Cel mai lung cuvînt din limba engleză

    Nu, nu l-am preluat dintr-un dicționar... Pur și simplu l-am descoperit folosind un motor de căutare un pic altfel: Wolfram Alpha. Cum se caută? Simplu! Ce obținem?

pneumonoultramicroscopicsilicovolcanoconiosis

    E adevărat că și în dexonline se poate folosi pentru descoperirea celui mai lung cuvînt din limba română (atestat de dicționare) – electroglotospectrografie – însă nu trebuie să uităm că motorul de căutare menționat mai sus este orientat către matematică... Sigur, cuvîntul de mai sus este inventat, dar din momentul în care a fost introdus în dicționarul Oxford, acolo a rămas!

    Că tot am ajuns aici, nu pot să nu amintesc și de celebrul hapax legomenon shakespeare-ian: honorificabilitudinitatibus (da, el e latinesc la origini, după cum se și vede, dar autorul voia să persifleze pedanteria). Cuvîntul acesta care înseamnă ceva de genul „starea de a fi capabil să primești onoruri” îmi aduce aminte de o lectură dintr-o revistă Flacăra Rebus a anilor '80 în care găseam cuvîntul (informație pe care nu o pot confirma, din păcate, neavînd la dispoziție arhiva acestei reviste la dispoziție): inonorabilitudinalitate și era atribuit lui Nicolae Bălcescu, însemnînd ceva de genul „lipsă de mîndrie patriotică”. Dacă reușesc să găsesc acul în carul cu fîn, voi aduce lămuriri suplimentare...

Editare ulterioară: am descoperit în revista Rebus nr. 6 (666) din 15 martie 1985. Totuși, se impune o observație: Nicolae Bălcescu a murit în 1852, deci nu avea cum să inventeze acel cuvînt în 1856, cum se specifică în respectivul text. Nici de o operă publicată postum nu poate fi vorba, căci abia în 1861 a început publicarea operelor sale. Știți cumva vreun expert în Bălcescu care să ne poată ajuta?