Se afișează postările cu eticheta cifru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cifru. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

De la zero la...

    Poate părea neverosimil, însă grecii și romanii nu cunoșteau cifra zero (toată lumea a învățat la școală
sistemul roman de numerație), noi preluîndu-l de la arabi (împreună cu cifrele arabe), iar arabii de la indieni (în lumea arabă cifrele poartă numele de „cifre indiene”).
    În araba preislamică cuvîntul صفر (pronunțat șifr) însemna „gol”, însă a căpătat și sensul „zero” sub influența traducerilor lucrărilor matematice din India (pentru sanscritul शून्य, adică śūnya „zero”). Cînd europenii au început să folosească cifrele arabe, „zero” lipsea din vocabular așa că a fost preluat cuvîntul în toate limbile care au avut contacte cu araba:
  • în franceză s-a scris inițial chiffre (ș-ul scris ch) și desemna „scriere secretă”, de aici a ajuns la noi cifru;
  • în italiană s-a scris cifra (ș-ul arab fiind dur, sci-ul italian fiind moale), de aici românescul cifră;
  • în spaniolă s-a ajuns la cero (c-ul ăla pronunțat ca th-ul englezesc), de unde a ajuns în italiană zero, de unde și „zero”-ul nostru (unii zic că italienescul zero este o variantă  modificată a venețianului zevero, care la rîndul său provine din italianul zefiro, care vine la rîndu-i din șifr);
    Totuși, șifr-ul arab nu e nici pe departe etimonul cu cea mai mare producție în limba română, ci latinescul magister!

Etichete

Adevărul (10) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) Auchan (8) B1 (3) BBC (3) Constituția (3) DEX (17) DOOM (6) DOOM2 (28) Digi (24) Digi 24 (64) Emil Grădinescu (3) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) HBO (7) Libertatea (9) Liviu Pop (3) Ministerul Educației (6) Parlament (3) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) România Liberă (16) SRI (2) Stelian Tănase (2) adjectiv (3) articol sportiv (4) barbarism (20) beție de cuvinte (7) clasificat (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (257) cuvinte inventate (17) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) cuvinte încîlcite (4) decît (4) dexonline (36) diacritice (9) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (45) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) jurnaliști (101) lipsă de logică (12) mama ei de topică! (4) marketing (11) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) pațachină (1) pleonasm (32) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) s-a răsturnat căruța cu proști (5) statistici (10) texte juridice (3) top căutări (29) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1) î din i (6)