joi, 17 septembrie 2020

consoartă

În limba română, consoartă (mai rar consort) se folosește în registru familiar și este o denumire alternativă pentru soție (sau soț).

În nici un caz nu se numește amanta ca fiind „consoartă”, chiar dacă personajul este un monarh (mai ales că nici poligamia nu este permisă în respectiva țară).


Dacă citim textul din știre, abia prin paragraful al treia îți dai seama că amanta și consoarta reprezintă aceeași persoană (contrar limbii, nu numai române, căci și în engleză consort înseamnă „soț/soție” cînd se referă la persoane). Acolo aflăm că este vorba de un titlu oferit amantei, de Nobilă Consoartă Regală (este titlu nefolosit de mai bine de 100 de ani, cînd poligamia era încă permisă). 

Digi a preluat știrea fără verificare, împreună cu greșeala: 


Ce-i drept, la Digi îți dai seama din primul paragraf că este o greșeală, că una-i soția, iar alta-i amanta care e numită consoartă, dar numai pentru că au inversat niște paragrafe (ceea ce înseamnă că cineva a citit știrea și nu și-a dat seama de eroare). 

marți, 15 septembrie 2020

a erupe sau a irupe?

Școala nouă de jurnalism ne oferă încă o mostră de folosire greșită a limbii române! Eroarea e clasică, o confuzie paronimică: a erupe – a irupe.

  • a erupe – 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).
  • a irupe –  A ieși la iveală sau a se manifesta brusc și cu putere, a izbucni; a năvăli, a năpădi; a intra cu violență. ♦ Fig. A se revărsa, a deborda. [Var.: irúmpe vb. III] – Din lat. irrumpere (după rupe).


 

luni, 14 septembrie 2020

mai mult decît atît

Pînă acum mi s-a părut evident că  formularea „mai mult decît atît” exprimă clar creșterea intensității față de cele spuse anterior: bănuiesc că nimeni nu crede că cultivarea de măslini și kiwi ar putea fi ceva mai rău decît reducerea calităților unor plante!

Hai, poate e dificil cu limba română, dar măcar ar fi putut avea o reticență în colportarea afirmațiilor dubioase (că totuși jurnalismul nu înseamnă numai repetarea prostiilor unora)!


P.S. Agricultori, aveți grijă cum ridicați temperaturile! Oare lumea chiar nu mai simte diferența dintre un verb tranzitiv și unul intranzitiv?!

marți, 8 septembrie 2020

*Cîtă casă?

 Nu știu dacă este vorba de o greșeală intenționată, o glumă sau e chiar vorba de necunoașterea limbii...



miercuri, 2 septembrie 2020

Mamiferele cresc blană?

Dintr-un articol de pe un site dedicat vieții animalelor aflăm că animalele nu pot crește... blană verde!

Greșeala e foarte simpatică, ține probabil de o combinație de factori începînd de la necunoașterea în detaliu a limbii sursă și terminînd cu neînțelegerea subtilităților limbii țintă. Cel puțin în limba română, mamiferele nu cresc blană, ci mamiferelor le crește blană. Sau, și mai simplu, mamiferele nu pot avea blană verde!

Etichete

Adevărul (10) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) Auchan (8) B1 (3) BBC (3) Constituția (3) DEX (17) DOOM (6) DOOM2 (28) Digi (24) Digi 24 (64) Emil Grădinescu (3) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) HBO (7) Libertatea (9) Liviu Pop (3) Ministerul Educației (6) Parlament (3) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) România Liberă (16) SRI (2) Stelian Tănase (2) adjectiv (3) articol sportiv (4) barbarism (20) beție de cuvinte (7) clasificat (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (257) cuvinte inventate (17) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) cuvinte încîlcite (4) decît (4) dexonline (36) diacritice (9) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (45) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) jurnaliști (101) lipsă de logică (12) mama ei de topică! (4) marketing (11) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) pațachină (1) pleonasm (32) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) s-a răsturnat căruța cu proști (5) statistici (10) texte juridice (3) top căutări (29) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1) î din i (6)