supraponderabilitate...

Mania unor jurnaliști de a folosi cuvinte pe care nu le înțeleg este cunoscută, iar cuvintele lungi sînt un bun exemplu în acest sens, în special cele care se termină în -abilitate, care, culmea, ar trebui să fie ușor de descifrat. Cu toții știm de rata de promovabilitate (în loc de rată de promovare) pe care o auzim măcar o dată pe an, la bacalaureat. Dar un cuvînt nou de acest gen încearcă să își facă loc în lista cu perle: supraponderabilitate (obezitatea fiind o boală contemporană din ce în ce mai des întîlnită).

Chiar azi, în ziarul Adevărul, întîlnim un articol în care cuvîntul este promovat excesiv. Sensul în context este evident: „starea de a fi supraponderal”, pentru care nu există un cuvînt în dicționare,  și putem întelege nevoia autorului de a construi unul, dar acesta ar fi: supraponderalitate (din supraponderal și sufixul abstract -itate). De ce ar trebui să existe și -abil- (posibil) în această schemă nu prea se poate înțelege; ar trebui să înțelegem că este vorba de „starea de a putea deveni supraponderal”, ceea ce în mod cert nu este intenția autorului!

În limba română supraponderabilitatea este definită în DEX:

SUPRAPONDERABILITÁTE s. f. (Fiz.) Stare a unui corp de a avea o greutate mai mare ca urmare a unei forțe gravitaționale sporite. – Supra- + ponderabilitate.

Pare a fi o construcție în limba română (nu am descoperit ceva similar în alte limbi), astfel că și sensul inventat este, cel mai probabil, o producție autohtonă!