Nu știu dacă mai este valabil dictonul „românul s-a născut poet”, dar cu siguranță astăzi putem spune că „românul s-a născut lingvist”. Nu e deloc important că nu știe regulile gramaticale de bază, important e să inventeze sau, dacă e mai puțin inventiv, să colporteze reguli inventate de alții. Nu contează dacă te pricepi sau nu la gramatică, căci este foarte probabil să nu te verifice nimeni!
Cum logica, semantica sau chiar acordul par a fi dificile, abordarea cacofoniei este soluția ideală, căci descoperirea unor combinații de litere necesită doar suficient de mult timp liber și ceva lipsă de preocupări serioase... Nu importă faptul că cacofonia are o definiție clară în dicționar (definiție care nu implică caca, cur sau cuvinte considerate obscene de pudibonzi)
Zilele acestea, un fost diplomat (altfel persoană respectabilă) a intrat și el în acest joc. După ce citești textul postat, întrebările vin de la sine:
- cum poate fi vorba de cacofonii fiind vorba de sintagme care se folosesc exclusiv în scris (vezi și aici)?
- care ar fi efectul acustic dezagreabil în combinațiile de litere -cur- sau -cuc(o)-? Peste 1500 de cuvinte conțin aceste combinații... să le considerăm, oare, cuvinte cacofonice și să le evităm?
- dacă „cu respect” este cacofonie, atunci de ce nu ar fi cacofonie și curat (folosit de autor în text)? Nu mă iau și de curcubeu, că bănuiesc că este folosit ironic.
Cred că definiția cacofoniei dată de A. Scriban se potrivește perfect aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu