miercuri, 27 septembrie 2017

Ministerul Educației spune lucruri trăsnite...

După ce zilele trecute am aflat că există o Direcție a Educației *Incluzive (sic!) în cadrul Ministerului Educației, astăzi, citind proiectul legii manualului, am descoperit că vom avea manuale în format *letric (!)...


Poate ministrul și angajații din minister care au ajutat la crearea acestei Direcții nu au habar că există o lege (Legea 24/2000) care obligă ca textele legilor să se conformeze normelor gramaticale în vigoare în vigoare. Iar cînd se folosesc termeni neologici sau neclari, aceștia trebuie în mod obligatoriu definiți!

De ce să ne strîmbăm gura să zicem incluziv cînd în toată lumea termenul e identic cu inclusiv, nu pot înțelege... dar măcar se poate pricepe despre ce e vorba. În cazul lui letric, însă, lucrurile scapă de sub control: din forma cuvîntului am putea presupune că este compus din literă (lettre în franceză, letter în engleză) și sufixul -ic, adică un manual „care se bazează pe/compus cu litere”, dar din context înțelegem că ar fi vorba de manual tipărit (de ce oare se evită acest termen?).

Trebuie adăugat și faptul că în lumea cărților format înseamnă cu totul altceva decît crede lumea:
FORMÁT1, formate, s. n. Ansamblul dimensiunilor care caracterizează forma și mărimea unui corp plat; p. gener. dimensiune. ♦ Totalitatea dimensiunilor unei tipărituri în funcție de modul în care sunt împăturite colile de tipar care o alcătuiesc; dimensiunile zațului pe o pagină. – Din fr. format.


3 comentarii:

ParereaLuiManole spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Dorina POPESCU spunea...

Atentie! Am sesizat o greseala in fraza "Poate ministrul și angajații din minister care au ajutat la crearea acestnu au habar că există o lege (Legea 24/2000) care obligă ca textele legilor să se conformeze normelor gramaticale în vigoare în vigoare. Iar cînd se folosesc termeni neologici sau neclari, aceștia trebuie în mod obligatoriu definiți!"
Sper sa o corectati.

Stefan Dumitru spunea...

Am gasit și eu acest termen în ghidul de redactere pentru lucrarea de grad I...

Etichete

Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (36) diacritice (9) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (28) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (25) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)