Ortografia străzilor...

    În 1993, retrograda reformă ortografică a intrat ca un tăvălug în administrația locală (vezi și articolul despre numele oficial al municipiului Tîrgu Mureș). Angajații primăriilor s-au grăbit să schimbe plăcuțele străzilor, poșta a modificat de asemenea numele străzilor. Ce mai, ai zice că au făcut o treabă bună!
    Însă dacă te plimbi prin orașele găsești tot felul de străzi ale căror nume sînt ortografiate greșit. Unele, într-adevăr, au scuza că au fost denumite conform ortografiei în vigoare atunci, dar scuza nu se aplică și autorităților. Oricum sînt cîteva care sînt incorecte după orice regulă în vigoare în ultima sută de ani.

str. Lunei - ortografiat greșit (în ultima sută de ani)

    Unul dintre aceste nume este str. Lunei. Fiind scrisă cu literă mare te poți gîndi că poate fi un nume propriu (Lunei) sau genitivul numelui de fată Luna. Dar numele Semiluna sînt convins că nu a fost dat vreunei fete vreodată, așa că putem exclude varianta asta, rămînînd ca singură explicație incompetența...

str. Semilunei - ortografiat greșit (în ultima sută de ani)

    Comisia de atribuire de denumiri din cadrul Prefecturii are o bogată activitate, însă pare-se că nu e deranjată de aspectul ortografic decît atunci cînd își manifestă servilismul în fața cererilor de „sus”, cum ar fi cazul extrem de important pentru națiune al schimbării unei litere cu o altă literă. Ca să fie clar de ce am spus tăvălug, trebuie spus că toate numele proprii au fost „convertite” folosind noua regulă, în ciuda faptului că regula nu se aplică tuturor numelor proprii... Sigur, unele nume necesitau o reparație (de exemplu Emil Gârleanu fusese rebotezat Emil Gîrleanu, spre deosebire de Vasile Pârvan care a rămas scris cu â), dar modul de lucru pare mai curînd haotic decît organizat!

str. Pârgarilor - modificat conform reformei ortografice din 1993

    Pe parcursul „cercetărilor” am descoperit că aberațiile de acest tip există într-un număr mai mare decît am crezut la început (str. Școalei, str. Fîntînei șamd) și că este răspîndită în aproape toate orașele (Timișoara, Brașov, București, Ploiești șamd). Sau, cu nume de orașe, că există calea Timișorii în Arad, deși corect ar fi Timișoarei și strada Târgu Mureș în Timișoara, deși numele oficial al orașului e Tîrgu Mureș.

Cel mai lung palindrom...

    Am observat că s-a creat printre ziare – în special cele online – moda publicării articolelor pe teme gramaticale sau legate de limbă, cele mai multe prezentînd chestiuni evidente sau reguli inventate sau aproximative. Probabil pornind de la această modă, unele articole încearcă să iasă din tipare și să ofere informații oarecum ludice, dar mult mai interesante decît regulile serbede copiate din cine știe de manual învechit. De exemplu, acest articol despre cel mai lung palindrom din limba română (împănat, din păcate, cu șabloane pompoase tabloidale) m-a făcut să verific acuratețea informației. Din păcate, deși intenția e lăudabilă, informația e greșită:

Care este cel mai lung cuvânt din limba română care, citit invers, reprezintă același lucru?
Răspunsul este: AERISIREA

    Dacă considerăm numai intrările în dicționar (deci fără flexiuni), atunci singurul palindrom de 9 litere este malayalam. Dacă luăm în calcul și cuvintele flexionate (aerisirea fiind articulat), atunci răspunsul corect la întrebarea din articol este un cuvînt cu două litere mai lung (11 în loc de 9): elenofonele! Aerisirea apare pe locul al doilea, împreună cu roletelor și iulusului.
    Dacă căutăm palindromurile care conțin și semne diacritice, cele mai lungi au 7 litere: și ca intrare în dicționar: țeleleț, și ca flexiune: mărirăm!
    Mai interesante decît cuvintele palindromice – relativ ușor de obținut deoarece avem un număr limitat de cuvinte în limbă – sînt propozițiile palindromice, deoarece posibilitățile sînt infinite. Cea mai lungă propoziție de acest fel pe care o știu este (20 litere, 24 semne):

Ele ne seduc cu desenele.

    Dacă coborîm puțin ștacheta și acceptăm și fraze scrise fără diacritice, am găsit și unul un pic mai lung (27 de litere, 33 de semne):

Elisa va lasa Toyota sa la Vasile.

Chiar aș fi interesat să aflu dacă există în limba română propoziții sau chiar fraze palindromice mai lungi (evident corecte și care să aibă sens)!

P.S. Mi-au fost sugerate deja variante ale primei propoziții:

• Ele ne seduc elevele cu desenele.
• Ele ne seduc elenofonele cu desenele.  (validă, dar parcă un pic trasă de păr);

Propriii

    Dacă credeați că greșelile de ortografie sînt apanajul maneliștilor, politicienilor sau jurnaliștilor, vă înșelați: și intelighenția își are faliții ei și asta chiar în cazul unui cuvînt din familia ortogramelor din clasa a II-a: propriu-proprii-propriii (cine n-a repetat copil-copii-copiii de nenumărate ori în școala primară?)! Din experiența mea cu cei pe care încerc să îi conving că propriu are trei de i cînd este plural articulat pare că se trece prin toate stagiile suferinței (nici exemplul de față nu face excepție): negare, furie, dar deocamdată nu și acceptare...

    În mod curios, există tentația de a autoiluzionare (faza a treia de mai sus) susținînd că de fapt proprii și propriii s-ar pronunța la fel (în mod similar cu miniștri și miniștrii), ceea ce reprezintă o altă greșeală:

própriu [priu pron. priu] (pro-priu) adj. m., art. própriul, pl. próprii, art. própriii (-pri-ii); f. próprie (-pri-e), art. própria (-pri-a), g.-d. art.própriei, pl. próprii, art. própriile (-pri-i-) 

Sursa: DOOM 2 (2005)    

Cum opinia autoarelor DOOM² este că  intelectualitatea medie din București dictează trendul limbii române, mă întreb dacă vor apărea și modificări morfologice în viitoarea ediție a DOOM (într-un sondaj pe acestă temă făcut acum trei ani pe pagina de facebook a dexonline, peste două treimi dintre cei care au răspuns la întrebare alegeau forma greșită).

Glumițe neortografice...

    Necesitatea folosirii (în anumite circumstanțe a) unor adverbe diferite pentru propozițiile pozitive și respectiv negative este o caracteristică importantă a limbii române. Cunoașterea insuficientă a limbii deja a creat un „monstru” de acest gen: folosirea lui decît restrictiv în propoziții pozitive în locul lui doar. Se pare că fenomenul acesta se extinde (vezi imaginea)!

    În cazul de față, pînă și un elev mediocru ar fi formulat corect propoziția și ar fi spus:

Nici măcar cel mai superstițios om [...]

WC-ul din... curte

Pentru cei care pot citi, dar nu întotdeauna înțeleg ce citesc, s-a încetățenit termenul analfabet funcțional (deși poate ar fi mai potrivit cititor disfuncțional). Din păcate încă nu s-a inventat un termen pentru cei care vorbesc, dar nu prea își dau seama ce scot pe gură. Și nu mă refer la gafeuri (care încalcă convențiile sociale), ci la nivelul de mai de jos, cei care încalcă convențiile gramaticale, mai exact cei nu înțeleg sensurile cuvintelor pe care le folosesc! Sper să nu fie nevoie să îi numesc în vreun fel (dar dacă ar fi nevoie, i-aș numi vorbitori disfuncționali)...

Probabil că acesta este cazul sintagmei din titlu. Am crezut că este o scăpare, însă pare că puțină lume diferențiază latrina de closet, și în special de WC, unde W vine de la water „apă”! Meteahna e veche și în condițiile în care aproape 40% din case nu beneficiază (în mileniul III!) de condiții igienice face cumva scuzabilă greșeala la oamenii simpli, dar este impardonabilă pentru ziariști și alți oameni care au un nivel minimal de studii!  

De exemplu aici: 

Pare clar că autorul nu înțelege că WC înseamnă prin definiție un closet cu apă, căci inventează conceptul „WC fără apă”!

Prin Google găsim urme ale sintagmei WC în curte încă din 1969 (Magazin istoric)

sau România Liberă (1971):

Bombă... artificială

Oare atunci cînd nimeni nu semnează un articol se poate considera că întreaga redacție și-l asumă, inclusiv cu prostiile din el?