joi, 25 decembrie 2014

*foietaj

    Contrar părerii vorbitorului mediu și a televiziunilor, nu există în limba română cuvîntul *foietaj. Forma corectă a fost dintotdeauna foitaj. De altfel, cu o mică scăpare în Dicționarul de Neologisme (și acolo doar într-o ediție), nici un dictionar nu consemnează forma cu e: asocierea cu etajul este doar o greșită etimologie populară...



Dicționar vizual - proiect pilot

    Cine a rătăcit zilele trecute pe paginile dexonline și a ajuns întîmplător pe paginile definițiilor bicicletei, porculuiviorii sau a părților lor constituente n-a avut cum să nu observe apariția unor imagini care, la click, afișează o imagine similară cu cea alăturată (am ales-o pe aceasta ca fiind de sezon).

    Acesta este un proiect-pilot al dexonline, care vrea să traducă în fapte dictonul «o imagine face cît o mie de cuvinte». În cazul în care va exista susținere din partea utilizatorilor (partea vizuală consumînd o multitudine de resurse: financiare, temporale, umane șamd) , acest proiect-pilot va fi extins la toate cuvintele care suportă o reprezentare grafică.

luni, 13 octombrie 2014

Ortograme pentru BBC entertainment

    După un festival de virgule puse aiurea sau deloc (cred că au fost cel puțin 20 de situații în decursul unei jumătăți de oră) săptămîna trecută pe BBC entertainment, săptămîna asta a venit rîndul cratimelor!
    Sigur, ne putem gîndi la circumstanțe atenuante: poate e doar o greșeală de editare, poate e o scăpare a traducătorului, însă dacă ne gîndim cum funcționează sistemul (un traducător, un editor și un supervizor), e aproape imposibil să nu sară cuiva în ochi „i-ați” (care, oricum am face, cere un participiu după) în loc de „ia-ți” (e greu de confundat, totuși, verbul a lua)!


joi, 17 iulie 2014

DOOM2 și Olanda

    Pentru cine nu a aflat încă, limba oficială a Olandei se numește neerlandeză. Și de fapt Olanda nu este numele țării, ci doar al unei provincii a țării al cărei nume este Țările de Jos/Regatul Țărilor de Jos (culmea! două entități distincte și acestea). Sătul fiind de informațiile aproximative, am hotărît să mă informez cît mai atent pe această temă. Primul pas: ce scrie în DOOM2 despre numele proprii străine? Cam asta (mai multe informații aici):
Numele statelor (și cuvintele din aceeași familie — !belarus, !belarusă) trebuie folosite în forma oficială recomandată de acestea[49]: !Belarus, !Cambodgia, !Cóte d'Ivoire, !Myanmar.
    Interesant e faptul că pe site-ul Academiei este publicat un articol (am scris despre el aici) despre noutățile din DOOM2. De aici citez:
Numele statelor trebuie utilizate în forma oficială recomandată de acestea Belarus (la cuvintele din aceeași familie se pot folosi ambele variante: belarus/bielorus, belarusă/bielorusă), Cambodgia, Côte d’Ivoire, Myanmar.
   Trebuie să mărturisesc că m-am repezit la DOOM2 și am căutat etnonimul corespunzător lui Myanmar (pe cel vechi îl știu: birmanez). Evident, nu l-am descoperit!

    De asemenea, cele două informații îmi par oarecum contradictorii (una fiind norma, cealaltă fiind publicată pe site-ul Academiei și părînd a fi scrisă chiar de colectivul care s-a ocupat și de DOOM2), mai haioasă fiind nota din DOOM2 care referă ca sursă Lista corpului diplomatic (varianta actualizată o puteți citi aici), exprimarea fiind suficient de ambiguă încît să nu fie clar dacă lista aceasta a fost o simplă sursă pentru noile intrări în DOOM sau însăși regula de folosire a fost preluată de acolo (puțin credibil: am căutat ceva de genul ăsta în listă și nu am găsit).

    Mai ciudat mi se pare modul discreționar în care a fost interpretată această listă, exemplificativ fiind:


    Dacă pot înțelege necesitatea folosirii formelor oficiale în diplomație, recunosc că mă depășește impunerea acestora în vreun fel în vocabularul de zi cu zi, mai ales că sîntem obișnuiți să folosim formele încetățenite (nici măcar cel mai înrăit adept al regulilor nu va spune Regatul Țărilor de Jos în loc de Olanda. Dar dacă tot se dorește o atare impunere, măcar să se facă cum trebuie: toate numele țărilor să fie în formula diplomatică și etnonimele să fie corespunzătoare!

duminică, 29 iunie 2014

Mark Twa.... cum?

    Lăudabil efortul primăriei de a restaura statuile din parcul Herăstrău, însă nu ar fi trebuit să îl lase pe meșterul Gaby (sau Valy) să scrie plăcuțele fără să fie supravegheat...


Înainte
După

joi, 26 iunie 2014

Exercițiu de gramatică

Un exercițiu ca cel de mai jos poate verifica mult mai bine cunoștințele de gramatică decît orice „item” a reușit CNEE-ul să construiască în ultimii ani!

Se dă fraza:
O cuzdră glocă a budlănit ștecos un bocru și va cudrăci bocrișorul.
Efectuați analiza la nivel morfologic și sintactic.

miercuri, 25 iunie 2014

Despre subiectele de la Evaluarea Națională la limba română


Pentru cei care au deschis mai tîrziu aparatele, găsiți subiectele aici. Care ar fi problemele? Păi avem multe! Cîteva probleme generale:
  • de ce, deși ponderea gramaticii la școală e mai mult de 50%, la evaluare avem doar 16 puncte din 100?
  • de ce mai există un Centru Național de Evaluare și Examinare care an de an dă rateuri din cele mai jalnice?
  • de ce nu fac nimic profesorii în această privință?
dar și multe probleme în cazul particular al acestui examen:

Subiectul I:
  • Prima propoziție din cerință conține două virgule în plus (din două :D);
  • Titlul e „Rînduri pentru Anul Nou” (corect, Anul Nou se scrie cu majuscule), dar în textul poeziei se scrie numai „An nou” (autorul a scris peste tot An nou. Dacă te apuci să corectezi, corectezi peste tot, nu numai în titlu);
  • Bine că le-a zis ce înseamnă mosor, dar nu au clarificat sensul învechit al lui deștept;
  • Poezia originală este masacrată. Cine nu știe poezia completă, dar vede subiectul (și ăsta e cazul a 99,99% dintre elevii candidați), poate crede că Minulescu scria poezii fară noimă;
  • Cerința de la punctul A conține două virgule în plus (din două);
  • Subpunctul A2 îi cere elevului să explice rolul virgulei imediat după ce autorul a demonstrat că habar nu are cînd se pune virgulă și cînd nu...;
  • Cerința de la A3. În lucrările de teoria versificației nu există măsura versului liber (d-aia e și liber). Asta demonstrează că autorul nu prea înțelege ce e aia măsură (bine, am înțeles că în manuale scrie că măsura e numărul din silabe dintr-un vers... trebuie să verific, oricum cretin subiectul). În plus, fiind versul liber, nu există constrîngeri de ritm, deci nu poți deduce numărul de silabe din ritm...
  • Chiar presupunînd existența măsurii, cerința este prost formulată: „precizează măsura primelor două versuri” sugerează clar oferirea unui singur răspuns, în contradicție cu baremul;
  • Subiectul B - e un comentariu mascat. Teoretic s-ar fi vrut un eseu argumentativ, dar ei vor ca tu să centrezi, tu să dai cu capul...
  • Cerința e greșit formulată: „să-ți prezinți opinia despre semnificația mesajului poeziei”. Deoarece „semnificația mesajului” este utilizat determinat (articulat hotărît), se induce ideea că este un mesaj/ o semnificație bine stabilită și trebuie doar argumente în favoarea acestuia. În realitate, se dorea să scornești tu un mesaj/semnificația lui...

Subiectul II:
  • Textul ales este un articol stupid, plagiat pe alocuri (compară http://adevarul.ro/cultura/carti/empatia-abilitate-dobandita-lectura-1_526f5e6bc7b855ff56911294/index.html cu originalul http://www.huffingtonpost.com/rabbi-shmuly-yanklowitz/reading-novels_b_4168344.html )
  • Textul e scris într-o romgleză aproximativă (e o traducere proastă a unui articol de ziar online);
  • Textul are nuanțe de limbă de lemn și nu e deloc adecvat vîrstei candidaților;
  • Și textul ăsta are virgule-n plus (dar aparțin chiar „autoarei”);
  • Și ne vorbește despre „povești fictive”...;
  • Cerința de la punctul A are aceleași probleme cu virgulele;
  • A1 și A2 sînt subiecte de mare excepție... te fac să roșești de penibilul situației;
  • La A3 se cere partea de vorbire a lui „care” cînd de fapt este un „pe care” (acuzativ);
  • În barem, la A5, nu au fost în stare să găsească tipul propoziției introduse de „cînd”... a trebuit o notă suplimentară: («1 punct: când sunt scrise bine – propoziție subordonată circumstanțială de timp» are nota «Punctajul pentru felul subordonatei se acordă și în situația în care candidatul a menționat că propoziția Când sunt scrise bine este propoziție subordonată circumstanțială condițională.»)
  • Subiectul B: boala virgulelor puse prost se întoarce!

În situația asta să ne luăm de folosirea sedilei în loc de virgulițe cred că ar fi dovadă de frivolitate...

sâmbătă, 12 aprilie 2014

a prădui

În ultimul timp și cu referire specială la politicienii corupți, descoperim că verbul a prădui este folosit mai cu seamă cu sensul „a prăda, a jefui” (tendința a apărut după 2005: nu am descoperit nici o utilizare a acestui sens înainte de această dată):
În realitate, a prădui nu a însemnat niciodată a prăda, a jefui sau ceva similar:
prăduí (-uiésc, prăduít), vb.1. A schimba. – 2. A denunța. – 3. A risipi, a cheltui fără rost. Origine îndoielnică. Cuvînt de Arg., dar nu neapărat de proveniență țig. (dacă ar fi, ar reprezenta singurul vb. țig. în -ui). Din sl. pradati „a trăda” (Graur, BL, V, 225), din țig. purd- „a șopti” (Vasiliu, GS, VIII, 123); din țig. paruv- „a schimba” (Graur, 182; Juilland 172) sau mai probabil din pradă contaminat cu preda și, cu ultimul sens, cu părădui.Der. prăduială, s. f. (delațiune; risipă).
Sursa: DER (1958-1966) sau
prăduí vt (Argotic) A schimba Atestare: Bulletin linguistique II, 115; Prezent indicativ persoana I singular: prăduiésc; Etimologie: necunoscută; Sursa: MDA (2002)
Totuși, acest cuvînt este folosit și corect (uneori poate din întîmplare, doar pentru că există o mică suprapunere de sens: vezi acest articol din Gândul, 2006), iar faptul că era folosit îndeobște sensul „a risipi” constituie o explicație posibilă pentru devierea sensului: cineva mai puțin interesat de limba română citește titlul, nu știe cuvîntul, și, în loc să caute în dicționar, îi aplică o etimologie populară (asemănarea de formă cu pradă și a prăda) și gata: a apărut sensul cel nou! A contribuit aici și faptul că a prădui a fost (de fapt încă este) folosit mai mult în argou, deci nu este foarte răspîndit. Totuși, în argou are sensuri bine definite, fără legătură cu această nouă tendință:
prădui, prăduiesc v. t. 1. v. pescui (2). 2. a risipi. 3. (deț.) a denunța acțiuni, fapte interzise săvârșite într-un penitenciar.
Sursa: Argou (2007)
Sigur, nevoia creează organul, iar uzul validează sensurile, dar aici nu există nici o noimă pentru schimbarea de sens. Dacă îl avem pe a prăda, limba nu ar mai avea nevoie de un sinonim similar ca formă, a prădui, care nu aduce nici o noutate în limbă. Vom trăi și vom vedea dacă tendința aceasta se va impune, însă pînă atunci eu cred că trebuie luptat împotriva acestui gen de inovație lingvistică!