui dascăl din Dicționarul Tezaur („cântăreț de biserică”): „la sate învățătorul făcând și pe cântărețul în strană”, ci este suficient un minim de bun-simț lingvistic să realizeze că familia de cuvinte formată de la dascăl este legată de procesul de învățare, nu de corul de la biserică. Concluzia asupra sensului de bază sper că este evidentă pentru toată lumea!
Dascălul de la bun început a fost cel care se ocupa cu învățatul altor persoane! Trebuie știut că cele mai multe atestări ale termenului sunt cu acest sens, iar diferența dintre primele atestări ale sensului de bază („învățător”) și al celui secundar („cântăreț”) este de circa 50 de ani, așadar ordinea în care au fost folosite nu poate intra în discuție!
