Răspunsul pe scurt: ambele-s corecte, dar înseamnă chestii total diferite!
Meandrele sînt sinuozități, cotituri dese și întortocheate pe care le fac unele rîuri, mai ales la șes. Provine din vechea greacă, de la numele rîului (și zeității asociate) Meandru din apropierea orașului Milet. Atenție, la singular este meandru, nu meandră!
Mendre (defectiv de singular) este un cuvînt rar folosit în limba română cu sensul „pofte, capricii”, practic a rămas doar în expresia a-și face mendrele „a-și face de cap”. Din păcate, multă lume a început să zică *a-și face meandrele (similar cum a da șfară în țară a devenit în mintea unora a da sfoară în țară).
Deși majoritatea filologilor par să fie de acord că stîlcirea expresiilor ar fi o dovadă de incultură asumată (căci nimeni nu poate fi obligat să folosească cuvinte sau expresii pe care nu le înțelege), există un curent nou care susține că potrivirea cuvintelor după ureche ar fi semnul existenței unei inteligențe lingvistice. Sigur, nu se elimină partea cu incultura, dar măcar există o parte pozitivă!
Ca să vorbim numai de cele întîmplate în ultima săptămînă, iată dovada „inteligenței lingvistice” a dlui Cioroianu:
și respectiv a dlui Boc:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu