*cît de omniprezent

    Într-una din zilele trecute, la sfîrșitul unui meci de fotbal, comentatorul (nu am reținut cum îl cheamă) a exclamat:

Cît de omniprezent a fost jucătorul X!

Chiar dacă nu se folosește explicit un grad de comparație pentru adjectivul omniprezent, folosirea lui „cît de” impune ca adjectivul de după el să se poată compara. Ceea ce, evident, nu este cazul lui omniprezent.

femeie publică...

    Navigînd hai-hui pe internet, am ajuns la un moment dat pe o pagină care nu promitea prea mare lucru (e și destul de veche). Asta pînă cînd am descoperit semnătura:

Dacă zice ea...

Pentru cei care au deschis mai tîrziu (în viață) dicționarele, sintagma (e adevărat, învechită) poate fi descoperită în dicționarul de sinonime:

FEMEIE PÚBLICĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, tîrfă.

Știm că „personalitățile” create artificial la TV doresc neapărat să pară altfel, inclusiv construind expresii noi sau forțînd sensuri noi ale cuvintelor, cu care să fie asociați (în cazul ăsta, femeie publică ar vrea să fie, probabil, o variantă feministă pentru persoană publică după modelul femeie de afaceri). Dar oare sigur ar vrea cineva să creeze un nou sens expresiei acesteia și să se mai și asocieze cu ea?

oferta de hemoroizi...

    Întîmplător, am auzit o reclamă la radio care spunea ceva de genul:

Statul jos îți oferă hemoroizi [...]

Nu știu cum o fi la alții, însă prin a oferi eu înțeleg fie „a dărui”, fie „a da ceva spre vînzare” (văd că DEX-ul are un sens în plus: „a etala”, dar nu cred că nici el nu schimba situația)...
    Evident, în locul generoasei oferte ar fi trebuit folosit „a produce” sau „a cauza”, dar mă întreb (pentru a cîta oară): oare cineva chiar ia bani pentru a produce asemenea tîmpenii?

*crevasă puternică

    Într-o emisiune e-Forum despre burqa (văzută în reluare), dl. Voinescu s-a apucat să peroreze despre prăpastia dintre mase și politicieni (repet, tema era burqa, adică un fel de iașmac...):

se află o crevasă puternică între lideri și popor

    E clar că nu a găsit epitetul potrivit, deoarece o crevasă (ca și prăpastia de altfel) poate fi uriașă sau adîncă, dar în nici un caz puternică. Să fie politica de vină?

substantivul comun al politicii...

    Citim în mass-media despre declarația unui șef de partid:

Se va numi legea anti-Udrea pentru că Udrea e substantiv comun pentru șpaga bugetară

    În mod cert, dacă politicianul cu pricina nu s-a atașat de valorile suprarealismului (că doar românul s-a născut poet), cuvîntul potrivit ar fi sinonim... Comentariile sînt de prisos, mai ales că discursul părea să fie pregătit!

Prețuri de producător

    Trecînd cu mașina prin Rîșnov, m-a frapat o firmă așezată deasupra unui magazin (din păcate nu am putut face și o poză, însă am descoperit ceva similar pe internet):

Păstrăvi vii. Magazin de desfacere la preț de producător.

    De multă vreme am impresia că sintagma „preț de producător” este un pic supralicitată cînd se dorește un alt mod de a spune „prețuri mici” (se pornește de la premisa că producătorul are automat prețuri de producție mici, ceea ce este fals atît timp cît nu vorbim de un producător competitiv), însă niciodată nu mi-a trecut prin cap că expresia ar putea forma un tot unitar în care sensul inițial s-ar putea dilua atît de mult încît oamenii să nu mai înțeleagă cuvintele componente. Evident, nu este corect să spui producem păstrăvi ci creștem păstrăvi; producătorul produce (sic!) bunuri materiale, valori științifice sau artistice (vezi definiția), în nici un caz ființe.

bold...

    De multișor, în jargonul informaticienilor (legat de editarea de text) se folosea bold (cu varianta bolduit, eventual folosindu-se verbul a boldui) pentru a desemna literele aldine. Evident, lucrul se datorează programelor de editare computerizată care mult timp nu au fost traduse (deși în prezent cam toate folosesc „aldine” drept traducere pentru boldface). Iată că cuvîntul transcende acest circuit închis și apare într-un articol sportiv (e drept că nu avem o ediție tipărită), e drept, tot cu referire la editarea articolului. Problema lui bold este că are deja destule sensuri asociate (4 conform DEX '98), iar echivalentul în limba română se poate exprima prin caractere aldine, compacte, grase („litere grase” e oarecum discutabil, pare să fie înlocuit de „litere groase”).
    Pînă aici totul e frumos, nu ar fi prima oară cînd se întîmplă ca un ziarist să uite să își calibreze „romgleza” înainte de a trimite articolul la publicare. Interesant este, însă, faptul că onor DEX '09 (da, da, cel editat de institutul care se bazează pe intelectualul mediu din București) a găsit de cuviință să introducă un nou sens:

bold adj. invar. Aldin. Literă bold – din engl. bold

Aici discuția se pune cam în felul următor:

• aduce ceva nou în limba română acest cuvînt? clar nu, există deja 3 variante, vezi mai sus;
• deranjează? nici prea-prea, nici foarte-foarte: totuși există forma aceasta (chiar un cuvînt polisemantic) care s-ar încărca cu un nou înțeles, ceea ce nu este tocmai în măsură să ajute limba;
• uzul îl recomadă? din cele observate, există o ofensivă a lui bold, iar celelalte forme pierd usor, ușor terenul. Mai mult, există suficiente ocurențe pentru a-i oferi un „pașaport” spre dicționar.

    Pînă la urmă uzul și numai uzul va decide între bold și aldine (eventual intrînd în competiție varianta neaoșă caractere/litere îngroșate). Mai complicat este, din păcate, cu ce se întîmplă în DEX '09. Pornind de la premisa că cercetările lexicografice au condus la concluzia că bold trebuie adăugat în dicționar (ceea ce este foarte posibil, avînd în vedere scara la care a ajuns să fie folosit), se poate observa că există cîteva mici probleme de coerență și/sau corectitudine:

1. bold este folosit în cele mai multe cazuri ca substantiv (vezi inclusiv imaginea) ;
2. ca adjectiv este mult mai rar folosit, iar exemplul oferit nu este de natură să clarifice ceva (o căutare simplă relevă faptul că „litere bold” – 600 de ocurențe – este surclasat de „litere aldine” – 7700 de ocurențe și „litere îngroșate” – 6300 de ocurențe). Mai curînd ar fi mers „caractere bold”;
3. mai mult, „litere bold” poate sugera folosirea acestuia ca substantiv. O parte semnificativă dintre cei care au folosit expresia, au folosit majusculă („litere Bold”) resimțindu-l ca pe un nume propriu;
4. dacă tot admitem cuvîntul, nu ar fi rău să aruncăm o privire și în familia de cuvinte: a boldui este folosit la fel de des, în special prin bolduit – peste 40.000 de ocurențe, deci ar merita și el o intrare în DEX;
5. în fine, o chestie de finețe care nu este marcată ca atare în DEX '09: uzul este exclusiv în domeniul editării de text (inclusiv tipografic, deoarece tipografia modernă e practic o extensie a editării de text), ba mai mult: aproape în exclusivitate alăturat lui literă/caracter; iar cînd apare singur, acestea se subînțeleg.

Nota bene: Ca bază de studii am folosit internetul din motive evidente. Oricum concluziile nu pot fi departe de adevăr, deoarece bold în limba scrisă are o ocurență infinit mai mică.

simpatie umană

    Chiar dacă mi-e simpatic Andrei Pleșu, declarația-i care se găsește cam prin toate ziarele are o mică problemă (de fapt două):

 „nici un fel de respect și simpatie umană pentru oamenii de carte”

    În primul rînd, simpatie conține în el atributul semantic +uman, deci sintagma folosită este, dacă nu pleonasm, măcar redundanță supărătoare. În ceea ce privește oamenii de carte, din context este clar că de fapt discuția se învîrte în jurul oamenilor cu carte, dar dacă folosim prepoziția de atunci sintagma ar însemna mai curînd „editor, redactor”, ceea ce clar nu a fost în intenția autorului.

    Asta probabil pentru a ne dovedi că oricît ai fi de cult și oricît de bine stăpînești limba, tot îți mai poate scăpa porumbelul.