alarmarea publică... politica Guvernului?

Nu știu la ce s-au gîndit autorii afișului, dar mai mult ca sigur că au ratat exercițiul (de comunicare)!

Lăsînd la o parte că alarmare transmite, așa cum ne arată și Micul dicționar academic (2010), ceva cu totul diferit de cam orice ar fi vrut să transmită Inspectoratul pentru situații de urgență –

1. Chemare la arme. 
2. Strângere a trupei pe locul de adunare, cu echipamentul și muniția de război. 
3. Neliniștire. 
4. Înfricoșare.

– ar fi greu să dăm un sens lui a alarma care să se potrivească cu exercițiul!

Mai pe scurt, fără să știm detalii despre situație (testarea sirenelor), în mod cert ne-am gîndi, firesc, la panică (și, la fel de firesc, ne-am întreba de ce dorește Guvernul să ne panicheze)!

Hai să comunicăm eficient!

Oare chiar e limba română într-atît de dificilă încît să nu există consecvență în 10 propoziții? Cei de la ISU au încercat să facă ceva util, însă nu sînt sigur că le-a reușit! Și nu vorbesc aici de chestiuni de psihologie fină (prea multe reguli, sfaturi inutile), ci de chestii de limbă: dacă am stabilit că sînt reguli (mă rog, mai potrivit ar fi fost sfaturi), atunci hai să nu le amestecăm cu simplele informații (despre pachetele din China și animalele de casă), mai ales că nu sînt informații esențiale!

Aproape nici nu mai observăm că doar în prima propoziție se folosește persoana a II-a singular, iar celelalte folosesc pluralul! Chiar nu e nimeni la ISU care să fi înțeles scopul orelor de comunicare și limbă?