Muzeul regulilor inventate - episodul al V-lea - din cauza/datorită

O emisiune care promovează această „regulă”

În articolele de ziare care propovăduiesc regulile prin care vom vorbi o limbă română perfectă (aici, aici sau aici) apare invariabil regula cum că prepoziția datorită poate fi folosită numai dacă efectele ar fi pozitive, iar din cauza doar dacă efectele ar fi negative. Dacă prima parte este destul de clară (prepoziția datorită putînd fi, la limită, semantic asociată cu un context pozitiv, deși provine de la datorie care numai pozitiv nu e), reciproca nu poate fi adevărată, căci substantivul cauză (și implicit locuțiunea care provine din el din cauza) nu are nimic negativ în el...

Hai să presupunem că am folosi limba conform acestei „reguli”:

• unele propoziții nu au neapărat efecte pozitive sau negative (sau pentru unii reprezintă ceva pozitiv, pentru alții ceva negativ) sau le pot avea ambele - ce variantă am folosi în acest caz?
• dacă dorim să ironizăm o situație ce variantă din cele două avem voie să folosim?
• de ce ne-am rezuma doar la cele două? datorită vine la pachet cu grație, mulțumită (indicînd mult mai clar efectul pozitiv față de datorită), iar din cauza are și ea o „soră”, din pricina!

Ce spun dicționarele? Cam nimic în privința asta (vezi excepția)! Nici la datorită, nici la din cauza! Mai mult, cele două sînt prezentate ca fiind sinonime. Opinia separată o constituie DEX, care refuză să mai considere datorită drept o intrare cu drepturi depline, astfel că o declasează la valoarea de variantă a lui datorată. Ciudat (ca să nu spun cuvinte mai grele!), pentru că nimeni nu va folosi datorată pentru a exprima cauzalitatea sau instrumentalul, propozițiile construite astfel nefiind corecte: *Am ajuns doctor datorată părinților mei (una este adjectivul, alta este prepoziția).

Ce spune gramatica? Gramatica Academiei nu aderă la „finețuri” de colțu' străzii și spune doar că datorită este folosit doar în context pozitiv (atenție, nu vorbește de efecte!) și pune accent pe diferențierea circumstanțialelor instrumental și cauzal:

Dar chiar și așa, nu înseamnă că se aplică și relația inversă, și din cauza ar fi obligatoriu de folosit dacă efectele ar fi negative! Doar prin contorsionarea logicii s-ar putea ajunge la ideea asta!

Originea regulii pare a fi încercarea de a face o legătură cu efectele cauzei, așa cum face, de pildă,  Narcisa Forăscu, care spune că: „în cazul în care efectul este negativ, este nerecomandată utilizarea lui datorită, forma corectă fiind din cauza”, în loc să facă diferențierea circumstanțial instrumental - circumstanțial de cauză.

Dacă ținem neapărat să existe o regulă, atunci aceasta ar trebui să spună să nu mai amestecăm conectorii:

• dacă avem o instrumentală (putem introduce propoziția prin cu ajutorul, prin intermediul), atunci putem folosi datorită, dar nu și din cauza;
• dacă avem o cauzală, atunci e de preferat să folosim din cauza;

În realitate din cauza și datorită au fost folosite dintotdeauna în variație liberă, regula aceasta cu contextul pozitiv fiind o inovație recentă și folosită doar într-o nișă lingvistică, din motive neclare pentru mine.

pastă de dinți... radioactivă!

De obicei când vorbim de evoluția cuvintelor ne gîndim la sensuri: apariția unora noi, schimbarea unora existente sau la intrarea în desuetitudine a altora. Dar cam tot timpul uităm un lucru elementar: uneori există diferențe între sensul obiectiv al unui cuvînt și modul în care acesta este înțeles de masele largi, practic există un soi de meta- sau episemantică. Evident, în cazul cuvintelor din vocabularul obișnuit această diferență nu există , dar cum ne îndepărtăm de cuvintele comune și ajungem în zona științifică, dificultățile apar!

Unele se manifestă într-un mod trivial, de exemplu confuzia dintre prefixele (h)omo- și (h)etero-: multă lume confundă omogen cu eterogen sau chiar homosexual cu heterosexual (aici inclusiv DEX 2016 a comis-o!). Însă există un nivel superior: cînd cunoștințele despre un anume fenomen se schimbă, deși fenomenul în sine rămîne același. În acest caz, chiar dacă cunoașterea științifică se actualizează rapid în rîndul cercetătorilor, în rîndul maselor rămîne în urmă. De exemplu radioactivitatea! Iată ce reclame găsim în ziarele de acum o sută de ani:

Moda pare să fi fost lansată de stațiunea Lacu Sărat:

Imediat după asta, majoritatea stațiunilor își declară apele ca fiind radioactive: Băile Olănești, Căciulata, Techirghiol și o sumedenie de stațiuni de importanță locală își fac reclame folosind același tertip!

La începutul anilor '30 pasta Email d'Argy brusc devine radioactivă:

După ceva timp, reclamele devin mai agresive, cel puțin ca frecvență (și ca spațiu publicitar):

Dacă credeați că „radioactivitatea” e numai un termen de marketing, ei bine, se pare că nu: au existat produse care își bazau numele și reputația pe substanțele radioactive, de exemplu pudra Tho-Radia (1936-1937)!

În cazul nostru, radioactivitatea, comunitatea medicală a avut certitudinea efectelor distructive (genetice și oncologice) ale radioactivității încă din 1927 (prin Hermann Joseph Meller). Spun certitudine, căci încă din 1896 se știa că expunerea prelungită la raze X lasă urme vizibile pe corp (similare arsurilor). Cu toate astea, existau o sumedenie de „evangheliști” ai folosirii radiaților în orice cantități, în ciuda efectelor negative demonstrate de oamenii de știință! Dacă pînă prin 1930 am putea să scuzăm lipsa de informații, după asta e greu de scuzat!

Muzeul regulilor inventate - episodul al IV-lea - prieten de-al meu / prieteni de-ai mei

Se pare că gramatica pare mai prietenoasă dacă este discutată la o șuetă, altfel nu îmi pot închipui cum reguli foarte șubrede (demontarea lor fiind extrem de ușor de realizat: practic deschizi Gramatica limbii române și găsești explicația care contrazice „regula”) se răspîndesc printre oamenii cu pretenții. Una dintre regulile care există doar în folclor este cea care spune că ar fi incorect să spui un prieten de-al meu pentru că, chipurile, de este de fapt dintre și nu poți spune prieten dintre al meu.

Explicația din GLR 2008, vol. I, pagina 622

Culmea e că nici măcar nu este o noutate, cum sugerează DOOM2 (semnul exclamării  figurează în DOOM2 ca indicator de schimbare a normei, deși în DOOM nu pare să existe această „regulă”):

căci apare încă de la Eminescu și Alecsandri...

Ar mai fi de verificat ultimul Îndreptar ortografic (ediția a V-a), însă mă îndoiesc că ar exista acolo ceva...

Una sută lei...

Oare mai folosește cineva exprimarea una sută lei?

Din punct de vedere normativ „una sută lei” e greșit de două ori:

• numeralul 100 este întotdeauna o sută (singura variantă admisă);
• cu excepția numeralelor între 1 și 19 (și a celor construite cu ajutorul acestora) particula de este obligatorie!

Doi mai sau două mai?

De la început trebuie spus că singura formă acceptată explicit în secolul trecut era cea de feminin (în ciuda faptului că încă de la mijlocul secolului varianta de masculin era dominantă în vorbirea curentă). Vezi de exemplu în Dicționarul greșelilor de limbă (1982, Al. Graur):

Al. Graur - Dicționarul greșelilor de limbă (1982)

Revenind la ziua de azi, în DOOM2 se specifică drept corectă folosirea formei de feminin (două mai), cu forma de masculin (doi mai) ca variantă acceptată:

DOOM2, pagina XCII

De remarcat și faptul că DOOM2 are grijă să trateze separat cazului 12, cunoscut în special pentru „ora douăsprezece”! Vezi și aici.

Totul devine mai interesant la deschiderea Gramaticii Academiei (ultima ediție, cea din 2008):

Numeralul - Gramatica Academiei, 2008, pagina 297

Aici regula este exact invers față de DOOM2 și se explică că forma de masculin e cea care primează (e adevărat, se folosește de obicei pentru a se nuanța poziția)! De remarcat că și aici autorii au ținut să excepția cu ora douăsprezece, dar, de asemenea, se remarcă absența vreunei excepții în ceea ce privește zilele lunii (ceea ce ne face să credem că în acest caz s-ar folosi masculinul).

Cum de la 1 se sare la 3 și 5 putem presupune că omisiunea este deliberată:

Numeralul - Gramatica Academiei, 2008, pagina 309

Cine dorește să fie conform cu norma are probleme deoarece normele se contrazic. Cine preferă DOOM2 e un pic mai liniștit: în mod explicit se spune că și doi mai și două mai ar fi corecte, cine preferă GLR ar trebui să folosească doar masculinul (deși nuanțarea de obicei permite o portiță de scăpare)!