Virgula |
Există cel puțin 3 motive obiective care complică înțelegerea folosirii virgulei:
- virgula este asociată cu o pauză scurtă în vorbire, însă există și alte semne de punctuație cu funcție similară (linia de pauză, punctul și virgula, parantezele);
- pauza în vorbire nu înseamnă automat folosirea virgulei sau a altui semn de punctuație: ritmul propoziției impune uneori o pauză similară cezurei din poezie: uneori apare o pauză între subiect (sau propoziția subiectivă) și predicat;
- norma de folosire a virgulelor este neclară:
- unele reguli pot fi și opționale;
- unele „reguli” conțin de obicei;
- aproape toate regulile implică cunoștințe avansate de gramatică;
- unele reguli presupun existența unei topici standard, dar aceasta nu este definită nicăieri;
Conform Îndreptarului (nu contează ediția – regulile au rămas aceleași de la prima ediție, doar numerotarea poate fi un pic diferită), virgula este:
- obligatorie:
- în enumerări, dacă nu se folosește și sau sau – §216, §217;
- la folosirea apoziției explicative – §220;
- pentru separarea construcțiilor participiale sau gerundive de la începutul propoziției – §223;
- pentru separarea propozițiilor incidente – §226;
- după adverbele de afirmație și negație – §227;
- pentru separarea interjecțiilor – §229;
- pentru separarea conjuncțiilor/(locuțiunilor) prin urmare și așadar – §231;
- între propozițiile coordonate juxtapuse – § 232;
- între coordonatele de orice fel – §233
- copulative, legate prin nici, nu numai, ci și;
- adversative;
- disjunctive, dacă încep ambele cu: ba, cînd, fie, ori sau sau;
- înainte de conclusive;
- pentru a separa atributiva explicativă (izolată) de termenul pe care îl determină – §236;
- pentru separarea propoziției cauzale de regentă – §241;
- pentru separarea concesivelor – §245;
- pentru separarea opoziționalelor – §247;
- pentru separarea cumulativelor – §247;
- pentru separarea propozițiilor intercalate în regentă – §249;
- pentru separarea vorbirii directe (le considerăm incidente) – §250;
- interzisă:
- pentru separarea subiectului de predicat – §218;
- pentru separarea complementelor directe și indirecte de predicat – §221;
- pentru separarea predicatului de complementul circumstanțial postpus acestuia – §222;
- înaintea conjuncțiilor însă și deci și a adverbului totuși în interiorul propoziției – §230;
- între propozițiile coordonate legate prin și copulativ sau sau – §234;
- între subiective și regentă – §235;
- între predicative și regentă – §235;
- pentru a separa atributiva determinativă (neizolată) de termenul pe care îl determină – §236;
- pusă de obicei:
- pentru separarea complementelor circumstanțiale antepuse predicatului (doar cînd acestea sînt puse înaintea predicatului, între subiect și predicat) – §224;
- pentru separarea substantivelor în vocativ – §228;
- pentru separarea completivelor directe și indirecte așezate înaintea regentei – §237;
- pentru separarea propoziției finale plasate înaintea regentei – §242;
- pentru separarea propozițiilor consecutive – § 244;
- omisă de obicei:
- pentru separarea completive de agent – §238;
- pentru separarea propozițiilor instrumentale – §248;
- pentru separarea propozițiilor sociative – §248;
- pentru separarea propozițiilor de excepție – §248;
- pentru separarea propozițiilor predicative suplimentare – §248;
- opțională:
- în locul unui verb omis prin elipsă – §219;
- pusă doar dacă nu se insistă asupra propoziției:
- pentru separarea circumstanțialei de loc dinaintea regentei – §239;
- pentru separarea circumstanțialei de mod dinaintea regentei – §243;
- pentru separarea circumstanțialei de timp – §240;
- pentru separarea condiționalelor – §246;
În ciuda faptului că toate gramaticile susțin că topica este (aproape) liberă în limba română, unele reguli apelează la conceptul de topică normală, dar fără a explica ce înseamnă această „normalitate”:
- complementele circumstanțiale plasate înaintea locului lor normal în propoziție se separă prin virgule – §225;
- cuvintele cu topica schimbată se separă prin virgule – §226;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu