Perlele din Constituția României - episodul I

    Una dintre „capodoperele” lipsei de logică, inconsistență, ambiguitate șamd în materie de legislație este Constituția României. Nu că ar fi multe legi care sînt scrise bine, deși, pe vremuri, la examenul la drept se dădea gramatică și vocabular, iar în timpul facultății se făcea și logică. 
    Se pare că timpurile alea sînt departe rău. E adevărat, Constituția a fost redactată de oameni care ar fi trebuit să treacă prin respectivele filtre, însă nu putem exclude nici reaua intenție.

    Prima absurditate de care am decis să mă „ocup” este Articolul 68 :

(1) Ședințele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite ședințe să fie secrete.

    Primul alineat este destul de clar, oricine înțelege despre ce este vorba. În schimb, cînd este în conjuncție cu cel de-al doilea, lucrurile devin de-a dreptul hilare. Astfel, există cel puțin două probleme majore:

1. [Lipsa de consistență] În condițiile celui de-al doilea alineat, primul devine inutil: avînd în vedere că nu se specifică condițiile în care se poate lua hotărîrea de a „secretiza” ședințele, practic, camere pot hotărî ca toate ședințele să fie secrete.
2. [Lipsă de logică] Din punctul de vedere al valorii de adevăr, unul dintre cele două alineate este fie nefolositor, fie fals. Astfel, dacă se va hotărî (conform alineatului (2)) ca o ședință să fie secretă, alineatul (1) va fi încălcat (deoarece ședințele nu mai sînt publice). Evident, dacă niciodată nu se va lua decizia ca o ședință să fie secretă, alineatul (2) devine inutil.

    Un amic cu studii juridice mi-a atras atenția că nu trebuie să ne împiedicăm în detalii d-astea minore, că este clar ce zice legea și că există un principiu de drept (în limbaj cotidian = o inginerie juridică), ceva cu ordinea în text, care ar face ca articolul al doilea să restrîngă aplicarea primului. Am uitat atunci sa verific dacă există, iar acum i-am uitat numele, dar îmi doresc din inimă să nu existe pentru că practic ar da dreptul la contraziceri în cadrul legii, exact opusul a ceea ce dorim de la o lege...
    În fine, nu pot încheia fără să mă întreb: ce sens ar avea o dezbatere secretă pentru adoptarea unei legi care va fi publică?