vroiam

    O temă care este foarte prezentă în mesajele primite la dexonline este legată de corectitudinea formei vroiam. Există două largi curente de argumentări:

• nu există verbul a vroi, deci forma este greșită deci trebuie să fie folosite formele corecte voiam și vream (într-o silabă!) și respectiv
• este o formă foarte des folosită (mult mai des întîlnită decît contracandidatele voiam sau vream), deci uzul trebuie să se impună.

    Ca de obicei, deocamdată adevărul este la mijloc! Totuși, primul curent se folosește o premisă falsă, deoarece (construit artificial sau nu) a vroi este folosit pe scară destul de largă (am descoperit aproape toate formele indicativului) încă de acum 100 - 150 de ani. De asemenea, alternanța voiam/vroiam există de cînd lumea (vorba vine! aici vorbim numai de izvoarele scrise ale limbii române), inclusiv ale unor autori celebri: Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion Barbu, Gib Mihăescu, Tudor Arghezi (în unele opere alternanța voiam/vroiam existînd la cîteva paragrafe distanță).

Mari scriitori care au folosit forma vroiam

   Este evident că această chestiune a neliniștit generații de lingviști, însă, din păcate, îmi lipsesc sursele mai vechi de secolul trecut! În ordine cronologică: Gramatica Academiei (ed. II, 1966) prezintă la §278 paradigmele „împletite” ale verbelor a voi și a vrea și încheie paragraful cu observația:

    Nu trebuie folosite formele [...] hibride rezultate din contaminarea formelor verbului a vrea cu cele ale verbului a voi. Numai forma vroiam, formată în același fel, este admisă în limba literară.

    Mai departe, în extraordinarul Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, în 1981, se trece la un nivel superior: forma a vroi fiind atestată, oferindu-se inclusiv un model de conjugare. Totuși, avînd în vedere faptul că acest dicționar atestă toate formele (inclusiv cele greșite, noutate în materie pentru limba română), putem să considerăm că „nu se pune”! DEX-ul (în toate edițiile din 1996 pînă în 2016) pune varianta a vroi în lista de intrări (dar, de asemenea, trebuie să menționez că trimiterile de acest gen din DEX marchează de fapt, în cea mai mare parte a lor, greșelile frecvente).

    Ultima lucrare de acest fel care încearcă să tranșeze problema, Gramatica Limbii Române (2006, 2008), susține oarecum contrariul față de precedenta gramatică „oficială”, dar fără să dea o recomandare clară:

„În uzul neliterar, apar frecvent formele de imperfect vroiam, vroiai, forme imperfecte actualizînd o nouă variantă de radical: vro-.”

    Sigur, nu e foarte clar de ce se folosește verbul a actualiza, deoarece această formă a fost tot timpul actuală, dar probabil pare un pic mai științific (să nu se creadă că aș avea ceva cu GLR, însă această exprimare chiar e un pic suspectă).

    În fine, în DOOM² apare (în introducere) „proscrierea” formelor contaminate, însă nu se clarifică statutul verbului a vroi. Poate pe principiul: „ce nu e în DOOM², nu există!”, am putea trage concluzia că nu se admite existența lui, însă acestă argumentație nu ar fi tocmai logică. În plus, în articolul „Ce este nou în DOOM²”, coordonatoarea dicționarului anunță:

Faptul că un cuvînt [...] figurează în DOOM (încă din prima ediție) nu înseamnă că el ar fi fost „adoptat ca normă academică” și că ar fi devenit „oficial”. 

ceea ce înseamnă că nici apariția lui a vroi nu ar fi clarificat această dilemă... În opoziție, Tezaurul limbii române trimite pe a vroi la forma (corectă) a vrea, unde a vroi este considerat o variantă (nu se spune dacă este acceptată sau nu, cert este că este folosită, deci consemnată în dicționar).

    Înainte de a încheia trebuie să acceptăm că nu putem oferi un răspuns tranșant cetățeanului turmentat care se întreabă dacă vroiam e corect sau nu. Atît timp cît există atestări de ce puțin 150 de ani, iar majoritatea vorbitorilor îl folosesc și nu există un argument coerent împotriva folosirii lui, cred că vroiam poate fi folosit fără să ne întrebăm dacă intelectualul mediu din București ar face așa ceva...

    Nu pot încheia pînă nu fac un pic de reclamă articolului pertinent al Rodicăi Zafiu de aici, pe care l-am descoperit cînd căutam diferențele de uz pe internet. Redau concluzia articolului acestuia:

În acest caz, lupta dintre normă și deviere pare echilibrată: nici norma nu cedează, dar nici devierea nu se lasă eliminată.

    Editare ulterioară: merită menționat faptul că între timp inclusiv Institutul de Lingvistică (care editează DOOM) și-a nuanțat poziția: vezi aici!