Anul cu trei semestre...

Jurnaliștii clujeni au inventat anul cu mai multe semestre:

Nu ne trebuie dicționare pentru a ști că semestrul este o perioadă de 6 luni, astfel că „primele trei semestre ale anului” este o exprimare care ne bagă în ceață.

Iisus sau Isus? Hristos, Christos sau Cristos? nazarinean sau nazaritean?

Ca întodeauna în preajma sărbătorilor religioase se vorbește despre Iisus din Nazareth. Apar aici două probleme, și anume cum se scriu corect:

1. Iisus sau Isus?
2. Hristos sau Cristos?
3. Se zice nazarinean sau nazaritean?

La ultima problemă răspunsul este simplu și tranșant: întotdeauna e nazarinean, ca în DOOM, ca în DEX (forma cu t este menționată numai în dicționarul de sinonime). Probabil că t-ul apare dintr-o etimlogie populară (există un t în Nazaret, deci hai să îl folosim!), dar și dacă am forma adjectivul de la numele curent al orașului, nazarinean tot ar fi greșit, că regula simplă ar crea nazaretean! De altfel nici prin știri nu prea descoperim greșeala, ea fiind întîlnită mai mult prin discuții și bloguri.

Primele reprezintă o chestiune ceva mai complicată, dar strict ortografic ambele forme au fost considerate corecte de-a lungul timpului! Totuși, pare că Isus (forma populară) are un mic avantaj conform Google Trends!

În cazul Hristos, Christos sau Cristos, din punct de vedere ortografic avem în dicționare numai Hristos sau Cristos, iar DOOM2 le acceptă pe ambele. Totuși, dacă la Iisus/Isus nu se vede o diferență de folosire în Google Trends, aici forma Hristos este de departe cîștigătoare!

În orice caz, există și preoți care recomandă ambele variante, dar specifică că se pot combina doar ca Iisus Hristos sau Iisus Christos (transliterarea corectă din greacă, dar puțin folosită) sau Isus Cristos (varianta populară).

De remarcat că DOOM2 preferă formele Isus și Hristos (apar primele în listă, iar celelalte forme sînt trimiteri către acestea), deci din acest punct de vedere nu e conform cu părerea bisericii, dar este conform cu trendul limbii! 

a prădui

În ultimul timp și cu referire specială la politicienii corupți, descoperim că verbul a prădui este folosit mai cu seamă cu sensul „a prăda, a jefui” (tendința a apărut după 2000: nu am descoperit nici o utilizare a acestui sens înainte de această dată):

• Silviu Dumitrescu, prăduit “din greşeală” (Adevărul, ianuarie 2013)
• Continentul prăduit de multinaționalele europene cu girul Băncii Mondiale și al FMI (Capital, noiembrie 2013)
• Ce Roșii mai putea prădui Guvernul Boc: Roșia Poieni (Kamikaze, mai 2011)
• Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alții, să-și prăduiască fără de niciun scrupul, propria țară (Dan Puric, scrisoare deschisă către CNA, februarie 2014)

În realitate, a prădui nu a însemnat niciodată a prăda, a jefui sau ceva similar:

prăduí (-uiésc, prăduít), vb. – 1. A schimba. – 2. A denunța. – 3. A risipi, a cheltui fără rost. Origine îndoielnică. Cuvînt de Arg., dar nu neapărat de proveniență țig. (dacă ar fi, ar reprezenta singurul vb. țig. în -ui). Din sl. pradati „a trăda” (Graur, BL, V, 225), din țig. purd- „a șopti” (Vasiliu, GS, VIII, 123); din țig. paruv- „a schimba” (Graur, 182; Juilland 172) sau mai probabil din pradă contaminat cu preda și, cu ultimul sens, cu părădui. – Der. prăduială, s. f. (delațiune; risipă).

Sursa: DER (1958-1966) sau

prăduí vt (Argotic) A schimba Atestare: Bulletin linguistique II, 115; Prezent indicativ persoana I singular: prăduiésc; Etimologie: necunoscută; Sursa: MDA (2002)

Totuși, acest cuvînt este folosit și corect (uneori poate din întîmplare, doar pentru că există o mică suprapunere de sens: vezi acest articol din Gândul, 2006), iar faptul că era folosit îndeobște sensul „a risipi” constituie o explicație posibilă pentru devierea sensului: cineva mai puțin interesat de limba română citește titlul, nu știe cuvîntul, și, în loc să caute în dicționar, îi aplică o etimologie populară  (confuzia paronimică cu a prăda) și gata: a apărut sensul cel nou! A contribuit aici și faptul că a prădui a fost (de fapt încă este) folosit mai mult în argou, deci nu este foarte răspîndit. Totuși, în argou are sensuri bine definite, fără legătură cu această nouă tendință:

prădui, prăduiesc v. t. 1. v. pescui (2). 2. a risipi. 3. (deț.) a denunța acțiuni, fapte interzise săvârșite într-un penitenciar.
Sursa: Argou (2007)

Dicționarul Academiei sugerează că migrarea a început cu substantivul prăduială (dar este curios că nu este consemnat și sensul „denunț” care fusese glosat Al. Vasiliu încă din anii '20):

Sigur, nevoia creează organul, iar uzul validează sensurile, dar aici nu există nici o noimă pentru schimbarea de sens. Dacă îl avem pe a prăda, limba nu ar mai avea nevoie de un sinonim similar ca formă, a prădui, care nu aduce nici o noutate în limbă. Vom trăi și vom vedea dacă tendința aceasta se va impune, însă pînă atunci eu cred că trebuie luptat împotriva acestui gen de inovație lingvistică!

Editare ulterioară: într-un sondaj făcut pe pagina dexonline (peste 3000 de repondenți) lucrurile stăteau cam așa:

Cum pronunțăm Soci

Informație utilă pentru televiziunile și ziarele care oferă informații de la Olimpiada de iarnă: numele orașului Со́чи se transliterează Soci în limba română. Și se pronunță în două silabe (So-ci).

Și DOOM²-ul și Îndreptarul ortografic spun că pronunția numelor proprii străine se face ca în limba de origine, cu excepția celor care au intrat în limbă de mai multă vreme (nu este cazul aici).

Vezi Dicționarul greșelilor de limbă (Al. Graur)

Interzicerea interzicerii...

Ministerul Educației reușește o performanță uimitoare și interzice interzicerea meditațiilor... Oare ce implicații legale or fi?

Bonus: propriii are o ortografie aproximativă în ordinul ministerului. Ce pretenții să mai avem de la elevi?