Istoria ortografiei - reforma din 1904

Acum mai bine de 100 de ani, profesorii de limba română din țară doreau să se implice în evoluția ortografiei limbii române și acționau constant în această direcție. În mod evident, profesorii erau (ca și acum, probabil) cei care aveau posibilitatea să monitorizeze impactul ortografiei complicate asupra elevilor; și aici trebuie ținut cont de două aspecte:

• la acea vreme, cam 90% din populația României era analfabetă, deci regulile complicate de scriere afectau destul de grav procesul de alfabetizare;
• scrierea o lungă perioadă de timp în alfabetul chirilic și apoi în alfabetul de tranziție creaseră obișnuința scrierii „fonetice”.

Astfel, în 1903, la Congresul Didactic, profesorii s-au pus de acord asupra unor chestiuni importante și au adresat o petiție oficială Academiei. Ce cereau? În principiu trecerea la o scriere conformă cu rostirea:

1. Crearea unui dicționar ortoepic – ☑
2. Scrierea cu un singur ă (existau ă, ĕ, ĭ, ŏ, ŭ)  – ☑
3. Scrierea cu un singur î (existau â, ê, î, ô, û)  – ☒
4. Scrierea cu un singur ea (se citea [ea] și ea, și é) – ☑
5. Scrierea cu un singur oa (se citea [oa] și oa, și ó) – ☑
6. Scrierea cu un singur z (se citeau [z] și z, și s intervocalic, și litera ḑ) – ☑
7. Scrierea cu un singur șt (se citea [șt] și șt, și  sc urmat de e sau i) – ☑
8. Renunțarea la epurarea sistematică a limbii – ☑

În afară de punctul 3 (care a fost, totuși, în vigoare între 1953 și 1992), toate au fost rezolvate: 2, 4, 5, 6 și 7 în 1904 (ca urmare a reformei ortografice), 1 în 1909 (la apariția Dicționarului Ortografic), iar 8 practic odată cu pregătirea proiectului Dicționarului Limbii Române (din 1906).

Oare pe profesorii de română de azi îi mai interesează aspectul ortografiei? Mie nu-mi pare, cel puțin nu am descoperit pe internet o inițiativă similară; dimpotrivă, pare că profesorii s-au transformat în consumatori obedienți ai normelor, fără vreo dorință de implicare!