joi, 12 iunie 2008

marea majoritate a timpului

    Pe dexonline s-a primit întrebarea dacă expresia din titlu este un pleonasm sau nu. Am căutat pe net și am descoperit cîteva discuții aprinse despre acest lucru, argumente existînd de ambele părți. Eu am o părere care ar putea nemulțumi ambele tabere: nu este pleonasm, neverificîndu-se definiția pleonasmului, dar nici corectă nu este exprimarea.

    Sigur că, (vezi definiția) poți spune că majoritatea = „partea mai mare”, dar se poate folosi și altă definiție unde „mare” nu este folosit.

    Totuși, după cum spuneam, expresia nu este chiar fără hibă, ba dimpotrivă, dar din cauze semantice. Dacă „marea majoritate” sună normal, folosind topica normală (adjectivul/determinantul postpus determinatului) - „majoritatea mare” va pune ascultătorul să gîndească ceva mai mult timp pentru a înțelege despre ce este vorba. Personal, prefer „majoritate largă”, eventual „majoritate covîrșitoare”, în locul „marii majorității mari” (sic!).

    În cazul nostru particular (marea majoritate a timpului), expresia are încă un motiv să nu fie cea mai fericită alegere, deoarece conceptul de „majoritate” se aplică colectivităților, eventual mulțimilor discrete, nu unui întreg – timpului. Nimeni nu va spune „*majoritatea apei e sărată” sau „*majoritatea biroului e din lemn” și cu atît mai puțin marea majoritate...

P.S. Argumentele pe care le-am descoperit în favoarea „marii majorități” se bazează de obicei pe faptul că una ar fi o majoritate de peste 90% (așadar „mare majoritate”) și alta este 51% (cum ar veni, „mică majoritate”) dar fără a evidenția ce ar fi între: oare o „mijlocie majoritate”?! Oricum, nu am descoperit pînă acum nici un text care să vorbească despre „majoritatea mică” sau „mica majoritate”.

vineri, 6 iunie 2008

Cu diacritice sau fără?

Aţi încercat oare vreodată să vorbiţi fără diacritice?

Dacă nu reuşiţi, măcar încercaţi să o faceţi pe Carmen să vorbească aşa.

*cea mai bine clasată

Cînd un adjectiv nu are grade de comparaţie, atunci se foloseşte o construcţie folosind un adverb calitativ (mult, bine, puţin etc.). Deoarece adverbul este invariabil atunci, în mod evident, trebuie să construim expresia fără a încerca să facem acordul cu adejectivul. Adică corect este cel mai bine clasată (şi la plural cel mai bine clasate).

Căutînd în Gramatica Academiei, am descoperit că acest caz este tratat la secţiunea Adverbul 5.3. (din păcate nu şi la adjectiv, dar este foarte bine că măcar există) - volumul I, Cuvîntul - pagina 603. Lectură plăcută!


Mai mult ca perfectul

Secțiunea dedicată mai-mult-ca-perfectului
în Gramatica Academiei
Cine vizitează zona de sud a României poate fi surprins de particularitățile limbii vorbite în zonă. O anumită particularitate atrage atenția (cel puțin mi-a atras-o mie...) și anume forma de mai-mult-ca-perfect persoana a II-a singular: deși în Gramatica Academiei (și nu numai) se specifică terminația -seși1, asta nu împiedică oameni de toate soiurile – inclusiv cei de cultură – să folosească o variantă greșită, fără ș. Drept exemplu: tu *plecasei în loc de tu plecaseși...

Curios este că noul DOOM2 așază vorbitorul obișnuit – generația medie de intelectuali din București3 – în poziția de exponent al limbii române, deci ar fi trebuit ca acestă variantă să fie măcar discutată de o normă atît de laxă precum DOOM-ul. Interesant e faptul că Gramatica Academiei, altfel foarte amănunțită, nu spune nimic despre această varietate regională.

Esențial este ca oamenii să se înțeleagă: dacă oamenii se înțeleg și atunci cînd se vorbește cu „am decît ceva” și cînd cu „e multe”, în mod cert se vor înțelege cînd se folosește forma regională (greșită conform normei) a mai-mult-ca-perfectului.
Totuși, chiar dacă cineva preferă forma regională, tot ar trebui să cunoască norma (mai ales că aceasta se predă în școală)!


Note:

1. De fapt e un pic mai complicat decît o simplă terminație, însă pentru discuția de față putem face această simplificare.

2. De fapt litera M din titlul DOOM (Dicționar Ortografic, Ortoepic și Morfologic) este o exagerare. DOOM2 nu are în ediția a II-a

3. Vezi articolul Unele inovații ale limbii române contemporane și ediția a II-a a DOOM-ului, de Ioana Vintilă-Rădulescu (redactor responsabil al DOOM)