Astăzi am avut peste 1000 de căutări ale termenului panaramă pe dexonline, de circa 100 de ori mai mult decît în zilele obișnuite. Au fost multe persoane dezamăgite că nu au descoperit cuvîntul, dar de fapt el exista, însă era un ascuns în două moduri:
- ca variantă a lui panoramă (ca în „a se face de panaramă”) era ascuns printre multe alte sensuri;
- ca termen de argou era la finalul listei de definiții, deci trebuiau derulate mai multe pagini;
Sigur, cine știa că e vorba de un termen de argou putea să filtreze direct definițiile și să caută numai definițiile argotice!
Trebuie să mărturisesc că îmi sînt neînțelese motivele pentru care DEX a hotărît să pună aceeași umbrela aceleiași explicații termenii panaramă și panoramă. Nu e singurul dicționar care a luat această decizie, MDA, de exemplu, procedează similar, la fel și DEXI. Ce-i drept, primul este o variantă populară a celui de-al doilea, însă sensurile celor două nu se mai intersectează, iar DEXI marchează această diferențiere, dar este singurul dicționar explicativ care face acest lucru:
Evident, Dicționarul de argou nu are probleme să diferențieze termenii:panaramă, panarame s. f. (pop., peior.) 1. persoană ridicolă, care se dă în spectacol printr-o conduită aberantă. 2. scandal, gălăgie. 3. femeie de moravuri ușoare.sursa: Argou (2007)panoramă, panorame s. f. (intl., înv.) infractor legat cu cătușele de tavan și lăsat să atârne până când își recunoaște vina.sursa: Argou (2007)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu