duminică, 29 ianuarie 2012

Mică istorie a lui î/â și sînt/sunt

    Un text al academicianului Alexandru Graur, din Limba literară, Colecția „Știința pentru toți”, nr. 68, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1979, pp. 55-58 via Béranger (blog închis).




sâmbătă, 28 ianuarie 2012

servus și ciao

    Servus este o formulă de salut provenită din latinescul servus – „sclav, slujitor”, care era folosită în formă eliptică ca un salut formal gen „(sînt) sluga dvs.” sau „în serviciul dvs.” (probabil semănau cu saluturile militărești autohtone „ordonați!” sau „la ordinele dvs.!”). Cu timpul, salutul a devenit informal; mai mult, a început să fie folosit și la despărțire, nu numai la întîlnire.
    Este interesant că este înrudit din punct de vedere al înțelesului și al evoluției cu italienescul ciao (varianta piemonteză fiind ciau, iar cea genoveză sciao)! Salutul acesta provine din expresia venețiană scià(v)o vostro care ad litteram însemna „sclavul dvs.”, dar folosită ca salut cu sensul de „sîntem prieteni buni, spune-mi dacă te pot ajuta cumva” (evident, venețianul scià(v)o provine din latinescul medieval sclavus – „sclav”). Ca și servus, ciao este folosit și ca salut de întîlnire și ca salut de despărțire.
    Închei cu două mici observații oarecum legate de subiect. Prima: latinescul servus a dat prin derivare pe servitium – „sclavie”, care, prin filieră franceză (service), a dat în limba română cuvîntul serviciu! A doua: latinescul salutare – „a saluta” a ajuns în limba română (moștenit direct) a săruta, iar prin împrumut (probabil influență italiană) pe a saluta.

duminică, 22 ianuarie 2012

„noaptea e tînără”...

    Nu mi-am crezut urechilor cînd am auzit expresia aceasta pe un canal de desene animate (nu, nu eu mă uitam la program, ci băiețelul meu cel mic :D). Evident, calchiată din englezescul „the night is young” care înseamnă oarecum altceva! Mă întreb dacă CNA monitorizează și aceste canale (care, vrem – nu vrem, sînt urmărite din ce în ce mai mult de din ce în ce mai mulți copii) și dacă nu – conform ultimului raport de monitorizare se pare că copiii nu sînt interesanți pentru CNA, nici un program pentru copii/adolescenți nefiind în listă – de ce?
  

mînușă vs. mănușă

    Fiind în plin sezon hibernal, cuvîntul mănușă este mai des folosit, așa că am avut prilejul să remarc că destul de multă lume pronunță cu „î” (mînușă). Raționamentul pare evident: dacă avem mînă, atunci avem mînușă, însă problema e că acest cuvînt a intrat în limbă de mult, muuult timp, cînd „î”-ul din mînă era ceva mai deschis (adică era „ă” sau poate chiar „a”, că doar provine din latinul manus). Dacă ne-am apuca să „actualizăm” în acest mod toate cuvintele, am spune a reci în loc de a răci (derivat de la rece) și a joca în loc de a juca (derivat de la joc)...
    Totuși, problema mai mare mi se pare alta: deși greșeala este una veche, apărînd încă din secolul XIX (de altfel Scriban preferă mănușă, iar Șăineanu mînușă), ea este propagată de toate dicționarele editate de Academie începînd cu DLRM-ul din 1958 și terminînd cu DEX-ul din 2009, cu excepția notabilă a Îndreptarelor și a DOOM-ului. Chiar dacă apare doar ca variantă (care sînt în mod tacit considerate forme greșite), fără a explicita natura greșelii aceasta va fi propagată, probabil, încă o sută de ani de acum încolo (evident, considerînd că onor Academia nu va accepta varianta mînușă în detrimentul formei corecte) .
   

joi, 12 ianuarie 2012

oneros - pe bani sau nu?

    În minunata lume a internetului am descoperit un comentariu (răutăcios zic eu) care, în esență, spunea că site-ul dexonline.ro nu este bun (și nu-l recomandă) deoarece oferă definiții iar unele dintre ele se contrazic. Pentru a da un exemplu, spunea că oneros este prezentat ca însemnînd și „cu bani” și „fără bani”.

    În primul rînd, există mai multe erori de logică în acest tip de gîndire: în primul rînd apare confuzia dintre dicționare și scula (site-ul) care le agregă, în al doilea rînd se poate presupune o confuzie între textul definiției și părerea lexicografului (care probabil știe ce înseamnă oneros, însă sarcina lui e să decidă dacă folosirea unui anumit sens al cuvîntului trebuie sau nu să apară în dicționar) și, mai ales, confuzia dintre o definiție și un tot unitar (dicționarul): o definiție greșită nu înseamnă că dicționarul este prost...

    De asemenea, este clar că uneltele pot fi bune sau proaste, dar în final tot cel care le mînuiește le conferă utilitatea: gîndiți-vă la un ciocan în mîna cui nu trebuie și spuneți dacă ciocanul este vină sau nu... dexonline.ro oferă dicționare online pentru cei care doresc să se cultive și să se ajute de ele, fără a interveni în conținut, exact pentru a putea fiecare să decidă ce informație să preia. 


    Faptul că oamenii (inculți sau nu, nu contează aici) au început să folosească un cuvînt cu un sens opus decît cel existent este o realitate, nu este în nici un caz o greșeală a dicționarelor (ar fi o greșeală de neiertat să nu se consemneze toate sensurile folosite uzual). De altfel, nu este singurul cuvînt care are această „proprietate” (a deservi fiind alt exemplu) și nici singura modalitate prin care se face transmiterea unui mesaj ambiguu: în afară de ironie, mai cunoscute fiind exclamația „Da, sigur!” (care pot însemna confirmarea sau dimpotrivă, neîncrederea, în funcție de tonul folosit) și exprimările de genul „ședința a durat ceva timp” (în care „ceva”-ul poate însemna mult sau puțin, în funcție de context și de ton).

    În final, trebuie spus că sursa problemei este jargonul avocățesc de care m-am mai lovit și în trecut. În Codul Civil (articolul 945) avem prevederea: „Contractul oneros este acela în care fiecare parte voiește a-și procura un avantaj”, care e interpretată în fel și chip (de la trei avocați am avut explicații diferite), în orice caz nefiind. În diverse dicționare juridice contractul cu titlu oneros este un „act juridic prin care părțile urmăresc să obțină fiecare de la cealaltă, ca echivalent, un folos patrimonial, oricare ar fi obiectul obligațiilor”. Deși Codul Civil este inspirat din Codul francez (al lui Napoleon), iar probabil termenul juridic oneros este împrumutat direct de acolo, în limba franceză onereux (a titre onéreux sau contrat onéreux) au altă accepțiune decît cea din Codul Civil...

miercuri, 11 ianuarie 2012

Cuvintele anului 2011

    Anul trecut au folosit serviciile dexonline.ro peste 11 milioane de utilizatori diferiți („unici” nu-mi place deloc!) care au vizualizat peste 115 milioane de pagini în 36 de milioane de vizite. Sincer, nici vizitatori nu e tocmai termenul potrivit, deoarece aproximativ trei sferturi dintre ei au revenit pe site-ul nostru, deci practic am putea spune că sînt obișnuiți ai casei!
    De departe cel mai căutat cuvînt al anului 2011 a fost sinonim – aproape de două ori mai multe căutări decît următorul clasat! De ce acesta și nu altele? Chiar mi-ar plăcea să aud cîteva explicații...
    Se remarcă în primele 20 prezența unui singur cuvînt scris pe garduri (următoarele fiind pe pozițiile 34 și respectiv 150) și faptul că nici un „cuvînt al zilei” nu se află în prima sută.

Dar iată clasamentul (primele 20):
  1. sinonim
  2. empatie
  3. irefutabil
  4. (a) crea
  5. nivel
  6. misogin
  7. exhaustiv
  8. paradigmă
  9. pula
  10. pragmatic
  11. ipocrit
  12. vis
  13. după
  14. empiric
  15. vanitate
  16. patetic
  17. cinic
  18. confort
  19. eligibil
  20. același
    La căutările care au vizat paradigmele clasamentul e total diferit (și, foarte interesant, nu apar cuvinte cu probleme de flexiune!). Primele 10 paradigme căutate sînt cele ale cuvintelor:
  1. sustenabilitate
  2. exonerat
  3. succes
  4. interogație
  5. vulnerabil
  6. epic
  7. onctuozitate
  8. telecomandă
  9. fotosinteză
  10. eutanasie
    Voi reveni cu alte informații despre ce s-a întîmplat anul trecut pe dexonline.ro în zilele ce urmează!