bilanț cu un singur lanț...

Bilanțul, după cum spune și definiția – „inventar al pasivului și activului” –, dar și etimologia – germanul Bilanz provenit din italianul bilancio „balanță” – ne obligă să îl folosim întotdeauna cu două valori (cele pozitive și cele negative) sau măcar diferența acestora.

 

Ministrul Educației... pilotează

Știm că nici politicienii și nici cei care îi ajută la crearea legilor nu se pot lăuda cu o limbă română prea frumoasă, dar m-aș fi așteptat să respecte măcar prevederile legale care protejează limba! Iar dacă Ministrul Educației e cel care chinuie limba română, atunci știm că educația va avea de suferit!

Ca să zic așa, ministrul nostru populist ca persoană fizică poate vorbi cum are chef, dar într-o lege ar trebui să folosească corect limba, mai ales că există o lege care impune acest lucru (sau, alternativ, definirea termenilor care nu se folosesc cu sensul din dicționar).

În sintagmele care îl conțin pe pilot ca termen explicativ (ca în test-pilot), acesta are sensul „experiment(al)”

la propriu

Locuțiunea adverbială la propriu are practic un singur rol: acela de a semnaliza că expresia pe care o determină trebuie să fie luată stricto sensu, adică la... propriu (deci nu la figurat)! 

În cazul de față, fără suflare la propriu ar însemna că nu mai respiri, ceea ce, evident, nu este cazul aici!

ouă... funcționale

În marketing există de multă vreme o tehnică păguboasă de a inventa combinații nepotrivite de cuvinte pentru promovarea produselor. Dacă am face un clasament, cred că ouăle ar fi pe primele locuri în topul produselor cu marketing deficitar!

În imaginea de mai sus, nu poate fi clar ce vrea să spună autorul prin „ouă funcționale”. Practic cuvîntul funcțional este deja golit de sens pentru că este folosit în nenumărate combinații, cu sensuri total diferite (unele asociate cu funcție, altele pur și simplu... inventate, ca în tentativa „aliment funcțional”):

• analiză funcțională;
• maladie/dereglare funcțională;
• analfabet funcțional;
• gramatică/lingvistică funcțională;
• explorare funcțională;
• calcul funcțional etc.

Sigur, poate veni cineva să explice sfătos că a găsit pe internet noțiunea de „aliment funcțional” și că deci nu e nimic greșit! În primul rînd trebuie să spunem că greșeala aici apare în transmiterea mesajului: dacă întrebăm 100 de oameni ce înseamnă funcțional din ouă funcționale, fără un context din care să își poată da seama, probabil nici unul nu va nimeri o explicație similară cu cea de la „alimentul funcțional”. Apoi, combinația „aliment funcțional” nu există în limba uzuală (chiar ca noțiune pasivă). Chiar dacă putem găsi. Nu în ultimul rînd, chiar dacă oamenii ar avea în vocabular sintagma „aliment funcțional”, nu se poate transfera sensul de la generalitatea noțiunii de aliment la particularul ouă (sau orice alt termen care este aliment). Ca să dau și un exemplu: înțelegem ce înseamnă  „aliment de bază”, dar dacă am spune  „ouă de bază”, procesul de înțelegere ar avea de suferit...  

Ce înseamnă numele deserturilor?

Unele prăjituri sînt botezate după nume de oameni, altele au nume fără o etimologie clară, dar multe dintre prăjiturile preluate au un nume care are sens în limba de origine!

Copil fiind, în majoritatea timpului mă gîndeam la prăjituri doar ca să le mănînc și nu să le înțeleg numele. Și, deși numele prăjiturii melanj (nu mai țin minte dacă era scris franțuzește Melange) mi-a cam atras atenția încă de pe la 6 ani (chiar atunci am aflat ce înseamnă în română), abia pe la 14 ani am aflat că pandișpan este de fapt versiunea românizată a lui pain d'Espagne „pîine spaniolă” (dacă nu mă înșel, din revista Rebus). De atunci, aproape tot timpul am încercat să deduc sau să aflu ce înseamnă fiecare!

chou à la créme – literal „vază cu frișcă/cremă”

Cîteva exemple:

• amandina – în franceză ar fi „care conține migdale”. Dar pentru că prăjitura românească nu conține migdale, am putea să ne gîndim că este un diminutiv al numelui Amanda (care înseamnă „ce merită să fie iubită”);
• bezeaua – cine s-a uitat vreodată în dicționar știe deja că provine de la sărut (în franceză baiser);
• chou à la créme („șoalacrem” cum se zice pe la noi) – în franceză chou este „varză”, deci am avea o varză cu cremă/frișcă;
• checul – din englezescul cake;
• eclerul – eclaire „fulgerat, luminat”, se zice că numele provine de la faptul că prăjitura dispare ca un fulger în gura gurmandului;
• forêt-noire – „pădurea neagră” prăjitură „importată” din Germania unde se  numea Schwarzwälder Kirschtorte;
• fursecul – din franceză: four sec „uscat la cuptor”;
• a glasa și glazura vin de la... gheață – în franceză glacer, în germană Glasur (în engleză se spune... icing!);
• pișcotul și biscuitul au aceeași origine „dublu copt”, doar că vin pe filiere diferite: din italiană (bis cotto) sau franceză (bis cuit);
• pricomigdala (picromigdală a fost corect pînă în 2004) – din grecește „migdală amară” (πικρος - picros înseamnă „amar”);
• profiterolul – din franceză, este diminutivul lui profit, deci „mic profit, gratificație” (chiar se găsește cu acest sens în Pantagruel al lui Rablais;
• rahatul – toată lumea știe că vine din turcește, dar în turcă se spune lokum, rahat însemnînd „plăcere, încîntare”. De fapt desertului i se mai spunea și rahat lokum, combinație preluată din arabă, care în forma originală  (rahat-ul hulküm) înseamna „încîntarea gîtului”;
• rulada și ștrudelul sînt echivalentele învîrtitelor noastre (roulade înseamnă „rulat ca un sul”, iar Strudel „vîrtej”);
• deși nu știm clar de unde vine baclava, știm că sarailie înseamnă „(aparține de) palatul sultanului”;
• tiramisu – în italiană „trage-mă sus” (trezește-mă);

În plus, există multe nume de prăjituri care provin de la numele unor persoane (fie autorii, fie celebrități care le-au făcut cunoscute): savarina (scriitorul Brillat-Savarin), pavlova (balerina Ana Pavlova), jofra (generalul Joffre), doboșul (bucătarul maghiar József Dobos), prăjitura-înghețată melba (soprana Melba), șarlota (regina consoartă Charlotte de Mecklenburg-Strelitz) șamd. De asemenea, mai sînt cîteva prăjituri care încă scriu numele purtătorului cu literă mare: Napoleon, un fel de cremșnit, Sacher, un fel de negresă cu cremă de ciocolată etc.

Trebuie amintit că și termenii (mai mult sau mai puțin) autohtoni au uneori etimologia uitată:

• chiar termenul prăjitură provine de la verbul a prăji (deși a prăji e sinonim aproximativ cu a frige, prăjitură și friptură sînt total diferite!);
• colac din bulgara medie колач „pîine (dulce) rotundă”, înrudit cu коло „roată”;
• cozonac vine din grecescul ϰοσωνάϰι „păpușică”, probabil prin intermediar bulgar козунак „pîine de Paște”;
• plăcinta însemna asta încă din latină (placenta), dar e demn de menționat că asemănarea cu placenta nu este întîmplătoare!
• scovearga (scovarda) înseamnă „tigaie” în bulgara medie (seamănă cu pan cake „clătită”, nu?);
• turta provine cel mai probabil din latinescul *torta (panromanic, dar neatestat decât în latina medievală, care sigur nu a influențat româna);
• tortul (torta) vine din... germană. Da, e vorba de același cuvânt ca mai sus, dar cu noua accepțiune, l-am preluat de la ei;
• tarta vine din franceză, dar originea e probabil același cuvânt de mai sus!

Trebuie spus și că denumirea generică desert vine din francezul desserte „ultimul fel al mesei” și este deverbativ de la desservir „a deservi” (iar la francezi nu reprezintă neapărat ceva dulce, poate fi și brînză cu nuci, de exemplu). 

De remarcat că și la noi termenul desert a intrat în limbă cu sensul de mai sus, de exemplu:

Adevărul literar și artistic, 1933