Coafor...

DEX 2016

În mod ciudat, DEX nu atestă încă sensul „salon de coafură”, deși acesta este folosit de mai bine de 50 de ani!

Nu cunosc nici un alt termen la care să existe această „coliziune” de sensuri (numele meseriei și numele magazinului). Dacă adăugăm și statisticile de uz – doar 6 din prima sută de documente livrate de Google (toate folosind denumirea din nomenclatorul de meserii) și doar 12% dintre cei care au răspuns la sondajul dexonline pe această temă folosesc sensul din DEX – singura concluzie posibilă ar fi că în limba actuală sensul a migrat către „salon de coafură” (cum de altfel a fost și atestat în MDA și DEXI, dar nu și în alte dicționare). În ciuda faptului că termenul coafor a intrat în limbă de peste 100 de ani cu sensul „bărbat care face coafuri”, se pare că sensul a migrat la „salon de coafură”, iar sensul vechi a fost părăsit (astfel că nu putem vorbi nici aici de o coliziune propiu-zisă), fiind înlocuit de variante împrumutate din engleză, cum ar fi barbarismul hairstylist (și spun barbarism deoarece nici măcar DEXI, dicționar foarte permisiv, nu îl consemnează).

DEXI, 2007

E interesat că limba română avea un sufix specializat (-ie) care se atașează numelui lucrătorului pentru a obține numele atelierului/magazinului corespunzător (de exemplu: frizer + -ie ⇨ frizerie, măcelar + -ie ⇨ măcelărie șamd), dar se pare că nu mai este folosit în ziua de azi!

Accesul la etaj interzis

Care e cea mai ambiguă variantă?

1. Interzis accesul la etaj
2. Accesul interzis la etaj
3. Accesul la etaj interzis

Da, topica este liberă în limba română, însă nici chiar așa. De fapt aici mesajul se voia probabil: Accesul la etaj este interzis, însă după suprimarea verbului mesajul devine ambiguu

Poate trebuie adăugat și faptul că într-un mesaj contează foarte mult ordinea (primele cuvinte fiind mai importante: se pune accent pe acces, nu pe interzis) și, de asemenea, elementele non-verbale: negru pe fond auriu nu sugerează interdicția (un semn ca acesta ⛔ ar fi ajutat mai mult). Nu mai spunem că mesajul în română nu este deloc prietenos cu turiștii străini care vin la un spectacol la Sala Palatului...

Despre abrevieri

    Ca multe aspecte din ortografia românească, problematica abrevierii este tratată superficial în DOOM, nefiind considerată, probabil, importantă! În primul rînd, trebuie să ai abilități paranormale ca sa descoperi secțiunea în care este tratată: secțiunea Punctul tratează exclusiv abrevierea! În al doilea rînd, lipsește coerența și, nu în ultimul rînd, lipsește exhaustivitatea, dar aici trebuie să ne întoarcem la primul punct: nu putem pretinde unei pagini care tratează punctul să trateze abrevierile complet și corect!

    Problema se adîncește dacă sărim de principiile expuse în introducere și ne uităm la abrevierile incluse în definiții: cam ne dăm seama că nu au fost introduse conform principiilor expuse, ci după cheful autoarelor!

• doctor e prescurtat exclusiv dr. (cu punct), deși în introducere era ceva mai nuanțată poziția;
• knock-out ar fi k. o., nu KO cum știe toată lumea (nu numai pe la noi);
• ante meridiem este limitată la învechita a.m., deși moderne (și conforme cu principiile) ar fi cea folosită pe scară largă: AM (și eventual am);
• și la bulevard e bd. (cu punct). Iar aici nu e vorba de „tradiție”...
• punctele cardinale combinate au probleme: nord-est e abreviat... N-E (deși nimeni nu pune cratima);
• oferă abrevieri din limba engleză pentru cuvinte care nu există în română (Mistress e abreviat Mrs., cu punct, deși englezii nu pun punct, ci doar americanii);
• funcțiile matematice sin, cos nu sînt abrevieri, dar DOOM2 le consideră așa;
• cologaritmului i se asociază o „abreviere” (colog), dar logaritmului nu;
• aflăm că volumul are un simbol în matematică, V. De ce ar fi simbol la volum, dar abrevieri la funcțiile mai sus amintite, habar nu am!

    În Gramaticile Academiei nu există nici un fel informații despre abrevieri, deși domeniul este vast, iar integrarea abrevierilor în texte necesită reguli gramaticale și de redactare foarte clare! Probabil că ar fi necesară o structurare a informațiilor într-o lucrare de doctorat.
    Interesant este faptul că Ghidul de redactare instituțional (Comisia Europeană) preia masiv informații din DOOM2, dar, avînd nevoie de mai multă rigoare, adaugă informații în diverse secțiuni, astfel că avem 4-5 locuri în care aflăm reguli legate de abrevieri!
    Despre diferențele dintre abrevieri, sigle și acronime vezi și aici.
 
    Ce-am dori să știm despre abrevieri? Cred că am putea face o listă interminabilă, dar dacă ne rezumăm la cele mai importante lucruri am vrea să știm:

1. care este rolul abrevierilor?
2. cînd putem folosi abrevieri și în ce context?
3. cînd punem punct și cînd nu?
4. ce litere alegem cînd abreviem cuvintele?
5. ce facem cu acronimele (abrevierile care funcționează precum cuvintele: SIDA, NATO, aprozar)?
6. cum funcționează abrevierile complexe?
7. cum declinăm abrevierile?
8. ce categorii consacrate de abrevieri cunoaștem.

Voi trata pe viitor fiecare punct (probabil că fiecare dintre aceste puncte merită un articol dedicat), pînă atunci rămînem cu întrebările! ☺️

Premiera se luptă cu limba română

Și pare că a răpus-o! Dacă cumva credeți că două minute de vorbit cu reporterii nu ar fi suficiente să te faci iremediabil de rușine, ei, bine, aflați că vă înșelați! Sigur, trebuie să fii cocoțat într-un post cu vizibilitate (înțelepciunea populară ne spune că „parcă nu ești prost destul dacă nu ești și fudul”) pentru a-ți putea disemina „perlele” cu o eficacitate mai mare! Cel de prim-ministru este perfect!

«Deci, un guvern, un guvern, într-un guvern, ca să chemi un ministru, trebuie să vorbești cu primul ministru! Aceasta este regula și acestă regulă trebuie respectată de toată lumea, cum și eu respect toate regulile pe care țin de președinte.» (0:19 – 0:34)

• începe discursul cu „deci” (conjuncție conclusivă, care arată o consecință);
• anacolut: apare o ruptură logică în frază din cauza faptului că nu poate să construiască o frază inteligibilă (deși e vorba de președinte, subiectul folosit e Guvernul);
• spune primul ministru în loc de prim-ministru;
• prepoziție folosită greșit: spune pe care în loc de care;

«Domnu' Meleșcanul, domnul Meleșcanu a vorbit cu mine, a vorbit cu primul ministru și bineînțeles, dacă își va da acordul primul ministru, va merge. Eu nu pot să dau acordul pentru ceva în care nu am fost întrebată!» (1:08 – 1:20)

• spune primul ministru în loc de prim-ministru (de mai multe ori);
• vorbește de prim-ministru la persoana a treia;
• din frază se înțelege că altcineva ar fi prim-ministrul, nu ea;
• folosește greșit prepozițiile;

«Orice om îi este teamă de o plîngere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri. Pentru că eu cred în justiție și cred că toată lumea trebuie să credem în justiție!» (2:20 – 2:32)

• nu există o curgere logică a frazei, ceea ce creează anacoluturi: „orice om îi este teamă”;
• dezacorduri: „cred că toată lumea trebuie să credem în justiție”;
• anacolut: ruptură logică între cele două fraze alăturate;

Sursa: Digi 24

Genitivul numelor: Oradea

Autorii dicționarelor (în special cel ortografic) au obiceiul supărător de a neglija numele proprii. Astfel că, deși știm numele unui oraș, nu știm care este forma sa articulată (vezi și discuția despre Iași) sau cea de genitiv.

Deoarece lipsa de informație permite celor plini de imaginație și lipsiți de scrupule să inventeze (inclusiv reguli gramaticale), pe Internet circulă o poveste cum că întrebat fiind de acest aspect, George Pruteanu ar fi declarat că genitivul este Oradiei, așa cum și Alexandru Graur ar fi explicat în Puțină Gramatică. Doar că povestea nu prea se verifică: în cartea citată singurul articol dedicat problemei este cel reprodus mai jos!

Morfologia română are reguli clare, astfel că fiecăreia din cele trei variante de genitiv pe care le-am descoperit prin diverse documente: Oradei, Oradiei, Orăzii îi corespunde o singură variantă posibilă de nominativ:

• Oradei → Oradea ✔️;
• Oradiei → Oradia ❌;
• Orăzii → Oradea ✔️;

De altfel acum circa 100 de ani se folosea în special genitivul (în conformitate cu rostirea din zonă) Orăzii, varianta Oradiei fiind folosită în fostul regat, iar după reformele ortografice s-a impus varianta Oradei: vezi mai sus și nota lui Alexandru Graur la articol (spre deosebire de articol, care este scris în 1939, nota este adăugată de autor la realizarea compilației, în 1988).

Forma Oradiei implică nominativul Oradia, care a circulat și el în paralel o vreme după Marea Unire, în special în fostul regat, de unde probabil a fost adoptat și de localnici (nu trebuie să ne mire prea tare faptul că ortografia numelui orașului varia, căci în 1918 orașul avea circa 10% populație românească)! Numele Oradea este pronunțat de mulți localnici Oradia, astfel că pare normală pronunțarea Oradiei pentru forma de genitiv. În scris, în schimb variantele regionale se folosesc doar în cazuri speciale, pentru reliefarea unor trăsături regionale (scriem corect Timișoara, nu Cimișoara; Botoșani, nu Botșani; Beiuș, nu Binș)!

Demn de menționat este și faptul că același termen maghiar (várad) din Nagyvárad a fost „tradus” Oradea (Mare) în acest caz, dar Vărădia (de Mureș) în cazul comunei Tótvárad!

Din păcate, din motive necunoscute, nici DOOM, nici DOOM² nu indică forma „oficială”, astfel că se folosesc ambele variante de genitiv, inclusiv în acte oficiale! În orice caz, fiecare poate folosi varianta pe care o crede corectă, însă respectarea regulilor morfologice ne obligă la consecvență: dacă scriem Oradea, atunci trebuie să scriem și Oradei (și asta e recomandarea mea), iar dacă scriem Oradiei, atunci trebuie să scriem Oradia!

Revista Luceafărul, 1910