Există cuvinte dacice în limba română? - episodul I: DEX-ul

    Am luat la puricat DEX-ul și rezultatul îl găsiți în articolul de aici! Urmează în viitorul apropiat încă două episoade: unul cu Dicționarul Etimologic Român (Ciorănescu) și celălalt cu Dicționarul Etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (M. Vinereanu).

    Pe scurt, conform DEX nu avem etimoane dacice (ceea ce pare normal avînd în vedere lipsa izvoarelor), dar există cuvinte care au indicii care ne ajută la o primă filtrare:

• cuvintele care apar cu indicația cf. alb. - 90 de cuvinte, printre care: abur, balaur, moașă, năpîrcă, traistă;
• cuvintele care apar cu etimologie necunoscută - peste 1000 de cuvinte, printre care: baci, băiat, beci, burtă, cotor, melc, pungă, sculă, stăpîn, zmeură;

Sigur, nu toate cuvintele cărora DEX-ul le oferă o etimologie au etimologia „beton” (adică sub nici o formă nu ar putea proveni din substrat): de exemplu, lui creier i se găseşte o etimologie forţată, din latină (cerebellum), cînd de fapt are un corespondent în albaneză, krerë, „capete“ (pluralul lui krye), care nu se poate explica prin latină. 

vespasiană

Toalete publice romane în Ostia Antica

    Cei mai bătrîni își amintesc cu siguranță sinonimul pentru pisoar*: vespasiană. Legătura cu împăratul Vespasian este evidentă, însă motivul legăturii rămîne obscur pentru mulți. Dacă vă gîndiți că Vespasian a inventat pisoarul (WC-ul sau WC-ul public), greșiți: acestea existau de multă vreme în Roma (inclusiv cu apă)! 

    Vespasian de fapt a fost doar cel care, din cauza faptului că războiul civil golise visteria imperiului, a impus pentru prima oară o taxă pentru colectarea urinei și pentru folosirea pisoarelor - vectigal urinae. Răspunsul lui Vespasian la întrebarea de ce impune o atare taxă a devenit legendar: „Banii n-au miros!”...

După Revoluția Franceză, Parisul a început să se modernizeze, iar igiena a impus crearea WC-urilor publice. De aceea s-au creat coloanele cu pisoare la interior (și afișe la exterior), care au fost botezate ironic imediat coloane Rambuteau, după numele prefectului care le-a instalat. Se zice că prefectul, căruia nu-i plăcea să fie asociat cu pisoarele, a lansat expresia coloane vespasiene, de unde și numele de azi.

---

* Editare ulterioară: ca să răspund unor „critici”: pisoar cu s este forma corectă, nu cea cu ș.

atașamente... malițioase

    Dintr-un comunicat SRI referitor la un atac informatic aflăm că aceste au fost generate de aplicații... malițioase! Adicătelea răutăcioase, sarcastice! Altă sursă prezintă prezumtivul atac informatic un pic mai poetic (dar savuros prin superficialitatea pe care o exhibă):

    Despre „atașamente” puteți citi acest articol al Rodicăi Zafiu, dar cînd acestea sînt combinate oximoronic (da' parcă mai mult moronic) cu maliția pur și simplu devenim și noi malițioși!

calmar sau calamar

    De ce se spunea calmar în limba română? Pentru că a fost preluat din limba franceză (fiind o limbă simandicoasă, iar calmarii nu erau mîncați de plebe). De ce se spune calmar în franceză și nu calamar (în latină e calamaris, în greacă așijderea)? Pentru că tutele și cocalarii francezi din evul mediu au stîlcit cuvîntul... :)
    Întrebarea care se pune aici e de fapt alta: avînd în vedere că în limba română exista cuvîntul calmar, de ce naiba oamenii au început să spună calamar? Foarte simplu: tutele contemporane care au început să aibă acces la mîncăruri exotice habar n-aveau de existența acestui cuvînt la noi și l-au readaptat (și doar întîmplător au readus în discuție o formă mai aproape de cuvîntul din limbile de origine: latină/greacă): aici au ajutat vacanțele din Grecia (καλαμάρι), Italia (calamaro), Turcia (kalamar) șamd.
    Ce trebuie să facem în acest moment: să păstrăm cuvîntul vechi sau să acceptăm varianta nouă (care în 99% din cazuri e frangleză, ca job)? Principiul e simplu: oameni culți trebuie să respingă inovația cît timp nu se generalizează. Din păcate IL nu e de aceeași părere și aplică criterii discreționare de acceptanță cînd redactează dicționarele: deși DOOM2 acceptă ambele variante, DEX 2009 se poziționează de partea lui calamar (în ciuda faptului că nu se deranjează să modifice etimologia din franceză unde e clar calmar)! Pînă la urmă, greșeala nu face decît să alinieze conceptul la standardele internaționale (mai puțin Franța), așa că o putem accepta!

PS Zice diacritica că și în franceză tendința e să se zică calamar în loc de calmar și dă drept exemplu un site de rețete, unde avem cam de 7 ori mai multe rețete cu calamar decît cu calmar.

Hipermarketul ca sursă de neologisme

Destocaj

    Dacă acum ceva vreme, tot ca rezultat al unei vizite în hipermaket, descoperism termenul mulci – cuvînt fără un corespondent acceptabil în limba română – acum trebuie să vorbesc despre unul care nu are nici o rațiune de a exista în limba română: destocaj (vezi imaginea).
    Și fără să avem acces la sursă putem deduce înțelesul: acțiunea de a micșora stocurile (barbarismul antonim e deja în dicționare). Ba mai mult, terminația trădează și originea: franceză (dar noi știam asta încă din momentul în care am văzut numele hipermarketului).

    Interesant este că și în franceză este un neologism, dar și că definiția pe care am găsit-o în Larousse (singurul dicționar canonic care definește cuvîntul) pare să aibă alt înțeles decît cel sugerat de raftul cu pricina: „acțiunea de a repune în utilizare ceva ce a fost în prealabil stocat”. În dicționarele online destockage-ul e definit mai plat: „reducere de stocuri”.
    Realitatea din teren ne arată că este vorba de niște simple reduceri de preț pentru alimente perisabile ca să se vîndă mai ușor (și mai ales înainte de expirarea termenului de garanție).