Cuvinte dacice

Cîte cuvinte de origine dacică are limba română¹? O întrebare simplă, dar cu un răspuns dificil de dat. Mă rog, ar exista o variantă simpl(ist)ă: „conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX-ul), nu există nici măcar unul”, însă răspunsul acesta nu este satisfăcător! Nici dacă ne uităm în dicționarele etimologice nu vom găsi prea multe. Motivul principal ar fi că lipsa izvoarelor și credibilitatea îndoielnică a surselor indirecte fac dificilă identificarea elementelor dacice în limba română.

Ce spune DEX-ul?

În DEX nu este prezentat nici un etimon dacic (sau tracic). Într-un fel este o soluție corectă, deoarece există mult prea puține surse pentru a putea vorbi serios de cuvinte cu proveniență dacică. În plus, DEX-ul nu este un dicționar etimologic pentru a putea face considerații etimologice asupra cuvintelor. Nici măcar în timpul propagandei ceaușiste DEX-ul nu a sprijinit etimologiile mai mult sau mai puțin fanteziste cînd era vorba de limba dacă (sau tracă).

Totuși, există în DEX anumite șabloane care sugerează că un anume cuvînt ar putea proveni din fondul autohton. Astfel, avem:

1) Trimiterea la limba albaneză (în DEX avem cf. alb. „compară cu albanezul“). În această situație sînt 90 de cuvinte, majoritatea fiind bune candidate.

Cuvintele din această categorie sînt: abur, balaur, baltă, barză, bîrsă, brad, brîu, buc, a (se) bucura, bulz, bunget, buză, capsoman, caraban, căciulă, căpușă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciut, ciută, coacăză, copac, copil, curm, a curma, curpen, cursă, de, droaie, fărîmă, fluier, fluture, gard, gata, gălbează, a găti, ghimpe, ghionoaie, ghiuj, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz, a (se) gudura, a hămesi, lai, mal, mazăre, măgar, măgură, mărar, măre, mătrăgună, mînz, mînzare, mînzat, mîță, mire, moașă, molid, mugur, mură, murg, na, năpîrcă, oare, olog, pală, păstaie, pîrîu, pupăză, rață, rînză, sîmbure, straiță, strungă, șopîrlă, tărăboi, traistă, țap, țarc, vatră, văpaie, viezure, zară, zgardă, zgură;

Arată cuvintele

2) Etimologia necunoscută². După eliminarea cuvintelor de dată recentă³ mai rămîn în această situație 1071 de cuvinte (cu litere aldine sînt cuvintele cu o largă utilizare în limba română la care nu există o explicație credibilă în dicționarele etimologice).

Cuvintele sînt: a aburca, a acira, a aromi (a ațipi), acătării, adică, a adulmeca, afin (plantă), alaman (unealtă), aldan, alelei, alivancă, amuș, ana, andrea, apriat, aprig, arăriel, arcaci, argea, arșinic, arțar, asab, a asmuți, avat, baban, babete (pasăre), baccea, baci, bade, bală, balcîz, ban, bană, bandulă, bandură, bar (în jocuri),bartiță, bașoaldă, batal, batcă, batir, bazon, bă, băcuiață, a băga, băiat, bălăbăni, bălărie, bălăștioagă, bălbisă, bănică, bărăgan, a bărăni, băț, bechiu, beci, bedreag, beldie, beldiță, belșiță, berc, a beșteli, a bichiri, bifor, bîrcoace, bîrdan, bîrfi, bîrliga, bîrzoi, bîtă, bîzdîc, blacheu, bleandă, a bleojdi, boacă, boacăn, boancă, boarfă, boarță, bob, bobîrnac, bocnă, bodîrlău, a bodogăni, boghet, bojoc, bolboșa, a boncălui, bongoase, bont, bordei, borhot, a borî, boroboață, borț, a (se) bosumfla, boșar, bot, botă, botcă, botei, boț, braghină, brambura, a brănui, breabăn, brezaie, briboi, brioală, brîglă, brîncă, brînză, brudiu, bruft, brusture, buburuză, buc, bucium, bucși, budihace, buf, buflei, buft, buh, buiandrug, buiestru, buimac, bujdă, buleandră, bulgăr, bulhac, bulughină, bulumac, bumben, a bunghini, burcă, burdac, burduf, burlău, burtă, busnat, buștean, buștihan, bușuma, but, butalcă, butoarcă, butuc, buzaină, cacadîr, caciur, caiman (însoțitor),calcavură, calindroi, caloneț, caltaboș, campadură, a canarisi, caprotină, carabăț, caracașicuri, caravă, carcalete, cargan, cataramă, catrafuse, caval, cazic, cazulcă, călîu, căpuș, căpută, cărpănos, cătur, căulă, ceac, ceatal, celostat, cervană, chelbe, chelfăni, chenaf, chepcel, cherapleș, chercheli, chersin, chichineață, chiomb, a (se) chirci, a chirfosi, chisnovat, chiștoc, chitcăit, chitonag, chițibuș, chiurluit, cicar, a cicăli, a cimili, cimpoi, a cinchi, cinteză, cioacă, cioancă, cioareci, cioclej, ciocoi, ciolpan, ciorchine, ciorovăi, cioșmoli, ciot, ciovei, cipilică, ciritel, ciuciure, ciucușoară, ciuf, a ciuguli, ciul, ciuleandra, ciulei, ciumiză, ciump, ciurlan, cîrceie, cîrîie, cîrjancă, cîrlan, cîrlionț, a cîrnosi, a cîrti, cîșiță, a (se) clinti, cloambă, coblizan, cocă, cocioabă, cocioc, cocîrlă, coclauri, cocleț, cocoli, cocon (fecior), cocor, a (se) cocoța, colb, colin, comănac, comor, condac, corcoduș, a corcoli, cord (cuțit), corhan, corlă, corobană, corobeață, corozbină, cortel, coruncă, cosar, cosoi, coșava, coșcană, coșmagă, coșmelie, coștereață, cotarlă, cotolan, cotor, cotoroanță, cotoșman, a cotrobăi, cotrog, a cotropi, coviltir, a covîrși, crapan, cratiță, craun, creț, crivac, crîmpoșie, crîncen, crosă, a cruța, cucă, cucovă, culbec, culic, cupiu, custură, cușcaie, dabilă, dar, darie, dălcăuț, a dăula, a dăuli, de, derdeluș, a desfăta, destrăbălat, deșanț, deșănțat, a dezbăra, a dibui, dihai, dîrloagă, dîrlog, dîrmoz, dîrvală, doboș, dodii, doină, dolofan, dragavei, drețe, drîng, drog (plantă), dughie, duluță, durd, durdă, enot, erete, farfasit, faurmaur, făcău, feleștioc, fercheș, a (se) feri, filaliu, filimică, firfiric, fișteică, fîsă, flaimoc, flămînd, fleac, fleancă, a (se) flecui (a se muia), fleț, flit, florinte (pasăre), fluștura, foac, fofează, fofîrlică, foloștină, frichini, frișcă, fufă, fuior, fulg, funigel, gaci, gaie, galfăd, garf, gașcă, găgăuță, gălăgie, gălămoz, găman, găoace, gărgăun, geală, genune, gheară, ghermea, ghes, ghibirdic, ghiborț, ghici, ghidran, ghidrin, ghiftui, ghigosi, ghimirlie, ghin, ghinț, ghioagă, ghioc, ghionoi, ghiont, ghiordel, ghipcan, ghirin, ghizdei, gingirică, gionat, gireadă, gîde, gînj, gîrgîr, gîrliță, glie, glonț, godin, godină, a gogi, gogoloi, gogoriță, goldană, gologan, golomoz, gordin, goștină, grozamă, a grui, gurut, gutui, habană, hachiță, halagea, hanzelă, haraiman, harancă, harchină, hartan, hăbuc, hălăciugă, a hărăți, hătălău, hățaș, hățiș, hău, a hicăi, hiolă, hînsar, hînțău, hîrău, hîrlostea, a hîrsi, hlujan, hoaspă, hobîc, hojmalău, horaiță, horeț, a horhăi, hoț, a hrentui, hudubaie, hudubleajă, huidumă, a huița, hulă, huludeț, a hutupi, iaca, iar, iazmă, ibîncă, inc, inga, izbuc, a izbuti, izmă, a îmbîcsi, a îmbodoli, a îmbolboji, a îmbuiba, a împila, a împletici, a împopoța, a împopoțona, a încăibăra, încot, a (se) încotoșmăna, îndelete, a (se) îndeletnici, a (se) înfofoli, a îngăima, a îngăla, a (se) întrema, a (se) înviora, janghinos, janț, japșă, jarcă, jarchină, jărăgai, jep, a (se) jerpeli, jilăvete, jimba, jintiță, jip, jugan, jumătate, junt, jupîn, juvete, lastră, lațe, a (se) lăbărța, lăor, a lehăi, a lepui, lerpenea, lespede, a leșina, leuștean, a licări, licurin, a lihni, liștai, liză, lolotă, lostopană, lufar, lujer, luptaci, macioală, majarcă, maldăr, mangosit, marțafoi, mașter, matahală, mă, măceș, măciulie,măgăoaie, mălai, mămăligă, mămăruță, mărghilă, măsălar, a mătăhăi, mătăuz, mătură, melc,melean, melegar, mendre, mepacrină, meredeu, meteahnă, miarță, michiduță, micsandră, a migăli, mihalț, milacop, minavet, a mișca, a mîglisi, a mîhni, mîndălac, mîrlan, mîrtan, mîșîi, mîtcă, moacă, mocăi, mocofan, modîlcă, modoran, mogîldeață, moglan, mogorogi, molcotit, momîiață, momîie, morman, a (se) moșmoni, motan, moț, muciorniță, murg, muscel, a mușca, mușina, nahlap, naiba, namilă, nasture, natantol, năbădaie, năgară, năprui, a nărui, născoci, năstașnic, năvleg, a năzui, neagă, neaoș, neder, neghină, neghiob, nichipercea, nicorete (ciupercă), niprală, nițel, noian, norea, notătiță, nuligestă, oacăr, oarzan, obligeană, oblon, odgon, ogoi, oină, olat, oleandra, olm, oloisă, onanie, opac, opintic, oploși, orăstică, orceag, oreav, oreșniță, ori, orie, a oropsi, ortoman, ostropel, ostropeț, a otînji, otova, pală, paliu, palotie, pambriu, paparugă, paracherniță, a parădui, parăgină, a pardosi, parpalec, parpian, pasămite, pată, pațachină, pațîrcă, a păcăli, pălărie, pălimar, pămînzalcă, păpălău, păpăludă, părangină, peletic, perie, perjă, piază, pielm, a piguli, pilotă, pință, a (se) pipernici, pipirig, pipotă, a piroti, pisc, piscoaie, pistornic, pistră, a pișca, pișcă, pișleag, pițigoi, pîlnie, pînză, pîrdalnic, pîrghie, pîrnaie, plai, platoșă, plavcă, plătică, pleiocaziu, plevaiță, plisc, pliurd, plîtoșă, plopovăț, pocie, pociumb, pocîlti, pocînzeu, poclău, poclit, podea, a podidi, pojghiță, poloboc, popenchi, popistra, popîndac, poponeț, poroinic, portativ, posac, a (se) posomorî, poș, poșircă, poșovoaică, potaie, poznă, praftură, prașcău, prașilă, a prădui, prăjină, prăștină, prăvălie, prepeleac, presură, preș, prian, prichindel, pricolici, prigitoare, prior, prisacă, prislop, prohab, prour, prunc, puchi, pungă, pușlama, puțin, racilă, rai, rangă, rapăn, rașcă, a răbda, răcovină, a (se) răfui, răgaz, răgălie, a răguși, răpciugă, răpciune, răscoage, răsfug, răstav, a (se) răsti, răsură, a rășlui, a rătuti, răvar, reambulare, rechie, rediu, relascop, renci, resteu, reșcă, retevei, a reteza, a rezema, rizeafcă, rîncă, rîznă, roabă, rocarniță, rocoțea, rogodele, rostogol, rotofei, rudacee, rujare, ruscuță, sacoviță, salce, sama, sanchiu, sangulie, sarsailă, saulă, săhăidac, sălbăție, sănișoară, scai, scamă, scălîmb, a scăpăra, a (se) scărmăna, schilod, schinduc, schinduf, a scîlcia, sclai, a (se) sclifosi, sclipeț, a sclipui, scociorî, scofală, a (se) scofîlci, scondru, scorbură, a scormoni, scoroambă, a scotoci,scrădiș, scrînciob, sculă, searbăd, seigă, sein, selnic, semen, sferdecel, sfîrc, sfîrlă, sfîrloagă, sfîrnar, a (se) sfriji, sicaiță, sică, sieptru, silcă, sineț, sirec, sisinel, sitar, siteav, sîmbovină, slai, slimui, smidă, soi, sormait, sosma, spaimă, spelb, spînz, splau, sprințar, stăpîn, sterp, stingher, stinghie, stirigoaie, a stîmpi, stînă, stîncă, a stîrni, stogoș, stolnă, strai, stramă, străin, strei, a stricni (a striga), strugure, strunghil, sturluiba, sulgiu, sulumină, sută, suvac, șfei, a șiroi, șiștor, șorici, a șovăi, a șparli, șperlă, ștează, a șterpeli, știoalfă, știulete, șubred, șufan, șui, șuiță, șupuri, șustă, șușlete, talabă, talașcă, tală, talger, talion, talmeș-balmeș, tamar, tanăt, tandalic, tandaluță, taolă, tapă, tapoșnic, taragot, tarancă, tarapangele, tason, tăbîrcă, a tăblăci, tăfălog, tăfîlcă, tălaniță, tălălău, tălîmb, tămînjer, tăpănos, tărășenie, tărînc, tărtăneț, tășulă, tătăișă, a tăuși, tea, teafăr, teapă, tearfă, teică, teraz, terci, a (se) teșmeni, ticăi, ticălos, a ticlui, a ticsi, tifan, tigoare, tihăraie, tihărie, tilișcă, tipie, titirez, a (se) titiri, tiv, tîlhar, tîlv, tînjală, tîrfă, tîrsoagă, tîrș, tîrtan, tîțoaie, toaipă, a (se) toci, tohoarcă, a tolocăni, tolomac, toloșcan, toroipan, trandada, trapezan, trăscău, trișcă, troahnă, a (se) tufli, tulichină, tulnic, tureatcă, turicel, tută, țanc, țanțoș, țapap, țapină, țăcălie, țăruș, țencușă, țiclă, țiclean, țiclete, a țicui, țif, țigaie, țigîi, a țipa, țipar,țiștar, țiței, țiu, țînțar, țîră, a (se) țîrîi, țoi, țugui, a țuhăi, țumburuș, țurcan, țurloi, țurțur, țușcă, țușcov, a uimi, ujbă, ură, urdă, urloi, urșinic, vatos, văgăună, velniș, ventricea, verfafor, vijelie, vipie, virdare, viroagă, viscol, vîlced, vîlvoi, a vîșca, vlavie, voi (împletitură), vonicer, vrac, vurt, vuvă, zaică, zăgîrnă, zălog, zălug, a zăpăci, zăpîrstea, zăplan, zăplaz, zăpsi, a zărăsti, zărgan, zărghit, zărpălatic, a zăsti, zăvăcustă, zăvod, zăvolniță, zbanț, a (se) zbici, zbilț, a zbînțui, a (se) zbîrli, zbîrlog, a (se) zborși, zbranca, a zbughi, a zburda, a (se) zdreli, a zdroși, a zdruncina, a zeberi, zeghe, zer, zgancă, zgău, zgîmboi, a zgîndări, zgîtie, zgrăbunță, zgrepțăna, a (se) zgribuli, a zgudui,zîmbru, zmeură, znamie, zoralia, zorcan, zorzon, zurzur, a zvecui, a zvîntura, zvîrlugă.

Arată cuvintele

Nu cred că mai trebuie spus că cuvintele la care s-a descoperit un paralel albanez vechi (căci au existat și împrumuturi mai noi între cele două limbi) au șanse mai mari să fie un element autohton (vezi criteriile de mai jos). Nu trebuie să cădem în greșeala de a considera toate cuvintele de mai sus dacice (în special cel de-al doilea grup), deoarece unele au în alte dicționare etimologice o explicație plauzibilă (de exemplu, crîncen</> poate fi explicat relativ satisfăcător din slavă). Sigur, nici nu trebuie să credem că toate cuvintele cărora DEX-ul le oferă o etimologie nu ar putea proveni din substrat: de exemplu, lui creier i se găsește o etimologie forțată, din latină (cerebellum ), cînd de fapt are un corespondent în albaneză, krerë , „capete“ (pluralul lui krye ), care nu se poate explica prin latină.

Care este situația reală?

Informațiile istorice referitoare la daci sau traci sînt puține, iar textele scrise lipsesc cu desăvîrșire. Nici măcar lucrările din orbita romană nu s-au conservat: opera împăratului Traian – De bello dacico – și respectiv cea medicului Criton, însoțitorul lui Traian – Getica – s-au pierdut. Nici poemele scrise în limba getă de Publius Ovidius Naso în exilul său de la Tomis nu au reușit să supraviețuiască. Singura deducție ar fi că limba geților era o limbă diferită de latină. Pare stupid să trebuiască să demonstrăm asta, însă o teză tracomană bine încetățenită susține că latina ar fi o versiune a limbii dace.

Materiale lingvistice pe care ne putem baza sînt extrem de puține și se rezumă la cîteva glose de plante din tratatele medicului grec Dioscorides și cel al Pseudo-Apuleius (57 de nume de plante⁴ transliterate în alfabetul grec), numele proprii păstrate de autorii antici sau în inscripții (circa 2000) și cîteva zeci de inscripții presupuse dacice (cu caractere grecești), dar nedescifrate⁵. Mai știm din Geografia lui Strabon (VII, 3, 2) că geții sînt un soi de traci, deci probabil și limbile lor sînt înrudite.

Ne încurcă și mai tare lipsa documentelor de limba română veche (pentru comparație, primele texte în albaneza veche sînt din secolul IX) care ar permite o analiză comparativă și cu limba română actuală, dar și cu limbile vorbite în acea perioadă. Fără descoperirea de noi izvoare istorice va trebui să acceptăm faptul că nici o teorie nu va putea demonstra științific că măcar un cuvînt al limbii române ar fi de origine dacică.

În condițiile date cum mai putem stabili elementele din substrat?

Din cauza lipsei informațiilor și a documentelor care să poată ajuta la determinarea elementelor autohtone, s-au stabilit niște criterii generale de cercetare⁶:

1. Se încercă explicarea etimologiei prin filieră latină^7,8. Cuvintele românești ce nu pot fi explicate prin limba latină sau ca împrumuturi din alte limbi sînt candidate la a fi considerate ca provenind din substrat. Totuși, regula nu trebuie abuzată prin forțarea unor etimologii latine.
2. Cuvintele se compară apoi cu resturile de limbă perpetuate de la populațiile preromane sau cu vechile limbi balcanice (trac, macedoneană sau iliră), chiar dacă sursele sînt precare sau nesigure.
3. Se încercă cu limba albaneză (considerată descendentă a limbii trace) la nivelul idiomurilor comune⁹ (nu la cele evoluate, din ziua de azi).
4. Se încearcă compararea cu limbile balcanice sau cu limba armeană.
5. Se extinde comparația la oricare dintre limbile indo-europene din care româna nu a putut împrumuta respectivul cuvînt în mod direct sau mijlocit.
6. Referirea directă la rădăcini indo-europene nu este edificatoare. Explicarea unui cuvînt nu trebuie să se rezume numai la rădăcina lui, ci la toate elementele lui.

Dacă autorii DEX au respectat criteriile de cercetare în totalitate este o altă discuție, însă nu avem motive să credem că numărul greșelilor ar putea fi mare. În concluzie, putem limita superior numărul cuvintelor dacice la cîteva sute!

Note:

1. Articolul a fost publicat (incomplet) în Dilema Veche nr. 601, 19-15 august 2015
2. DEX-ul fiind un dicționar de uz general, nu prezintă etimologiile comparative ale mai multor autori. Din păcate, se preiau și etimologii încetățenite (Hasdeu, Cihac), dar fără o bază științifică, de obicei din perioada latinistă (echivalenta tracomaniei din punct de vedere științific), cînd toate cuvintele erau efectiv modificate ca să pară că au orgine latină: „război“ a avut varianta „răzbel“ pentru a semăna cu lat. bellum, „nărav“ s-a transformat în „morav“ pentru a semăna cu lat. mores ș.a.m.d.
3. Am eliminat circa 100 de cuvinte care fie au intrat recent în limbă, fie defineau concepte moderne, fie prezentau sufixe/prefixe care sugerau o creație în interiorul limbii.
4. Termenii de origine dacică au fost studiați, printre alții, de J. Grimm, D. Brandza, Al. Borza, D. Decev ș.a.m.d.
5. Florica Dimitrescu et al., Istoria limbii române, Editura Didactică și Pedagogică, 1978, p. 66.
6. Trebuie menționați aici: D. Cantemir, B. P.Hasdeu, G. Giuglea, I.I. Russu, Al. Rosetti.
7. Presupunerea fiind, evident, că limba română este o limbă romanică! Orice altă presupunere ar trebui să supraviețuiască unor criterii de validare (subiectul altui articol), ceea ce nu s-a întîmplat pînă acum!
8. Sigur, există criterii similare de stabilire a provenienței din limba latină, care, la rîndul lor, nu oferă întotdeauna certitudini în ceea ce privește originea latină.
9. Prin română comună se înțelege etapa de dezvoltare a limbii române dinaintea separării celor patru dialecte, perioada în care se presupune că daco-româna, aromâna, megleno-româna și istro-româna formau o entitate lingvistică (mai mult sau mai puțin) unitar. În mod similar, se definește și conceptul de albaneză comună, în raport cu dialectele gheg și tosc.