Nu numai că folosirea lui agrement („distracție, plăcere”) e greșită, dar ministrul ține neapărat să își exhibe habarnamismul explicînd (incorect) că termenul acord (sau locuțiunea a-și da acordul) implică o cerere de aprobare (implicită sau prealabilă), lăsînd să se înțeleagă că „agrementul” nu ar necesita așa ceva.
De fapt, prin explicația aceasta ministrul reușește să ne transmită că nu știe nici română, nici engleză, căci „agrementul” domnului ministru este exact englezescul agreement, care se traduce fix prin „acord” (mai rar prin „convenție”), în plus în ambele limbi noțiunea de acord (agreement) implică înțelegerea dintre părți, deci nici vorbă de cerere de aprobare! De altfel, incapacitatea ministrului de a pătrunde misterele limbii române în cazul lui acord este vizibilă la folosirea pleonasmului triplu „am agreat de comun acord” (dublu dacă acceptăm că expresia pleonastică „de comun acord” e deja un șablon încetățenit în limba română)!
Probabil că în limba sa poticnită, ministrul a dorit să spună că nu e vorba de o înțelegere între părți, ci doar e o verificare de către o parte a unor condiții care ar trebui respectate de cealaltă parte, dar în acest caz este neclar în ce scop a fost cerută confirmarea dacă nu pentru aprobare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu