vineri, 3 august 2018

Agramatul de la 11:30

În ultimele zile, în jurul orei 11:30, Antena 3 pune pe burtieră o gogomănie. De urmărit dacă este doar întîmplare!

31 iulie: buluc de înscrieri.

Buluc înseamnă ca substantiv „gloată, mulțime de oameni (înarmați)”, iar adverbial înseamnă „cu grămada, înghesuiți”. Cum nu avem o „gloată de înscrieri” (ar merge, în schimb, buluc la înscrieri), iar adverbial (nici așa nu ar fi foarte nimerit) ar fi fost înscrieri buluc, este o amestecătură care transmite un singur lucru: folosirea cuvintelor fără a le înțelege!


1 august: Orban vrea să decapiteze șefii de la 5 sectoare.

A decapita o persoană înseamnă un singur lucru: a îi tăia capul și mă îndoiesc sincer că editorul a dorit să îl prezinte pe Orban ca pe Robespierre al opoziției. La figurat se poate folosi și în cazul unei entități abstracte, de exemplu a decapita o instituție înseamnă a-i demite conducerea („capul”). Cînd nu înțelegi un cuvînt, îl poți folosi aiurea (în acest caz încurcînd cele două sensuri). Despre decapitare vezi și aici (și alți „jurnaliști” au dat-o în bară).  


2 august: Copil în șoc analitic.

Într-adevăr, copilul nu s-a uitat la postul TV și deoarece a gîndit prea mult a intrat în „șoc analitic”. Unii oameni nu înțeleg cuvintele lungi, așa că editorul s-a gîndit să le ușureze soarta și le-a scurtat pe unele! Ar trebui să îi mulțumească, nu?

Este greu de crezut că cineva poate comite o greșeală de tipar de asemenea anvergură: între analitic și anafilactic nu avem comune decît primele trei și ultimele trei litere (există în dicționare 28 de cuvinte cu această proprietateanabatic, anaclitic, anacolutic, anacreontic, anacromatic, anacronistic, anacrotic, anaerobiotic, anafilactic, anagalactic, anagliptic, anagramatic, anahoretic, analactic analatic, analeptic, analistic, analitic, anamnestic, anamorfotic, anancastic, anapestic, anaplastic, anaptictic, anastaltic, anastatic, anastigmatic, anastomotic)!



E greu de crezut că cineva ar vrea să saboteze televiziunea din interior, așa că e mai simplu (briciul lui Occam) să o punem pe seama agramatismului.

Un comentariu:

Ladislau STRIFLER spunea...

Exprimări și mai corecte, tinzând spre foarte corecte: :)
- bucluc în scrieri
- să decapeze șefii
- șoc antic

Etichete

Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (36) diacritice (9) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (28) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (25) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)