Cum arată o lege în România...

    Voiam să îmi continuu periplul gafelor constituționale (din punctul de vedere al limbii și logicii, însă am avut o discuție despre barou cu amicul klewos din care a ieșit la iveală „perla coroanei”: legea 51/1995 modificată de mai multe ori, ultima oară de legea 255/2004.
    Lăsînd la o parte că legea în sine (care impune avocaților pledanți să facă parte dintr-un barou) îmi pare de sorginte comunistoidă (cînd toată clasa muncitoare trebuia să facă parte din sindicat, ca să cotizeze probabil), conținutul ei este o adevărată mină de aur!
    Încă de la primul articol, alineatul al doilea avem:

Profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte.

Profesia care este, ce mai! Cred că explicația era necesară pentru cei care aveau impresia că pot fi avocați dacă sînt înscriși în baroul din care nu fac parte sau că profesia de avocat poate fi exercitată și de inginerii înscriși în baroul respectiv... 
    În articolul al doilea, alineatul al patrulea ni se dă și nouă, muritorilor de rînd, o șansă: 

Orice persoană are dreptul să își aleagă în mod liber avocatul.

E, asta e numai pentru guguștiuci. De fapt nu este chiar în mod liber. Căci avocatul trebuie sa fie „girat” de Baroul Unic, după cum zice în primul articol. De ce oare nu s-o fi specificat clar că libertatea e limitată? Habar nu am, dar pe orice „expert” în drept întrebi, vei primi același răspuns...
    Trecînd mai departe (am sărit direct la următoarea secțiune), am ajuns la articolul al 14-lea:

Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;

Frumos, dar ce zice articolul al 15-lea:

Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:
a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau județene;
b) activități și funcții didactice în învățământul juridic superior

Adică exact incompatibilități prevăzute la articolul de mai sus... Nemaicomentînd contradicția evidentă de termeni, mă întreb oare dacă nu cumva se încalcă Constituția care ne propovăduiește egalitatea în fața legii (și care statuează și ea niște incompatibilități pentru deputați și senatori)? Trist este că dacă întrebi orice avocat despre aberația asta legislativă o să îți răspundă că e perfect normal ca două prevederi să se contrazică, că de fapt nu înțelegem noi, pulimea, chestii pe care, ei le știu încă din anul I la nu-ș ce curs care revoluționează logica și limba română!
   În fine, cum procesorul a început să se supraîncălzească, m-am pregătit să mă dau bătut... Totuși, la final, o altă prevedere m-a dat literalmente pe spate: articolul al 26-lea, punctul b:

Calitatea de avocat încetează:
[...]
b) prin deces;

Întotdeauna mi s-a părut ambiguu în cimitire văzînd pietrele funerare sau crucile avînd inscripționat un nume precedat de „Av.”. Legea aceasta mi-a confirmat că nu poate fi vorba de avocați, deoarece calitatea de avocat încetează prin deces, așa că singura posibilitate a rămas cea de aviator! Cu toate acestea, nu mă pot opri să mă întreb dacă punctul acesta din lege nu cumva a fost introdus în urma unei experiențe traumatizante în care decedatul voia să pledeze în continuare...

Presupun că punctul a fost introdus pentru ca decedatul să nu ocupe un loc în barou (să nu mai aibă obligații financiare), însă chiar trebuie să ajungem în situația asta hilară?! Să trebuiască legiferat că mortu' nu mai are voie să fie avocat?!

În plus, dacă aplicăm principiul de drept exceptio firmat regulam in casibus non exceptis („excepția explicită confirmă regula pentru cazurile neexceptate”), ar însemna că toate celelalte calități la care nu se specifică acest lucru explicit se păstrează și după deces (și m-aș limita doar la calitatea de votant!)...

dilemă

    Cuvîntul dilemă este folosit deseori cu sensul (total greșit) de problemă, dificultate, de obicei problemă cu răspuns extrem de dificil de găsit (sinonim oarecum cu enigmă), neexistînd o problemă a alegerii (cu atît mai puțin a exact două căi de rezolvare), însă, avînd în plus componenta necunoașterii căilor de ieșire. Mai mult, mi se pare că apare o ușoară tendință de alunecare către sensul de problemă fără soluție.
    Totuși, singurul sens în limba română (și sînt destul de convins că și în celelalte limbi care folosesc cuvîntul) al cuvîntului dilemă este situația cu două posibilități de continuare (de obicei nefavorabile) similare (cuvîntul provine din limba greacă: dis „de două ori” și lemma „propoziție”):

DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din fr. dilemme, lat. dilemma. (DEX 2009)

    Conform căutărilor pe internet, abia dacă mai găsești un articol din zece în care cuvîntul să fie folosit corect (poate și atunci doar întîmplător). Ce e oare de făcut? Probabil că DEX ar trebui să adauge noul sens (dicționarele de limbă engleză deja au făcut asta, vezi decizia panelului AHD), dar în mod cert și noi ar trebui să fim mai atenți cînd folosim cuvinte al căror sens nu îl cunoaștem exact!
    Poate părea hilar, dar există și trilemă, evident, pentru cazul a trei posibilități. Este oarecum jenant că în DEX explicația acestui cuvînt vorbește de „trei alternative” (vezi aici de ce alternativă este un caz similar lui dilemă)!

„limbă natală”

    O nouă specie de semi-ziariști își face apariția în lumea internetului: ziaristul de fotoliu. Are avantajul că nu trebuie sa se deplaseze, nu trebuie să știe prea multe, nici măcar să știe o limbă străină. Și nici măcar de existența lui google translate...
    Un exemplu minunat din această categorie găsim în acest articol:

 Ashtiani a afirmat in azera, limba ei natala, ca a fost complice la asasinarea sotului[...]

    Lăsînd la o parte că articolul reprezintă aproape cuvînt cu cuvînt traducerea articolului citat, folosirea combinației limbă natală te lasă perplex. Te întrebi: dacă autorul nu cunoaște nici măcar conceptul de limbă maternă (în engleză era native language, deci este clar că traducătorul a încercat să găsească un echivalent), cum îi poți cere să scrie coerent?

determinat

    Din ce în ce mai des auzim (în special la emisiunile sportive) că cineva este determinat să facă un anumit lucru. Eventual foarte determinat. Adică hotărît, decis...
    E adevărat că în limba engleză, de unde probabil provine calcul semantic, determined e folosit cu un sens similar, însă ăsta nu e un motiv să fie folosit așijderea și în limba română.
   Pentru cine nu știe să folosească DEX-ul, în afară de sensurile explicite ale lui determinat (ca adjectiv), se pot folosi și sensurile provenite din participiile verbului a determina, astfel că se poate ajunge la ambiguități hilare folosind sensul al treilea al verbului (determinat = convins de altcineva într-o anume acțiune oarecum în opoziție cu sensul hotărît, decis), similare situației în care s-a ajuns verbul a deservi.
    Atît timp cît lexicul conține cuvinte cu sensul dorit, supraîncărcarea unui cuvînt cu noi sensuri (împrumutate din altă limbă) nu-și are rostul.