Reclamă la caserole |
Există foarte mari șanse ca cei pe care-i întrebați să nu fie în stare să vă clarifice diferența dintre caserolă și casoletă, dar mai toți vor spune că este vorba de un recipient de plastic în care se poate păstra/transporta mîncarea. Motivul confuziei între cei doi termeni nu e foarte clar, dar presupun că aici a funcționat din plin ceea ce se cheamă atracție paronimică.
Ce este mai curios (dar nu neobișnuit, am mai scris despre ceva similar aici) este faptul că înțelesul folosit de majoritate este în totală contradicție cu dicționarul: onor DEX preia (practic copy-paste) definiții neactualizate de cel puțin 50 de ani!
Cine are curiozitatea să caute în DEX va avea surpriza să afle că toată viața a folosit aiurea cuvintele acestea:
CASOLÉTĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic inoxidabil care servește la sterilizarea și la păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette.
CASERÓLĂ, caserole, s. f. 1. Capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile. 2. Cratiță adâncă cu coadă și cu fundul plat, folosită în bucătărie. – Din fr. casserole.Deși pare de bun simț că soluția cea mai bună ar fi adăugarea sensului folosit de majoritate în dicționar (eventual pe prima poziție, pentru a corespunde cu uzul), distractiv este că în situații de acest gen mai totdeauna vor prevala reacțiile extreme:
- ce nu apare în dicționar nu există, astfel că folosirea sensului curent este greșită;
- ce e în dicționar este greșit (eventual cu „argumentul”: n-am auzit de sensurile din dicționar, așa că nu există);
Cunoașterea, zice proverbul, este putere, așa că, în opinia mea cel puțin, este bine să știm sensul cuvîntului din dicționar (măcar pentru că ar trebui să fie numitorul comun la care se raportează toți vorbitorii) și apoi să îl folosim cum dorim!
4 comentarii:
Fără a avea la îndemână o statistică (fie și aproximativă) a celor care nu știu sensul corect al cuvintelor respective, mă risc (sic!) să apreciez că nu prea există totuși pericol pentru prea multă confuzie. Dintr-un motiv simplu: termenul casoletă nu l-am auzit decât extrem de rar și niciodată într-o discuție ... casnică.
Mult mai des am auzit exprimarea greșită de casorelă în loc de caserolă.
În opinia mea, susținută și de faptul că ne întâlnim extrem de des cu ea (cam de fiecare dată când ne luăm niște măsline, salate și alte bunătăți preambalate sau ... vărsate), noțiunea cea mai larg acceptată pentru caserolă este cea de recipient din plastic.
Cu tot respectul, nu cred că „onor DEX” este singura sursă de referință acceptabilă. Oricum, dacă DEX-ul a ... întârziat, în schimb dicționarul de cuvinte recente menționează încă de prin anii '90 caserola ca recipient din plastic pentru păstrarea alimentelor (adică, așa cum o numim ... mai toți).
Experiențele personale cu lexicul sînt irelevante... Dacă nu vă învîrtiți în cercuri unde se folosesc multe cuvinte, folosiți cu încredere statisticile oferite de Google! Casoletă și caserolă pot fi descoperite (conform Google) în 50.000 și respectiv 100.000 de pagini web, adică practic vorbim de cuvinte mediu spre des folosite!
Și ca să fie clar și pentru dvs.: ideea articolului era aducerea în discuție a rupturii care există între limba vorbită și DEX, nimeni nu a sugerat că DEX-ul este Biblia limbii române!
Stimabile, asa cu învârtitul în cercuri unde se folosesc multe cuvinte este ... în primul rând măgulitoare și-n al doilea rând ... hazlie. Măgulitoare fiindcă mă plasează în cercuri (sic!) mai puțin supuse greșelilor (de unde și irelevanța reală a faptului că eu nu am întâlnit confuzia de care vorbiți) și hazlie fiindcă a sunat ca ... motiv de reproș.
Dar să revenim la ... recipientele noastre. Aveți dreptate. Deși eu nu eram conștient, utilizarea casoletei este mai amplă, chiar dacă proporția găsită de mine este ~1 la 7-10 și nu seamănă cu cea de 1 la 2 pe care mi-o propuneți Dvs.
Căutări simple:
caserola About 732,000 results (0.47 seconds)
casoleta About 93,500 results (0.39 seconds)
caserolă About 119,000 results (0.33 seconds)
casoletă About 10,800 results (0.25 seconds)
N.B. la o primă vedere, căutarea fără diaritice duce în cazul de față deseori în pagini care nu sunt românești
Cam aceeasi proporție am regăsit-o la nivelul de interes in căutări:
https://trends.google.ro/trends/explore?geo=RO&q=caserola,casoleta
Cât despre DEX, niciunul din noi nu a sugerat că este biblie. Nici nu trebuie. Este bine că există mai multe dicționare și remarcabil că avem acces la ele non stop. Atât voiam să spun amintind de dicționarul de cuvinte recente.
De acord...
Trimiteți un comentariu