luni, 9 martie 2020

carantină

Carantina este fără îndoială unul dintre cuvintele la modă acum (pe lîngă coronavirus, autoizolare, pneumonie șamd). Chiar și pentru cei care nu au plăceri lingvistice, este destul de evident că termenul trebuie să aibă legătură cu o epidemie din trecut – ciuma din secolul al XIV-lea – dar nu este clară legătura cu numeralul 40. Termenul este format în dialectul venețian, quarantena, și desemna perioada de 40 de zile în care călătorii care doreau să intre în Veneția erau nevoiți să aștepte (fie pe corabie, fie pe anumite insule din lagună) înainte de a li se da permisiunea. Știm exact și anul în care cuvîntul a început să fie folosit: 1448, an în care senatul venețian a prelungit perioada de izolare de 30 de zile (trentina) la 40!

De aceea este cumva curios faptul că DEX nu oferă sensul inițial, cel de perioadă de izolare, ci doar cel de loc de izolare și, mai general, al izolării în sine! Sigur, lucrul acesta se observă și în limbă, folosindu-se sintagma „perioada de carantină” pentru a desemna intervalul în care trebuie urmate regulile carantinei. De notat și faptul că termenul care desemnează locul unde se întîmplă carantina, lazaretul, a dispărut practic din limba română, probabil ca urmare a dispariției epidemiilor în ultimul secol.

Bonus:

Creșterea numărului de căutare pe Google este semnificativă (100% reprezintă popularitatea maximă a termenului în perioada aleasă drept interval de referință)

Poate părea o creștere bruscă, dar ca să punem lucrurile în balanță trebuie văzută și situația lui coronavirus?

Niciun comentariu:

Etichete

Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (36) diacritice (9) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (28) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (25) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)