alarmarea publică... politica Guvernului?

Nu știu la ce s-au gîndit autorii afișului, dar mai mult ca sigur că au ratat exercițiul (de comunicare)!

Lăsînd la o parte că alarmare transmite, așa cum ne arată și Micul dicționar academic (2010), ceva cu totul diferit de cam orice ar fi vrut să transmită Inspectoratul pentru situații de urgență –

1. Chemare la arme. 
2. Strângere a trupei pe locul de adunare, cu echipamentul și muniția de război. 
3. Neliniștire. 
4. Înfricoșare.

– ar fi greu să dăm un sens lui a alarma care să se potrivească cu exercițiul!

Mai pe scurt, fără să știm detalii despre situație (testarea sirenelor), în mod cert ne-am gîndi, firesc, la panică (și, la fel de firesc, ne-am întreba de ce dorește Guvernul să ne panicheze)!

griș și cușcuș

În ambele cazuri cuvintele ar fi trebuit pronunțate cu s, căci:

• griș vine de la germanul Grieß (sau, după vechea ortografie, Griess);
• cușcuș vine din francezul couscous sau turcescul kuskus;

Mi se pare foarte interesant faptul că în cazul acestor produse semipreparate (ambele din grîu!) românii au transformat s-ul în ș în ambele cazuri! Nu pot spune dacă este o simplă coincidență sau o regulă a limbii pe care n-o înțeleg experții...

Cert este că, puse în fața problemei, autoarele DOOM3 au luat hotărîrea să adauge și forma corectă cuscus, dar cu un alt sens decît cea vulgarizată, cușcuș!

Cupidon și amorașii, Eros și... eroții

Dragostea a fost dintotdeauna misterioasă, așa că încă din cele mai vechi timpuri a fost nevoie de zeități ale dragostei pentru a explica misterul. La vechii greci Afrodita era zeița frumuseții, dragostei, dorinței, pasiunii și a procreării dar pare că nu era suficientă: a intervenit Ares, zeul războiului, și l-au conceput pe Eros, zeul iubirii și sexului (adicătelea sexul = dragoste + război). Desigur cuvintele nu s-au lăsat așteptate: avem afrodiziac și erotic, erotism. 

La romani echivalentul lui Eros este Cupidon (născut din zeii romani echivalenți: Venus și Marte). Și etimologiile le sînt similare: în greaca veche ἔρως, éros înseamnă „dorință” și vine din verbul ἔραμαι, éramai „a dori”, iar în latină, Cupīdō („dorință pasională”) este derivat al verbului cupiō, cupĕre „a dori”. Nu l-am moștenit direct pe Cupīdō, dar vărul lui, cupidus „lacom, avid (de bani), hrăpăreț”, ni l-a dat pe cupid (prin intermediar francez), cu sens identic.

Dacă la greci Eros este reprezentat ca tînăr frumos, varianta romană, Cupidon (sau Amor), este reprezentat mai totdeauna ca un băiețel rotofei. Ambii sînt înaripați și cu tolba plină de săgeți... letale! Ambii umblă în grup: Eroții și Amorașii (și ei înaripați și cu tolbele pline) petrec și se distrează pe seama oamenilor, nu rareori trăgînd săgeți la întîmplare! Iar grupul ăsta vesel are și conotații etimologice, căci din grupul Eroților, în afară de Eros îi mai avem pe: Anteros („Dragostea reciprocă”), Hedylogos („Vorba meșteșugită”), Hermaphroditus („Androginitatea”), Himeros („Dorința arzătoare”), Hymenaios („Imnul nunții”) și Pothos („Dorul, iubirea nostalgică”), iar uneori și pe Hedone („Desfătarea senzuală”). Ați recunoscut, desigur originea cuvintelor hermafrodit, himen și hedonism! 

A, și o informație tangențială: nu-i așa că atunci cînd vă gîndiți la cum arată îngerii automat prima imagine ce vă apare este cea a amorașilor (desigur, fără tolba cu săgeți)? Nu întîmplător: în Vechiul Testament heruvimii erau reprezentați ca ființe cu patru fețe (om, vultur, bou, leu), cu patru aripi și cu corpul plin de ochi (Ezechiel 1:10)... iar în Renaștere pictorii, iubitori de frumos, au înlocuit hidoșeniile biblice cu imaginea mitologică a dragostei și a bunătății... cine se poate gîndi la ceva rău cînd vede un copilaș dolofan (deși știm că amorașii erau cam puși pe șotii)?!

aceeași sau aceiași

Pare stupid că trebuie sa ne punem problema asta, dar pare ca există oameni care confundă demonstrativul feminin singular cu cel masculin plural! Și dacă greșeala o face neica Nimeni, fără școală, nu ar fi dureros, însă cînd enormitatea este „promovată” de cei puși să vegheze excelența (!) în educație, Asociația Română de Cercetare în Educație, deja avem o problemă! Iată un fragment din comunicat (versiunea html e aici):

Este hilar să ceri cuiva care nu are competențe de bază să se ocupe de cercetare, mai ales în domeniul educației! 

Nu mai analizez poliloghia, esența e că domnii de la Științele Educației vor mai mulți studenți la Științele Educației.. nu v-ați fi gîndit la asta, nu? Ce mai contează un mic conflict de interese prin folosirea pozițiilor lor din ARCE pentru a promova lucrul ăsta?!