*hazardant

    În acest articol din RL online se face referire (de multiple ori, ceea ce mă face să cred că nu e o greșeală de tipar) la cuvîntul hazardant:

Deși este o măsură bună, nu poate fi luată în acest moment. Este *hazardant acum, măsura poate fi luată în următorii doi trei ani", a spus președintele CMR.

    Este evident că, cel puțin conform dicționarului, ar fi trebuit folosit cuvîntul hazardat:

HAZARDÁT, -Ă, hazardați, -te, adj. Periculos, riscant, cu rezultate nesigure. – V. hazarda.

    Situația este cu atît mai curioasă cu cît sufixul -ant (un fel de echivalent al participiului prezent activ din limba latină) nu este nici pe departe la fel de întîlnit în limba română precum cel al participiului românesc – este folosit practic numai în împrumuturile din limba franceză – deci nu se pune problema unei contaminări. Explicațiile posibile ar fi: fie folosirea unui barbarism de sorginte franțuzească (hasardant, dar în limba franceză h-ul nu se citește, iar consoana finală așijderea...), fie contaminarea cu sinonimul riscant (tocmai am găsit un contraexemplu pentru forma de participiu activ: ăsta vine din germană!) pe fondul unei hipercorectitudini (sensul lui hazardat „consonează” cu sufixul -ant).

    În fine, mie îmi pare similară greșeala (dar în sens invers) cu folosirea greșită a lui *grizonat în locul lui grizonant. Aici vorbitorii observă (nejustificat) un participiu (în ciuda faptului că nu există nici un verb a grizona)...

prim-ministru

    Un domn jurnalist ne prezintă într-un articol dintr-un cotidian „quality” punctul de vedere al unui politician, iar din punct de vedere jurnalistic o face corect oferindu-ne un citat lămuritor. Din păcate din punct de vedere o face extrem de greșit:

 şi a spus că nu pot doamnele, că nu are cum să fie *primi miniștrii.

    Chiar dacă jurnalistul a vrut să ne redea prin acest citat incapacitatea notorie a politicianului respectiv de a gestiona limba română (în speță necunoașterea folosirii pluralului lui prim-ministru) a reușit să își dea singur cu tesla în zonele sensibile prin folosirea pluralului articulat al cuvîntului ministru care nu își are locul acolo.
    Oricît de agramat ar fi politicianul cu pricina, cînd vorbește, are un imens avantaj: nu trebuie să folosească cratime sau să aleagă între un i și doi i... De aceea probabil, cel puțin în trecut, cei care scriau erau aleși dintre cei care aveau abilitate în mînuirea cuvintelor.

*fatea-scunselea

    Acesta este noua grafie a popularului joc „de-a v-ați ascunselea” propusă de un domn pe site-ul SmartWoman ... Deși autorul nu este nici woman, nici smart (cel puțin așa spun dovezile circumstanțiale) greșeala (perseverent repetată pe parcursul articolului) pe care o face e interesantă din perspectivă lingvistică.

    Cred că nu greșesc cînd afirm că fiecare dintre noi a jucat „fațea” pe cînd eram mici (că așa pronunțau toți copiii), însă la fel de sigur toată lumea sesiza lexemul „ascunselea” care de fapt era și al doilea nume scurt al jocului de-a v-ați ascunselea.
    În orice caz, cu un pic de cultură generală (nu degeaba se face în liceu Tudor Arghezi), un pic de bun simț al limbii (cratimele au și ele un rost, nu se pun oriunde) și consultarea dicționarului cînd nu ești sigur de ceva (nu există cuvîntul „fațea” și nici „-scunselea” nu pare prea credibil) ar fi ajutat evitarea penibilei expuneri pe internet...