luni, 21 februarie 2011

„singura alternativă”

    În ultimul timp am început să mă inspir din ars poetica autorilor DOOM2 prin raportarea la generația medie de intelectuali din București™. Diferența este că, deși urmăresc cu interes folosirea limbajului acesteia, nu îl consider aprioric demn de a fi folosit drept sistem de referință întru sistematizarea limbii. Ci, dimpotrivă, sînt interesat de greșelile (nenumărabile, realmente) făcute în acest mediu folosit de Institutul de lingvistică DOOM2 ca bază de cercetare; întotdeauna putîndu-te surprinde cu noutăți în materie de stîlcire a limbii.
    Una dintre acestea este sintagma din titlu (întîlnită și sub forma unica alternativă) care, oricum ai întoarce-o, este o greșeală (după mine impardonabilă pentru oricine de la nivelul mediu de educație în sus) în cam orice context posibil. Supărătoare este frecvența cu care apare aceasta (nu numai în vorbire, unde mai poate scăpa din pricina grabei), mărturie stînd și numărul mare de rezultate găsite la căutarea sintagmei pe internet. Cauza este destul de evidentă: pierderea sensului de „una din două” pe care îl are alternativă (similar cazului lui dilemă de altfel).
    Astfel, dacă vorbitorul are deja o soluție și consideră că există doar una în afară de aceasta referind-o ca singura alternativă va comite un pleonasm, deoarece alternativa este posibilitatea de a alege între exact două situații posibile. Alternativă (sic!) e folosirea sintagmei singura alternativă cu sensul de „singura opțiune posibilă”, caz în care – recunosc, mi-am atins limitele – nu știu să exprim într-un cuvînt greșeala comisă. I-aș spune oximoron, dar fără a fi figură de stil și fără a fi intenționat. Ceva similar cu „cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei”.
    Oricum, ca să fiu român* pînă la capăt trebuie să mărturisesc că am descoperit că în engleză greșeala este generalizată (bine, aici avantaj ei: noi ar trebui să putem putem face imediat legătura între alter și altul, spre deosebire de ei) ca și în italiană de altfel (nici ei nu au nici o scuză!), în schimb, în franceză apare destul de rar.

___________________________
* să moară și capra vecinului, nu?

Un comentariu:

kilogramatica spunea...

bună ziua. poate mă puteţi lămuri... n-am înţeles cu e cu definiţia asta din dex online:
DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament care pune două alternative dintre care trebuie aleasă una...

adică sunt patru soluţii dintre care trebuie să alegem una?:)