Cassus (sic!) belli sau când

În ziua de astăzi pare că nu mai este rușinos ca un filolog să nu știe limba latină, dar, dacă luăm în considerare posibilitățile tehnologice, este impardonabil să îți exhibi lipsa de cunoștințe fără cea mai mică jenă (=încercare de a-ți corija lipsurile).

Hai să zicem, doamna profesoară nu știe limba latină, dar ce ne facem cu regulile ortografice? Oare ce o căuta virgula aceea înainte de sau?

Cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei...

În titlu i-a surprins un lucru. În subtitlu două. Am citit articolul repede sperînd că voi descoperi în text trei lucruri, însă am fost dezamăgit...

Jurnalismul a fost multă vreme zona din care cultura românească a reușit să își extragă seva (scuze pentru exprimarea șablonardă): mulți dintre marii scriitori români au cochetat cu jurnalismul! Din acest motiv, îmi permit să echivalez nivelul gazetarilor români cu cel al culturii!  

Google celebrează... peșteri

În limba română, verbul a celebra se referă la evenimente, de obicei însemnînd „a oficia o ceremonie”, iar prin extensiune „a sărbători”. Mai rar se poate referi la persoane („le sărbătorim”) sau chestiuni abstracte (de exemplu „celebrăm tinerețea”). 

De aceea pare ciudat să vedem că Google îl folosește referind locuri:

Nu este foarte clar dacă avem de-a face cu o confuzie de sens, o mostră de romgleză sau o încercare de a promova un nou sens a lui a celebra „a face celebru”, dar aș crede că este vorba de prima variantă!

Din nou despre Peru

Scriam mai demult despre pronunțarea greșită a unor nume străine, iar unul dintre exemple era Peru, în conformitate cu norma (și identic/similar cu pronunția din țara de origine): Perú, cu accentul pe ultima silabă, nu pe prima! 

Ei bine, argumentul cu norma nu mai este valabil pentru că, în înțeleciunea sa, Institutul de lingvistică s-a gîndit că ar fi mai bine să schimbe norma după cum pronunță majoritatea populației. Lucru care nu ar fi neapărat greșit, dar, dacă ne uităm la intrarea corespunzatoare din dicționar, observăm următoarele:

1. Intrarea figurează cu + (adică cuvînt nou), ceea ce reprezintă o inducere în eroare, căci intrarea există în DOOM, iar în DOOM2 nu apare pentru că acolo s-a luat hotărîrea să se pună doar intrările cu probleme!

2. Schimbarea vine în contradicție cu politica dicționarului de a promova numele oficiale (vezi și articolul despre Belarus, Myanmar, Țările de Jos). Vezi secțiunea 2.4.1:

și 2.5:

La Peru nu putem vorbi de o tradiție, iar dacă vrem musai să ne referim la așa ceva, trebuie să o considerăm pe cea din DOOM (1982)!

Nu numai mă-ta are cratimă, ci și Tîrgu-Neamț

Nu numai mă-ta, ci, conform DOOM3, și Tîrgu-Neamț! Nu știu ce are special, dar numele a fost ridicat la rangul de oraș cu cratimă (nobiliară? 😀)

În realitate nu e nimic special, doar vedem încă o dată servilismul unor lingviști/academicieni față de directivele „de sus”. Pur și simplu a fost copiată lista de orașe din legea (!) care schimbă oficial (la „doar” 25 de ani după „reformă”) numele localităților care conțineau î pentru a-l modifica în â, chestie care are o anumită logică. Chestie care a lipsit la ediția anterioară (Târgu Mureș fiind introdus în DOOM2 cu â și cu cratimă, deși în lege era cu î și fără cratimă)! Dar asta e: cratimele nu ne arată „latinitatea”!

Remarc și inconsistența construirii formelor de genitiv-dativ: la Tîrgu Jiu și Tîrgu Mureș avem primul termen invariabil (de exemplu Tîrgu Mureșului), iar la Tîrgu Lăpuș, Tîrgu Neamț, Tîrgu Ocna și Tîrgu Secuiesc avem invariabil al doilea termen (de exemplu Tîrgului Lăpuș). 

Nici accentele nu o duc prea bine: observăm că nici măcar un Târgu nu are accent. Am verificat mai multe cuvinte și pare că există și o „inovație” lingvistică: cuvintele fără accent, și asta în condițiile în care unele cuvinte au în DOOM două accente (unul secundar), de exemplu autoapărare. 

Deocamdată nu am descoperit explicația acestei noi minunății!