M-am înșelat profund! Scandalul a luat amploare și a ajuns în Parlament o propunere legislativă „care interzice produsele etnobotanice”! (E adevărat, încă de anul trecut a existat o declarație politică pe această temă). Abia aștept să apară textul legii (probabil voi adăuga o mică notă)!
Ce este interesant, este că nimeni nu prea a remarcat stupizenia contrucției. Ba mai mult, agenția Inpolitics ne explică cum (vezi știrea) Camera Deputaților a depus un:
proiect de lege care prevede interzicerea comercializării, punerii în vânzare, distribuirii şi livrării produselor etnobotanice din planteLăsînd deoparte absurditatea folosirii sintagmei *produse etnobotanice, „punctul culminant al climaxului ajunge la paroxism” (sic!) prin clarificarea tipului acestor produse: din plante (probabil că o parte a botanicii se ocupă de animale și minerale...
Site-ul Hotnews este ceva mai rezervat cînd „comite” aberația pleonastică, știrea lor sunînd ceva mai sec:
Contactati de HotNews.ro, mai multi comercianti de plante etnobotanice considera că [...]Cred că situația de față exemplifică cel mai bine proverbul: „Un prost aruncă o piatră-n apă, 1000 de înțelepți nu pot să o scoată!”...
Note:
- Conform DEX, etnobotanică înseamnă: „Disciplină care se ocupă cu culegerea de denumiri populare ale plantelor.”;
- *produs etnobotanic este o sintagmă oarecum lipsită de logică, ar însemna un rezultat al studiului denumirilor populare ale plantelor;
- pleonasmul rezultat din alăturarea cuvintelor plantă și etnobotanic este evident, nu îl mai comentez (rămîne să dăm legi speciale pentru protejarea „plantelor botanice” și „animalelor zoologice”);
5 comentarii:
denumirea de plante etnobotanice ascunde viclean, adevarata procupare a magazinelor ce vand vise. cateva ofrande ca sa nu le zic pe nume "decese" a oprit comercializarea. nu m-ar mira catusi de putin daca s-ar afla ca in spatele ac sc,srl,etc sunt, cine credeti ? tot unii ploiticieni.
vezi si
http://www.romlit.ro/etnobotanice
Aha, deci s-au luat după mine!!! :D
Ei au publicat articolul în mai, iar eu încă din februarie...
Etnobotanicele ie mai rau ca heroina ! Ma bucur ca sa ocupat cineva si de problema acestui cuvant aparut peste noapte.Recomand acest post in special celor aproximativ 90% din presa care folosesc acest cuvant fara sa bangheasca ce vorbesc . Inca un pas mic pentru Romania, GJ! :)
"Proiect legislativ dupa model Polonez impotriva substantelor psihoactive neidentificate cu efect psihoactiv"
In concluzie substante psihoactive neidentificate cu efect psihoactiv = plante etnobotanice
Trimiteți un comentariu