bustrofedon

Bustrofedon este un stil de scriere bidirecțional, utilizat în vechime (a fost descoperit în manuscrise și inscripții.

antice). Fiecare rînd este scris în direcție opusă, cu literele scrise invers (corespunzător direcției scrisului!): cînd

se ajunge la capătul rîndului nu se revine la capătul inițial, ci se continuă din acel punct, în sens invers. Numele

provine de la grecescul βουστροφηδόν „cum întoarce boul” – care este creat din βούς (bous) „bou”, στροφή (str

ofe) „a întoarce” și sufixul -δόν (-don) „la fel ca” – , deoarece urma scrisului imită brazdele create de plug pe cî

mp (plugul fiind tras în special de boi). Este interesant de observat că citirea unui text scris în acest stil este mai

puțin obositor pentru ochi, deoarece la capătul rîndului ochii nu pierd contactul cu scrisul, ci schimbă doar dire

cția. Cu un pic de antrenament – căci literele scrise invers vor fi mai greu de citit la început – viteza de citire po

ate crește pentru textele largi, care nu pot fi cuprinse dintr-o singură privire.

Cacofonia în scris (sic!)

    O așa-zisă greșeală reclamată cu pedanterie și obstinație prin mijloacele de comunicare scrise (în special internet) este cacofonia. În scris! Asta se întîmplă în ciuda definiției din dicționar (asociere neplăcută a sunetelor) sau a etimologiei cuvîntului (cf. gr. kakos – rău, phone – sunet):

     Este foarte simplu: cacofonia ar putea deranja pe unii numai dacă se manifestă în vorbire sau dacă textul scris unde apare este destinat citirii (drept exemplu poate servi un discurs). Orice altă încercare de a-i oferi acestui cuvînt sensuri imaginare denotă fie prețiozitate, fie incultură (orice om cult ar trebui să știe etimologia cuvîntului). De altfel, cuvintele care ar fi putut descrie „cacofonia scrisă”, cacografie și respectiv cacologie, se referă la incorectitudinea scrierii sau a construcției lingvistice, și nu la echivalentul scris al cacofoniei.

Singurul loc unde am găsit că se mai tratează problema cacofoniei în zilele noastre este DIN, dar și acolo se specifică clar că este vorba de efecte sonore (deci cuvinte rostite, nu scrise):

    Mai rămîne să apară și persoane care să acuze greșelile ortografice care se fac în vorbire!

Editare ulterioară: nu am scris explicit, dar cred că din definiție se înțelege clar că nu există nici o legătură între cacofonii și cuvîntul caca, așa cum cred (prea) mulți! E interesant că și celebrele „excepții” ale pretinselor cacofonii sînt niște reguli prezentate de Scriban și înțelese greșit (am marcat cu verde textul relevant):