un puiet de presă...

Nu știu cine a lansat sintagma „un puiet de stejar”, dar a reușit să demonstreze cam pe unde este nivelul presei românești (în materie de limbă română și nu numai)...

Este incredibil că nimeni nu a sesizat sau nu a fost deranjat de faptul că puiet este un cuvînt cu sens colectiv și nu poate fi folosit cu articol nehotărît:
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui¹ (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui¹ + suf. -et.
sursa: DEX '09

Faptul că -et este un sufix care formează substantive colective: puiet, tineret, brădet șamd se învață în gimnaziu, dar probabil că unii uită mai repede.

bikini...

Nu cred că cineva se așteaptă la prea multe de la un tabloid precum Click! însă ne-am gîndi că măcar în domeniul lor să știe despre ce vorbesc.

Bikinii, pentru toată lumea, reprezintă un costum de baie cu două piese, deci acoperă sînii:

BIKÍNI, bikini, s. m. Costum feminin de baie, format dintr-un slip și dintr-un sutien de dimensiuni reduse. – Din engl. Bikini, fr. bikini.

Amendă pentru indecență, Italia, anii '50

Nu toată lumea știe că denumirea vine de la arhipelagul Bikini, astfel că în perioada emancipării femeii din anii '70-'80 au apărut costumele de baie topless sub numele de monokini, crezîndu-se greșit că bi- ar fi un prefix legat de existența a două piese.

Poate că acum bikinii se identifică cu ceea ce numim „costum de baie”, însă la vremea lui au reprezentat o revoluție în morală. Deși din mozaicurile romane știm că un costum de baie similar cu bikinii era folosit acum 2000 de ani, în 1907 o femeie care purta un costum de baie care permitea vederea genunchilor a fost arestată în Australia (da, Australia, cea mai emancipată țară a vremurilor - prima care a permis în 1903 femeilor să voteze și să fie votate)!

Mai mult de 10 ani de la apariția bikinilor femeile care îndrăzneau să îl poarte pe plajele publice din erau amendate pentru indecență (inclusiv în Europa!)...

Costum de baie considerat indecent acum circa 100 de ani.

Topul căutărilor din februarie - un top corupt

Avînd în vedere că topul s-a schimbat total față de ce eram obișnuiți în lunile trecute, putem să numim topul din februarie Topul corupt (și la propriu, și la figurat). Să aruncăm o privire pe acest top (primele 10 cuvinte):

1. abroga (92.000 de căutări)
2. abrogat (34.000 de căutări)
3. proroga (27.000 de căutări)
4. abrogare (25.000 de căutări)
5. amnistie (24.000 de căutări)
6. binom (23.000 de căutări)
7. ayatollah (22.000 de căutări)
8. lichea (21.000 de căutări)
9. pancartă (16.000 de căutări)
10. grația (14.000 de căutări)

Practic, o căutare din o sută a vizat abrogarea (în februarie am avut circa 15 milioane de căutări)! Iar celelalte cuvinte sînt și ele legate de ordonanțele date de guvern!

Ce grațiem? Pedeapsa sau condamnatul?

Tudorel Toader, mare jurist mare, fost membru al CCR ne explică sfătos că: „dacă vorbim riguros, nu se grațiază corupții, ci pedepsele pentru faptele de corupție”...

DEX-ul, mai puțin riguros pare-se, ne spune altceva, că de fapt numai condamnații se grațiază

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.

sursa: DEX '09 (2009)

Oare cît de riguros o fi ministrul, dacă atunci cînd vrea musai să fie riguros dă cu bîta-n baltă?

Biserica Enei...

Trebuie să mărturisesc că niciodată nu mi-a trecut prin cap că pronunțarea numelui bisericii Enei ar putea fi ratată de cineva!

Totuși, la Digi 24 s-a reușit performanța de a reda două pronunțări greșite într-un interval de numai cîteva secunde:

• prima oară accentuarea este greșită: se spune Enéi (accentul pe ultima silabă);
• a doua oară pronunță Iénii (e-ul este accentuat corect, dar e-ul final este închis la i, iar primul e este înmuiat ca în rusește)

Iată ce spune Adrian Majuru în recenzia pe care o face unei cărți care ar trebui să vorbească despre Bucureștiul vechi:

La pagina 39 aflăm: „strada unde s-a aflat biserica Ienii, (este) numită așa pentru că a fost ctitorită de o femeie, Iana, soția unui oarecare negustor Mihai. În secolul al XVIII-lea este atestată aici mahalaua Bisericii Ianii”. Numele corect este de Biserica Enei, ctitorită de fapt în a doua parte a secolului al XVII-lea, de Ene Bărcăneasca. Așadar nu era nevasta «unui oarecare negustor» ci era nevastă de boier, Bărcăneștii avînd întinse moșii în județul Prahova, fiind atestați din vremea lui Mihai Viteazul.  Mahalaua Biserica Enei s-a aflat între Podul lui Ceamur, unde se învecina cu mahalaua Colței și se extindea «peste locurile lui Simion Romanov (azi Palatul Universității), peste terenul școlii de Arhitectură, apoi triunghiul locurilor lui Mazar Pașa și ale Corneștilor (locul blocului Carlton); adică între strada Regalâ, Bulevardul Ion I.C.Bratianu și Biserica Enei.»
(George Costescu, Bucureștii vechiului regat, Ed. Universul, București, 1944, p. 19)