miercuri, 11 ianuarie 2012

Cuvintele anului 2011

    Anul trecut au folosit serviciile dexonline.ro peste 11 milioane de utilizatori diferiți („unici” nu-mi place deloc!) care au vizualizat peste 115 milioane de pagini în 36 de milioane de vizite. Sincer, nici vizitatori nu e tocmai termenul potrivit, deoarece aproximativ trei sferturi dintre ei au revenit pe site-ul nostru, deci practic am putea spune că sînt obișnuiți ai casei!
    De departe cel mai căutat cuvînt al anului 2011 a fost sinonim – aproape de două ori mai multe căutări decît următorul clasat! De ce acesta și nu altele? Chiar mi-ar plăcea să aud cîteva explicații...
    Se remarcă în primele 20 prezența unui singur cuvînt scris pe garduri (următoarele fiind pe pozițiile 34 și respectiv 150) și faptul că nici un „cuvînt al zilei” nu se află în prima sută.

Dar iată clasamentul (primele 20):
  1. sinonim
  2. empatie
  3. irefutabil
  4. (a) crea
  5. nivel
  6. misogin
  7. exhaustiv
  8. paradigmă
  9. pula
  10. pragmatic
  11. ipocrit
  12. vis
  13. după
  14. empiric
  15. vanitate
  16. patetic
  17. cinic
  18. confort
  19. eligibil
  20. același
    La căutările care au vizat paradigmele clasamentul e total diferit (și, foarte interesant, nu apar cuvinte cu probleme de flexiune!). Primele 10 paradigme căutate sînt cele ale cuvintelor:
  1. sustenabilitate
  2. exonerat
  3. succes
  4. interogație
  5. vulnerabil
  6. epic
  7. onctuozitate
  8. telecomandă
  9. fotosinteză
  10. eutanasie
    Voi reveni cu alte informații despre ce s-a întîmplat anul trecut pe dexonline.ro în zilele ce urmează!

    5 comentarii:

    tudix spunea...

    de ce sunt numite 'paradigme' cuvintele din al 2-lea top?

    Anonim spunea...

    nu sunt numite „paradigme”, articolul spune că au fost căutate paradigme ale acestor cuvinte.

    AdiJapan spunea...

    În lista a doua, cu căutările de paradigme, sînt totuși și cuvinte care pun probleme de flexionare:

    - succese / succesuri
    - telecomandei / telecomenzii

    Dar e drept că ar fi fost de așteptat să fie mai multe.

    Radu Borza spunea...

    În partea a doua căutările au vizat paradigma – totalitatea formelor flexionare ale cuvintelor – vezi și linkurile.

    tudix spunea...

    Mersi, am inteles acum (cu toate ca am cautat si atunci definitia 'paradigmei' dar cred ca eram prea obosit).

    Etichete

    Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (36) diacritice (9) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (28) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (25) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)