Un utilizator ne-a semnalat o mică perlă în nou apărutul Manual de Educație fizică (vezi imaginea). Cred că toată lumea, fără excepție, spune „ricoșeu” („ricoșare” nici măcar nu apare în dicționare). Sigur, nu e o gaură în cer, dar fiind vorba de un manual și, în plus, de termeni care par a fi fundamentali în disciplina respectivă (altfel nu ar fi nevoie de o definiție), cred că ar fi necesară o mai mare atenție acordată corecturilor!Din păcate (sau din fericire), limba română nu este foarte regulată, astfel că modul de construire al substantivului care denumește acțiunea nu este taman regulată. Sigur, ar fi fost mult mai simplu ca numele acțiunii să fie format exclusiv de la infinitivul lung, însă limbile naturale sînt ceva mai complicate. O cercetare simplă ne arată că acesta poate fi construit:
- din infinitivul lung, prin conversiune (exemplu: plecare);
- cu sufixul -re după modelul infinitivului lung (exemplu: vînzare în loc de vindere)
- din participiu (exemplu: mîncat);
- cu sufix:
- -ință/-ență (exemplu: stăriunță, apartenență);
- -aj (exemplu: ghidaj);
- -eală (exemplu: dădăceală);
- -ie (exemplu: confuzie);
- -(a)tură (exemplu: candidatură);
- și lista poate continua
În altă ordine de idei, mulți confundă infinitivul lung cu substantivul provenit din acesta (prin conversie). În limba veche infinitivul lung avea un rol morfologic bine definit, dar care în limba actuală nu mai există. Rămășitele (vezi GLR, 2008, vol. 1, p. 487) ar fi în:
- construcțiile condiționale inversate (vezi Toma Alimoș: „Închinare-aș și n-am cui”);
- construcțiile optative din imprecații („Fir(e)-ai tu să fii!”, „Dar(e)-ar boala-n tine!”);
Practic, putem spune că în limba actuală nu mai există infinitiv lung (cu rol verbal), ci doar substantivul provenit (prin conversie) din acesta!
