Știrile Realității

    Astă seară, după cîteva săptămîni bune, am încercat să mă uit la știri... Dacă pînă la știrile orei 0 au fost invitații cei care au „comis-o”, începînd cu noua zi au început să își dea în petic angajații (redactoarea și reporterii). Astfel, am aflat de existența *ambulanțierilor – probabil șoferii ambulanțelor (nu știu de ce îmi pare similar lui gondolier... :) ), însă am auzit și o greșeală pe care o credeam de mult uitată, cel puțin la nivelul acesta: *ouălelor pentru G.-D.-ul plural articulat al lui ou.
    Flexiunea lui ou nu are de ce să fie altfel decît a restul cuvintelor din limba română, așa că pentru genitivul plural articulat de care vorbeam se folosește tot terminația -lor – vezi aici declinarea completă (așa fac publicitate și ultimei facilități dexonline) – dar probabil că ouălor pare prea scurt, așa că a fost „ajutat” un pic.

    A, pentru amatorii de chestiuni interesante: ou este singurul cuvînt din limba română al cărui plural nu se termină în -e  sau -i.

„*produse etnobotanice” (sic!)

    Citind blogul amicului Klewos am întîlnit informația referitoare la chestiunea din titlu (mi se pare atît de stupidă încît mi-e și jenă să o mai repet!)... Dar am trecut ușor peste, deoarece nu mi s-a părut o treabă serioasă (adică „mare e grădina Domnului” – a se citi că „există întotdeauna mai mulți proști decît poți tu să îți închipui”).
    M-am înșelat profund! Scandalul a luat amploare și a ajuns în Parlament o propunere legislativă „care interzice produsele etnobotanice”! (E adevărat, încă de anul trecut a existat o declarație politică pe această temă). Abia aștept să apară textul legii (probabil voi adăuga o mică notă)!

    Ce este interesant, este că nimeni nu prea a remarcat stupizenia contrucției. Ba mai mult, agenția Inpolitics ne explică cum (vezi știrea) Camera Deputaților a depus un:

     proiect de lege care prevede interzicerea comercializării, punerii în vânzare, distribuirii şi livrării produselor etnobotanice din plante

Lăsînd deoparte absurditatea folosirii sintagmei *produse etnobotanice, „punctul culminant al climaxului ajunge la paroxism” (sic!) prin clarificarea tipului acestor produse: din plante (probabil că o parte a botanicii se ocupă de animale și minerale...

    Site-ul Hotnews este ceva mai rezervat cînd „comite” aberația pleonastică, știrea lor sunînd ceva mai sec:

    Contactati de HotNews.ro, mai multi comercianti de plante etnobotanice considera că [...]

    Cred că situația de față exemplifică cel mai bine proverbul: „Un prost aruncă o piatră-n apă, 1000 de înțelepți nu pot să o scoată!”...

Note:

1.  Conform DEX, etnobotanică înseamnă: „Disciplină care se ocupă cu culegerea de denumiri populare ale plantelor.”;
2. *produs etnobotanic este o sintagmă oarecum lipsită de logică, ar însemna un rezultat al studiului denumirilor populare ale plantelor;
3. pleonasmul rezultat din alăturarea cuvintelor plantă și etnobotanic este evident, nu îl mai comentez (rămîne să dăm legi speciale pentru protejarea „plantelor botanice” și „animalelor zoologice”);

Ce năzbîtii a mai făcut DEX-ul nostru!

    Dacă aș putea, aș băga și crolul cu „Senzațional” :), așa pot exclama ca într-un tabloid...

    Iată cum promovează DEX-ul limba română: cu o greșeală impardonabilă pe coperta spate (în cazul în care nu se vede bine pe poză!):

DEX-ul a fost și este *cea mai bine vândută carte din România.

    Și pentru că au considerat că este ceva important de spus, fonturile folosite sînt îngroșate („bolduite”)!

NB: pentru mai multe amănunte se poate verifica Gramatica Academiei sau articolul acesta

Cum pronunțăm Mascherano?

    Dacă vă întrebați cine este personajul, o să primiți răpsunsul că este un fotbalist! Sigur, el nu are nici o legătură cu gramatica, dar veți vedea imediat cum a fost introdus în lumea aceasta... Microbiștii stiu despre cine este vorba; ceilalți îl pot lua ca reper pentru o mică discuție despre pronunțarea numelor străine!
    Întîmplător, ascultînd comentariul unui meci al lui Liverpool am rămas oarecum mască cînd am auzit cum un comentator foarte cunoscut – „persoană importantă, nu spui cine” – pronunța mașerano (sau conform IPA: maʃerano), în locul firescului maskerano. Recunosc că prima oară am fost tentat să cred că o avea omul dreptate (se știe doar: cu cît e minciuna mai gogonată, cu atît e mai ușor crezută) și m-am apucat să fac cercetări.
   Din păcate, am observat că doar eu am făcut cercetări, nu și comentatorul cu pricina. Oricum, acestea au fost utile, am învățat și eu niște lucruri noi:

• în limba spaniolă (Mascherano fiind argentinian) nu există în mod nativ sunetul echivalent cu ș-ul nostru: vezi lista consoanelor sau informațiile despre pronunțarea în limba spaniolă, deci din start proabilitatea ca pronunția maʃerano să fie corectă e mică;
• totuși omul putea fi de origine străină, ceea ce s-a și dovedit a fi adevărat! însă era de origine ... italiană. Adică de unde limba română a preluat grupurile ch, gh! Deci pronunțarea numelui este identică cu cea românească – vezi aici.

   Oricum o minimă documentare (sau folosind pronunțarea românească normală, fără a încerca „floricele” nedocumentate) ar fi tranșat lucrurile din start și comentatorul nu și-ar mai fi trecut pe răboj încă o perlă! Ca să fiu cinstit pînă la capăt, voi meționa că nu este o greșeală singulară în tagma comentatorilor: la Campionatul European din 2000, comentatorii italieni își făcuseră un obicei să pronunțe: civu [IPA: t​͡ʃivu] numele lui Chivu. E drept, că după al treilea meci al naționalei noastre au început să pronunțe corect. Ceea ce așteptăm și de la comentatorii noștri!

Nominativus pendens

    Nominativus pendens – „nominativul suspendat” – este cel mai răspîndit tip de anacolut. Există tendinţa de a începe un enunţ cu cazul nominativ (subiectul), la care vorbitorul renunţă pe parcurs, după care îşi reconsideră exprimarea. Drept rezultat, un nume în nominativ rămâne izolat de propoziţia din care, logic, face parte. Cele mai multe exemple le întâlnim în vorbirea populară.

*Fetele împăratului, întâmplându-se de faţă când a lovit spânul pe Arap – Alb, li s-au făcut milă de dânsul şi au zis spânului cu binişorul. – corect: „Fetelor împăratului, [...], li s-a făcut[...]”

*Moşneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi…(Creangă, Harap Alb) – corect: „Moșneagului [...]”

*Cine nu e gata, îl iau cu lopata! (De-a v-ați ascunselea) – corect: „Pe cine [...]”

    Din această cauza, există tendința de a face confuzie între anacolut și nominativus pendens (care doar o subclasă a acestuia) inclusiv în predarea acestuia la școală sau la facultate. Conform DEX avem:

ANACOLÚT, anacolute, s.n. Discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze. [Pl. și: anacoluturi]. – Din fr. anacoluthe, lat. anacoluthon.

    Pot oferi și un exemplu (online) de descriere incompletă (fiindcă nu este greșit, dar, din cauza acestei descrieri lacunare, se poate fixa o idee greșită) este acest articol (Narcisa Forăscu), care discută, totuși, despre dificultățile gramaticale ale limbii române!
    Voi reveni, în scurt timp, cu un articol ceva mai complet despre anacolut!

Virgula pusă unde nu trebuie

    Prin intermediul unui articol din Cațavencu, am aflat că prin părțile sportive ale presei se poartă virgula între subiect și predicat...

 Costea, își ia adio de la Atletico! Vezi ce argentinian minune au luat "Los Colchoneros"!

    Totuși, după cîteva zile – mai bine mai tîrziu decît niciodată – ziarul Prosport (online) și-a corectat greșeala!
    Trustul Realitatea-Cațavencu nu a stat deloc pe gînduri și a replicat cu o virgulă între determinat și determinant:

 Seara a aparţinut filmului ,"Ticăloşi fără glorie".

     Deocamdată aici nimeni nu a corectat nimic!

*(în) plus de asta

Zilele trecute am redescoperit, prin intermediul realizatorilor TV, o expresie stupidă, pe care o credeam eradicată. Totuși, căutînd pe Google expresia *plus de asta am descoperit că este destul de folosită, de la nivelul blogurilor pînă la cel al articolelor de ziar.

Deși expresia nu are nici o noimă și, în plus, există o variantă corectă – în plus – care este mai scurtă (deci efortul de a rosti-o este mai mic). De asemenea are și variante: *plus că sau *în plus de asta. Conform lui Al. Graur („Tempo”, 1 decembire 1939), expresia este un calc din franceză (en plus de ça), însă faptul că încă de pe atunci era folosită numai de oameni cu un nivel scăzut de cultură ar putea indica posibilitatea compunerii lui autohtone sau a unei contaminări a unei expresii autotone cu presupusul original franțuzesc.

Surpriza neplăcută am avut-o cînd am zărit în respectiva listă de rezultate o referință la manualul „online” al Narcisei Forăscu, Dificultăți gramaticale ale limbii române, altfel o lucrare destul de bună, descrierea variantei lungi:  *în plus de asta. Asta în ciuda faptului că inclusiv Gramatica Academiei o denunță ca fiind nerecomandată (asta în ciuda faptului că este considerat „complement cumulativ”). Mai mult, locuțiunea aceasta este socotită... elegantă:

„Mai mult (ca asta), în plus de asta.

Aceste două construcţii au sensuri echivalente şi se folosesc, de asemenea pentru a exprima ideea de cumul într-o  exprimare elegantă”

Surpriza plăcută a fost descoperirea (în timpul documentării pentru această problematică) unui articol pe această temă al Rodicăi Zafiu în România Literară pe care-l recomand călduros!