marți, 25 septembrie 2012

*grizonat

    Avînd în vedere că un domn cu părul în curs de încărunțire este mediatizat intens în aceste zile împreună cu un cuvînt inexistent conform normei, *grizonat, mă simt nevoit să popularizez și forma corespunzătoare corectă: grizonant.
grizonant în DEX 2009
    Întrebarea firească care se pune este: „de ce așa și nu altfel?”. Aici răspunsul este simplu: cuvîntul provine din franțuzescul grisonnant, astfel că nu prea avem loc de întors. În schimb, la întrebarea: „de ce cam toată lumea folosește forma greșită?” nu se mai poate răspunde așa ușor. La prima vedere, ar părea că forma greșită este susținută de asemănarea cu un participiu. Totuși, asemănător și ca formă, și ca înțeles, cuvîntul cărunt nu a avut aceeași tendință de a elimina n-ul (ba dimpotrivă, într-o epocă ceva mai îndepărtată, din latinescul canutus, după rotacizarea lui n, prin epenteză s-a ajuns la cărunt). În plus, dacă ar fi considerat participiu, ar trebui să găsim și verbul a (se) grizona, verb care nu există nici măcar colocvial, dar cumva a pătruns în unele dicționare (în MDA, de exemplu).
    O altă întrebare la care nu se găsește ușor un răspuns logic este de ce DOOM2 nu a impus forma *grizonat, în ciuda faptului că este forma populară (de 10 ori mai folosită în paginile indexate de google), în ciuda faptului că onor autorii DOOM a oficializat cîteva „inovații” (picromigadale înlocuit de pricomigdale, magaziner înlocuit de magazioner șamd) pe baza „uzului”, ba chiar în ciuda faptului că s-a dezvoltat și o familie lexicală (a (se) grizona, grizonare). M-aș bucura să aflu că există un motiv pentru această discriminare, mai ales că intelectualitatea medie™ din București folosește varianta care nu e în dicționar!
    Pînă la următoarea ediție a DOOM cred că puteți să continuați să folosiți varianta pe care o doriți, dar nu uitați că numai grizonant apare în dicționare!

Editare ulterioară
Rezultatele unui sondaj (pe facebook) pe această temă:

joi, 20 septembrie 2012

Unde găsim zonele intime?

    Google-ul oferă o platformă care permite oricui să public reclame pe net. Din păcate nu le și verifică (mai ales cînd textele sînt „plantate” direct într-o imagine).
    Cert e că reclama asta te face să te gîndești fie că autorul are o viziune un pic excentrică asupra localizării zonelor intime, fie că a avut în intenție să pună o poză care să fie corelată cu textul...

marți, 28 august 2012

Cîteva cifre

    A mai trecut un an din viața noastră și a dexonline.ro, iar din cînd în cînd e bine să ne mai lăudăm și noi... Și nu există metodă mai obiectivă decît prezentarea cîtorva cifre!

    De la ultima aniversare, ne-au vizitat peste 11 milioane și jumătate de vizitatori unici, deci mai mult de 50% + 1 din totalul persoanelor cu drept de vot din România! Chiar considerînd că doar 80% dintre ei au provenit din România (restul provenind din Moldova – 10% Italia, Germania, cîte 1%), tot depășim cvorumul! Acești vizitatori au deschis circa 120 de milioane de pagini (în 40 de milioane de vizite), în creștere mică (circa 5%) față de anul trecut.

    Nici pe facebook lucrurile nu stau tocmai rău! Am ajuns la peste 140.000 de like-uri (creșterea fiind de mai bine de 100.000 în acest an). O parte a acestui succes se datorează Cuvîntului Zilei, ale cărui postări sînt vizualizate de circa 20.000 de persoane zilnic pe facebook. Și dacă am ajuns aici, chiar dacă nu am primit premiul Oscar, trebuie să îi mulțumim lui Vasile Alboiu, care ne-a ajutat cu ilustrațiile începînd cu 15 februarie!

    Planurile pentru viitor sînt mărețe; timp suficient (și voluntari) să fie!

(Acest text a apărut și pe blogul dexonline)

sâmbătă, 25 august 2012

anunț hipermarket


Dacă nu aveți copii pe care să îi țineți ferm de mînă, probabil îi puteți închiria de la fața locului! Asta ca să nu încălcați regulile!

Sau poate redactorul acestui anunț a uitat un „i”?

a dubla...

    Un fost ministru al educației (profesor de matematică din cîte știu) declară (dovada aici sau aici) indignat că:
nu mi se pare normal ca un judecător [...] să aibă salariul dublat de la 5.000 la 12.000 de lei
    Mie nu mi se pare normal că există cineva care vorbește limba română să nu înțeleagă sensul de bază al cuvîntului a dubla... Sigur, oricine poate avea o scăpare, dar dacă profu' de mate îți spune că 5000 s-a dublat la 12.000, parcă îți vine să rîzi...

    Mai interesant este faptul că o parte a mass-media a simțit nevoia să rescrie titlul într-o formă corectă – de exemplu aici sau aici – probabil pentru a se evita asocierea accidentală cu perla!


Etichete

Adevărul (10) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) Auchan (8) B1 (3) BBC (3) Constituția (3) DEX (17) DOOM (6) DOOM2 (28) Digi (24) Digi 24 (64) Emil Grădinescu (3) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) HBO (7) Libertatea (9) Liviu Pop (3) Ministerul Educației (6) Parlament (3) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) România Liberă (16) SRI (2) Stelian Tănase (2) adjectiv (3) articol sportiv (4) barbarism (20) beție de cuvinte (7) clasificat (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (257) cuvinte inventate (17) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) cuvinte încîlcite (4) decît (4) dexonline (36) diacritice (9) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (45) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) jurnaliști (101) lipsă de logică (12) mama ei de topică! (4) marketing (11) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) pațachină (1) pleonasm (32) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) s-a răsturnat căruța cu proști (5) statistici (10) texte juridice (3) top căutări (29) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1) î din i (6)