Una dintre cel mai des folosite forme greșite a vreunui cuvînt din limba română este *
glonte. E adevărat că această formă este inclusă în DEX, însă aceasta trimite la forma corectă
glonț, iar din vina editorului (sau a conducătorului de proiect?), nu se specifică clar care trimiteri sînt forme greșite și care nu. Ce este mai curios este faptul că toată lumea folosește la plural forma corectă (
gloanțe), forma de plural corespunzătoare lui
*glonte fiind
*glonți (cine ascultă Phoenix probabil și-a amintit de
Andrii Popa).
Una peste alta, dacă folosirea curentă a acestei forme greșite de către oamenii obișnuiți este previzibilă, nu același lucru se poate spune despre folosirea acesteia de către ziariști consacrați sau într-o televiziune (de exemplu
acest text sau
acest reportaj).