*glonte

    Una dintre cel mai des folosite forme greșite a vreunui cuvînt din limba română este *glonte. E adevărat că această formă este inclusă în DEX, însă aceasta trimite la forma corectă glonț, iar din vina editorului (sau a conducătorului de proiect?), nu se specifică clar care trimiteri sînt forme greșite și care nu. Ce este mai curios este faptul că toată lumea folosește la plural forma corectă (gloanțe), forma de plural corespunzătoare lui *glonte fiind *glonți (cine ascultă Phoenix probabil și-a amintit de Andrii Popa).

    Una peste alta, dacă folosirea curentă a acestei forme greșite de către oamenii obișnuiți este previzibilă, nu același lucru se poate spune despre folosirea acesteia de către ziariști consacrați sau într-o televiziune (de exemplu acest text sau acest reportaj).

eșichier

    Zilele trecute, avînd nevoie să arăt cuiva definiția, am descoperit că, în mod ciudat, cuvîntul eșichier nu figurează în DEX cu sensul de bază (tablă de șah). Noroc că Micul Dicționar Academic, care îl conține, m-a ajutat cu definiția corectă de această dată.
    Oricum, se putea și mai rău: cuvîntul participiu nu apare de loc în DEX (edițiile 1996, 1998, 2009)!

    Concluzia? Micul Dicționar Academic trebuie și el grabnic importat în dexonline.ro :)

pacienți ... transplantați

    Ultima modă la români e, pare-se, ținerea televizorului deschis (chiar dacă la volum minim) inclusiv în momentele cînd vin musafirii. Într-o asemenea ocazie, într-o vizită (deși televizorul era la minim, ecranul îți atrage privirea) am observat la un moment pe un canal de știri, lăfăindu-se pe burtieră un text ce ne împărtășea isprăvile unor pacienți... transplantați (în mod evident, era vorba despre pacienți care au beneficiat de un transplant).
    Se știe că unii ziariști au obiceiul să se joace cu cuvinte pe care nu le stăpînesc, însă transplantat are puține șanse de a fi folosit anapoda, fiind îndeobște cunoscut. Negăsind știrea pe site-ul canalului de știri, am trebuit să fac un pic de cercetare, ceea ce m-a condus la (cred eu) sursa greșelii: într-un articol de ziar era publicat un interviu cu un cunoscut medic care vorbește de „transplantați”. Curioasă este rapiditatea cu care mai multe canale media au preluat eroarea (dacă medicului i se poate ierta, meseria lui fiind să opereze bine, nu să vorbească 100% corect, în schimb jurnaliștilor li se poate imputa greșeala).
    Sigur, dacă apelezi la sofisme poți deduce că dacă faultat este cel care a suferit un fault atunci, atunci clar transplantat este cel care a suferit un transplant, însă participiul denumește acțiunea suferită de obiect (gramatical vorbind), deci (în contextul discutat) transplantat poate fi numai organul (obiectul acțiunii de a transplanta), nu și pacientul care suferă operația (și care este, așadar, operat).

ori vs. or

    Una dintre cele mai neobservate greșeli des întîlnite este folosirea lui ori – care este conjuncție disjunctivă (sinonim: sau) în locul lui or – care este conjuncție adversativă (sinonim: însă). Dacă în limbajul vorbit greșeala e trecută cu vederea (de fapt auzul) din cauza i-ului mut, în scris greșeala devine vizibilă.
    Un asemenea personaj s-a jucat prea mult cu cuvintele necunoscute și a lansat porumbelul pe facebook:

În esență este vorba de muncă. Ori el se trezește la ora 12.00 și este [...]

    Sigur, nu poate mira faptul că meseria de bază a respectivei este cea de avocat (care a mai intrat și în politică). Cînd dorești să te expui (pe blog, pe facebook sau aiurea) ar fi bine să stăpînești un pic limba română. Sau, cum nimeni nu le poate ști pe toate, să apelezi la un profesionist pentru a te ajuta.

tutankhamoni?

    Obiceiul datului cu bîta-n baltă este de notorietate printre comentatorii sportivi. Chiar, pînă la un punct poate fi înțeles: trebuie să îți meargă mintea repede iar gura să se coreleze cu gîndirea, ceea ce nu e de ici de colo. Totuși, cînd faci comentariul unui rezumat se presupune că nu există presiunea transmisiunii în direct.
     Uitîndu-mă aseară la rezumatul meciului Manchester United - Olympique Marseille, am ajuns la concluzia că degeaba nu mă uit la fotbalul autohton: de comentatori nu scapi (sigur, există varianta să oprești sonorul, dar din păcate nu se poate opri doar vocea comentatorului, iar fără fondul sonor un meci nu mai e meci). Bomboana pe colivă (chiar nu contează numele respectivului):

Manchester are doi tuthankhamoni în echipă: van der Sar și Giggs [...]

    Sigur, înțelegi mesajul transmis: cei doi au în comun vîrsta înaintată (și calitatea jocului, dar din context se excludea), deci prin metonimia folosită comentatorul vrea să fie un înnoitor al veșnicelor clișee (terne) ale comentariilor sportive. Din păcate nu prea i-a ieșit căci e o mică problemă: Tutankhamon a murit tînăr, la 17 ani... Din atributele pe care i le putem recunoaște lui Tutankhamon: faraon, egiptean, mumie celebră, plin de aur, ucis de rivali, numai penultima ar putea să fie p-aproape (deși mă îndoiesc că averile mai sus menționaților ar fi măcar la nivelul sarcofagului de aur al nefericitului faraon).